E SFÂRȘIT DE SĂPTĂMÂNA SĂ NE VESELIM!

E SFÂRȘIT DE SĂPTĂMÂNA,SĂ NE VESELIM!

Conform tradiției, și de această dată, câteva glume. Unele bune, altele mai puțin, principalul lucru-i să… ne’nveselim! În acest scop am adunat de peste tot, inclusiv din spațiul virtual, fel de fel de bancuri (sau glume, cum doriți să le spuneți) ce nădăjduiesc să fie, parțial sau nu, pe placul dumneavoastra…

Asadar, să ne punem pe ras! Pentru început, ne imaginăm că suntem martorii unei întâmplări, cum (din nefericire) nu de puține ori văzută, pe o x sosea:

Dv. l-ați accidentat? îl întreaba agentul de circulație pe automobilistul care, ieșit din mașină, privește buimac la omul întins pe trecerea de pietoni.
– Nu l-am accidentat, ferească sfântul, nici nu l-am atins! Voia să treacă, i-am cedat trecerea și el, de uimire, a lesinat!

Două şoricioaice vorbeau:
– Auzi, dragă, am un nou prieten. Uite, am şi o poză cu el.
– Dar ăsta e un liliac!
– Da? Mie mi-a spus că e pilot!

-Sotia mea susține că e mai bine să consumi legumele crude.
-Nici soției mele nu-i place să gateasca.

In urmă unei altercații între manifestanți și forțele de ordine, un jandarm este adus la Urgenţă. Doctorul îl întreabă:
-Ce-ai pățit, domnule ?
-Era prima mea misiune și conform tradiţiei, am luat o piatră-n gură!

– Nevasta-mea îmi cere în fiecare zi bani. Azi 600, ieri 800.
– Pai ce face cu atâția bani?
– Habar n-am, că nu i-am dat niciodata.

Draga ești că un nor!
-Alb și pufos?
-Nu, dar atunci când pleci parcă mi se luminează ziua.

Medicul:
-Ce vă supără?
Pacientul:…
– În general, mă supără nevasta, dar acum am venit pentru reumatism.

Aseara am fost la teatru și, cu toate că aveam un loc bun, nu am auzit mare lucru din piesă deoarece în spatele meu un tip și o țipă se certau de zor.
La un momnet dat, nemaiputând suporta, m-am întors la ei și le-am zis furios:
-Se poate una că asta? Nu aud aproape nimic!
-Nici nu trebuie, discutăm lucruri personale!

Ce i-a spus Adam, Evei când au avut prima cearta!?
-Ai noroc că nu pot să te trimit la mă-ta!

Doi colegi stau de vorba:
– Ai auzit? a murit sefu’.
– Da. Și mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
– De ce?
– Pai scria în anunț că “odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajați ai firmei noastre…”

Un nebun se tot plimbă prin camera trăgând o funie după el…
-De ce trageți funia?
-Pai am încercat s-o împing și nu am putut..

Sotia:
– Iar ai băut?
Sotul:
– Lasa-mă în pace, e destulă pedeapsa că te văd dublu..

O Duminica placuta! Nu in gluma, ci in serios!

Marc Ciubotaru

Comments

comments

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Crăciunul de demult – 2

Cât îşi dădeau ăştia coate, cât scuipau în sân de frica setei, că dacă era după mine înghiţeau ăia în...

Cum sa memorez mai usor?

De multe ori suntem nevoiti ca atunci cand citim o carte sa memoram anumite informatii. Nu oricine reuseste sa memoreze...

Să fiu nebun să-mi iau mașină nouă!

Hai să vă spun eu ce cred despre mașinile astea noi. Și de ce v-aș sfătui să nu vă luați...

Close