Există senilitate la 36 de ani?
Din păcate, de-o bucată de vreme, mintea îmi joacă feste. Și nu e deloc de glumit cu asta. Uit chestii. De exemplu, vorbesc cu nevasta la telefon. după o oră o sun, ca și când n-aș fi vorbit cu ea deloc. Abia după ce-mi spune că am vorbit și ce-am vorbit, îmi reamintesc. Altă dată mă jur și nu-mi aduc aminte ce-am discutat cu ea.
Am fost să-mi iau trimitere la doctor, însă… am uitat să mă duc. Foarte frumos, da?
În afară de faza cu uitatul, îmi dau seama că tâmpesc. Adică mă uit la câteva articole vechi și râd cu gura până la urechi, de cum puteam să pun cuvânt lângă cuvânt. Acum nu pot. Efectiv încerc să aștern ceva folosind cuvinte mai puțin uzitate (uite, uzitat ăsta nu e prea folosit) și nu-mi iese. Ideai am, îmi vin avalanșe, însă dacă e să selectez una și s-o aștern pe foaia virtuală a blogului, mă poticnesc. Am stat 10 secunde să găsesc cuvântul “virtuală“.
Abia am 36 de ani. Există senilitate la vârsta asta? Probleme de sănătate? corporale nu prea, nu mă mai doare inima, de slăbit am început să slăbesc de când nu mai mănânc așa multă pâine. Durerile de cap m-au cam părăsit. Însă treaba asta cu uitatul și scăderea ascuțimii mentale mă sperie. Fac un experiment: este 20:28 acum. voi încerca mai jos să scriu niște fraze ca pe vremuri, comice, pline de substanță. Apoi pun ora, dacă voi reuși să scriu ceva.
Un interviu cu un mental.
– Domnule mental… cum adică mental? Nu mentalist?
– Nu, îmi lipsește ist-ul. Ăla se obține greu, după examene, nu așa, nu-ia ia fitecine. Și cum abia am luat BAC-ul, ist-ul ăsta mai are de așteptat.
– Să înțeleg că trecerea de la mental la mentalist e doctorat? (mă gândisem la master, însă abia după ce mi-a zis nevasta cuvântul l-am trecut aici).
– Master, sensei, iluminat al minții de-o strălucire orbitoare, domnul meu!
– Poftim?
– Către acolo tind!
– Către ce?
– Absolut!
– Către absolut?
– Nu, vodka absolut. Dacă-n vin se află adevărul, după cum bine mi-a zis prietenul Bachus, în vodcă se află adevărata iluminare spirituală și mentală.
– Și metalistă.
– Exact. Îmi place cum gândiți. Ce studii aveți dvs.?
– Asta cine v-a zis-o? Tot Bachus?
– Nu. Nu duce omul chestii d-astea grele.
– Dar cine?
– Moise.
– Moise? Domnul meu mental, ne-încă-mentalist, Moise a murit. Dacă o fi existat vreodată, de altfel.
– Moise trăiește. Îl văd în fiecare zi.
– E clar. Ai vedenii, auzenii. LSD cumva? Vezi sunete, auzi culori?
– Nu. Îl văd pe Moise. Doarme pe o bancă lângă gura de metrou. E bărbos și trențuit.
– E un boschetar?
– Nu. Părcuitor. Parcangiu n-are cum. Cum îi zici unuia de trăiește în parc? Tree-hugger? Că nici pomi nu-s, i-a dat Firea jos. De-ar face sicrie PSD-ului, ce bine ar fi…
– Și vă dă lecții de viață acest Moise?
– Păi normal. Cine poate să-ți dea lecții mai bine decât cineva care a pierdut totul?
– Mulțumim pentru interviu.
– A fost degeaba…
– De ce?
– Am folosit cuvinte simple, fără împerecheri ghidușe, fără nimic special.
– Dar v-ați făcut timp să scrieți prostia asta, chiar acum. În plus, dacă Moise vă dă sfaturi de viață… grav nene. Lipsește țigla, ba chiar și căpriorii.
– Mama ei de univers paralel.
– Mama lui adică?
– Mama ei. Cine zice că universul este masculin?
– E neutru.
– Ei bine, cel paralel este feminim.
– Succes!
– Să fie!
Este 20:42. Am gândit prostia asta de mai sus. Cea cu sicriele și ce studii aveți mi-au venit când făceam corectura.
Mă duc să mă îmbăt. Poate or muri neuronii ăia care-s în letargie. Uuu, letargie nene, cuvânt prea puțin folosit (de mine). Alți neuroni nu se nasc în fiecare zi? Apropos, opiul și cocaina ce fac? Nasc neuroni noi, sau îi ia pe cei existenți și-i trece prin programul de 8 minutes abs? Pune mușchi pe ei? Cel puțin momentan. Sau aduce un aport de neuroni trecători, care au idee grămezi dar lasă în urmă mizerie ca după un concert rock?
