Există șoc hipertermic?

Știm că există șocul hipotermic, adică șocul acela de la frig. Ieși în viscol în bikinei sau cazi în “apă înghețată” și intri în acest șoc hipotermic. Corpul ți se blochează și nu te mai poți mișca. Finalul este moartea.

Însă există și un șoc hipertermic? De la căldură prea mare?
Știm despre insolație, dacă stai în soare prea mult, te ia amețeala, vărsăturile și în final poți muri. Dar ce face omul la apă fierbinte? Mie mi s-a întâmplat de vreo 2 ori să las apa fierbinte să curgă până se umplea cada. Apoi să mă scufund în apă. Imediat corpul mi se bloca. Aveam impresia că pentru o secundă inima îmi stă, înainte de un val imens de adrenalină. Probabil este răspunsul corpului la un șoc. Adrenalina este bună, te ajută. Nu prea multă, însă este ca o doză care te scoate din câteva situații nefericite.

Și-am stat și m-am gândit mult la asta. cum se numește acel șoc pe care-l ai când te scufunzi în apă fierbinte? Logic mi s-ar părea să se numească hipertermic.

La începutul articolului scriam despre “apa înghețată“. Tehnic vorbind, termenul este greșit. Apa care este înghețată se numește gheață. Adică e un bloc solid. Nu te poți scufunda în ea, într-un bloc solid. Apa în care există multă gheață și care are o pojghiță subțire de gheață o numin noi incorect “apă înghețată“. De fapt, acea apă are temperatura de 1 grad Celsius. Din ce mai țin minte de la Științele Naturii, cu cât te scufunzi mai mult în lac, mare sau ocean, cu atât tempeparura apei ccrește. De aceea peștii se afundă în adânduri în anotimpul rece. Apa de la fundul lacului ajunge la 6 grade, în timp ce la suprafață este aproape de 0.

Așadar, ăsta a fost articolul de azi. Cînd era așa o vreme frumoasă… până s-a pus să toarne cu putina…

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Dilema din cartea unchiului, deslusita cu traduceri Craiova

In familia mea mersul pe timpul verii, in vacanta, la bunici devenise in timp o traditie. Dupa ce am crescut...

Nu contează unde se duce, melteanul tot meltean rămâne!

În primul rând, pentru cei care nu cunosc, meltean = om neciolit, grosolan. Bădăran, aș adăuga. Să învățăm să folosim...

Cum să NU-ţi faci coadă

Aici vom vedea cum să NU-ţi faci coadă. Aşa da! Asa NU! FUCK NO!

Close