Fă-ți vara car…

În decembrie anul trecut, prietenul meu, Cornel, mi-a spus că vrea să facă unele lucruri gospodărești prin curtea lui și că are nevoie de ajutor. Nu m-a supărat că mă chema să-l ajut, e un lucru câte se poate de firesc între prieteni, ci faptul că o făcea abia atunci, când toată vara și toamna nu mișcase un deget, iar atunci era de mirare că încă nu ninsese în București. Ori, trebuia să fi tras învățăminte din povața populară “Fă-ți vara car și iarna, sanie!”

Bineînțeles, Cornel subestimase timpul pe care ni-l vor lua toate lucrările pe care își propusese să le efectueze. Parcă ar fi crezut că totul se face totul cât ai bate din palme. Voia să înlocuiască ferestrele casei bătrânești, trebuia să repare grajdul, iar gardul curții stătea să cadă. Și era deja 10 decembrie. Spunea că trebuie să terminăm în două săptămâni!

– Corneluș, am impresia că ai uitat să-ți iei medicamentele! Tu vrei ca noi doi să facem tot ce-ți propui până în sărbători?!

– Hai, că ne ajută și Mihăiță!

Mihăiță e fratele lui, mezinul, care abia căpătase cartea de identitate și acum era în vacanță. Sigur, orice ajutor trebuie prețuit, totuși un elev în clasa a cincea nu putea face prea multe. E adevărat că în trei am reușit să terminăm ce era de făcut la casă, dar repararea gardului și a grajdului am fost nevoiți s-o amânăm până după Crăciun și Anul Nou. În cele din urmă, nici vremea n-a mai avut răbdare cu noi și a dat ninsoarea. În București, ca și în toată țara, acum e foarte frig și nu prea ai spor când lucrezi sub cerul liber.

– Ia uite, băiete, ce zăpadă s-a pus în curtea asta! se miră Cornel.

– Corneluș, parcă ai fi vreunul de la primărie, care se miră că iarna ninge! Ca și pe drumurile publice, în curtea ta parcă nu s-a făcut nimic!

– Păi chiar nu s-a făcut! observă gazda. Și deocamdată suntem doar noi doi. Pe Mihăiță l-am trimis la un magazin de vizavi, să se uite după niscai cuie…

În aceeași clipă, intră și Mihăiță în curte. Magazinul căutat se închisese definitiv.

– Nu te mira, Cornele, magazinele fizice se desființează, spusei eu. În schimb, există o grămadă de magazine online. Chiar nu știu de ce ai trimis băiatul după cai verzi…

– Păi uite ce de cuie ne trebuie la gardul ăsta! Aici ne-ar trebui de-alea roluite, pentru europaleți, iar pentru grajd s-ar potrivi niște cuie pentru uz general. Mai am eu niște piroane, dar cuie chiar că nu mai am deloc. Dacă s-a închis ferometalu’ ăsta, ai dreptate, trebuie să căutăm pe net. Haideți înăuntru, să ne uităm pe laptop!

În casă era mult mai bine. Era cald și mirosea a gutui. La îndemnul fratelui său, Mihăiță se duse să pună ceainicul pe foc, cu apă pentru cafea, iar noi am intrat pe internet. Cornel a căutat cuie și au apărut foarte multe site-uri. Am navigat o vreme pe net, iar gazda se duse să termine de făcut cafeaua. La întoarcerea băieților cu ceștile aburinde, i-am spus lui Cornel:

– Uite, coane, gasesti aici cuie pentru constructii! Și mi-a venit ideea să folosim niște stâlpi din oțel pentru gard, cum sunt aceștia de pe același site.

– Mda, nu-i o idee rea, fiindcă văd că au un preț decent. Aici sunt și cuie de care ne trebuie, și sârmă ghimpată, și plasă de gard zincată, uite și țevi… Bun site, băiete! Astăzi comand eu tot ce ne trebuie și mâine ne apucăm!

– Ești sigur că nu vrei să așteptăm primăvara, Cornele?
buildahouse

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Am plagiat ca un porc ordinar!

Ei dragii mei, am făcut o nefăcută... Am plagiat ca un porc ordinar. Cel cu 13 lucruri despre situația din...

Joia cu filme

A mai trecut o săptămână și-a venit un nou episod din joia cu filme. Săptămâna de-a trecut am văzut doar...

Cine e ăsta?

Vi s-a întâmplat vreodată să vă întâlniți cu cineva pe stradă, să vă salutați, să duceți o discuție d-asta de...

Close