Fără nume

Îmi promisesem să scriu măcar un post pe zi, însă am observat că dacă scriu 2 pe zi e mai bine.
Din păcate azi n-am reuşit să-l scriu decât pe ăsta.

Ieri am participat şi eu la blog meetingul organizat de Emil studentul minune.
Pentru scurta perioadă de timp m-am distrat.
spun scurta perioadă de timp deoarece nu apucasem să-mi intru în ritmul meu…
Neuronul a plecat după jumătate de bere, din cauza unor probleme.
Toată lumea se distra, discuta, şi povestea vieţii mele s-a repetat.
Adică stăteam abătut într-un colţ şi nu am fost în stare să pornesc o discuţie cu cei de lângă mine.

Degeaba erau şi Kathy şi Emil prini de viaţă, eu n-am reuşit să am măcar o scânteie. Am apucat să spun bancul cu Blak Jack, la care au râs 3 persoane, cu mine 4.

Tot ieri am primit şi invitaţia la film, câştigată la concursul Laurei.
Din păcate azi nu am putut ajunge la film, şi niciun prieten n-a fost disponibil să-i dau invitaţia mea.

Nu ştiu de câte ori am spus din păcate şi-mi cer scuze.
Acest blog voia să fie un site de râs, dar azi nu vă pot da decât o senzaţie incomodă.
Îmi pare rău pentru asta.

Sper să-mi revină buna dispoziţie într-o vreme, zic eu scurtă.
Până atunci nu ştiu ce şi dacă voi mai scrie.

Contrat tuturor posturilor mele, acestuia nu-i voi mai face reclamă nici pe facebook, nici pe twitter, nici pe toateblogurile.ro.
Nu, nici taguri nu va avea.

Comments

comments

19 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Cum iti dai seama ca suferi de spondiloza cervicala?

Avand in vedere ca numarul celor care sufera de spondiloza cervicala este in crestere, cred ca nu gresesc daca afirm...

Aeroport

Cred că nu există om să nu fi auzit de aeroport. Mulți chiar au fost acolo, unii au zburat cu...

Iar s-a spart butoiul cu idioti?

Băi fraților, a avut dreptate ăla care-a zis că datul cu părerea e sport național în România. Însă eu vă...

Close