Fericirea din natură

În ultima vreme, cam tot ce ține de medicină se face pe bază chimică. Majoritatea medicamentelor sunt bazate pe chimicale, și din ce în ce mai puține pe plante.
Desigur, nu te vindeci de boli grave cu ceai de mușețel și comprese cu frunză de brusture. Dar pentru afecțiuni uzuale sau suplimente nu ai nevoie de chimicale. Plantele sunt o minune a naturii.

Minune de care noi am uitat, din păcate, în ultima vreme. Îmi aduc aminte cum, în primul război mondial (nu, nu am participat, deși par de vârsta aia – dar am citit), cum unii doctori au descoperit că rănile se vindecă mult mai repede dacă li se pune o comprese cu ceapă la rană. Evident, asta n-a stat nimeni s-o încerce așa, expre, ci s-a descoperit întâmplător. La fel cum în 1870, englezul John Burdon-Sanderson descoperise o formă toxică a penicilinei, obținută din mucegai. Abia mai târziu, Alexander Fleming a descoperit peniclina pe care o știm noi azi.

Revenind la zilele noastre, consumăm din ce în ce mai nesănătos. Fructele și legumele din supermarketuri sunt nenaturale. Apoi stropite cu ceară ca să reziste mult timp. Și vedem cum stau merele fără probleme vreo 3 luni, fără să se strice. Ca să nu mai vorbim de carne. Care are carne 40%, restul fiind fel de fel de substanțe ca să țină carne amai mult, să atârne mai greu și să fie “mai gustoasă“.

Știați cum se injectează carnea acum, da? Dar cum se injectează puii, să pară mult mai mari?

Și ne mai mirăm de fel de fel de boli, care acum 30 de ani erau ca și inexistente? Nu existau atâtea boli ale aparatului respirator, cancerul nu era așa în floare, iar atacurile de cord au înflorit ca ciupercile după ploaie acum. Nu neg faptul că erau inexistente, însă erau mult reduse. Lumea mânca sănătos, legume și fructe din grădină, adevăratele produse BIO. Care acum, se vând la supermarketuri la prețuri de-a dreptul astronomice. Că vezi, dragă Doamne, “sănătatea costă“. De când? De ce?

Pentru orice probleme suntem sfătuiți de medici să băgăm în noi alte chimicale, care să combată chimicalele din corp. Dar, de exemplu, de viermii intestinali putem scăpa cu ușurință, folosind sirop antiparazitar, care ucide “musafirii” nedoriți din interiorul nostru, fără a ne provoca vreo neplăcere. Iar dacă aveți copii și nu știți de ce sunt tot timpul nervoși și fără chef, acesta poate avea viermi intestinali. Care, de multe ori, nu pot fi observați cu ușurință de medici.

Iar împotriva stărilor de anxietate și stres prelungit, atât pentru adulți cât și pentru copii, Stresclin Complex este cea mai bună și mai naturală alegere. Extrasul de Jatamansi are fect antidepresiv, în timp ce extractul de Brahmi are efect anxiolșitic comparativ cu Lorazepamul. Fără a avea aceleași efecte negative ca acesta, adică pierdrea memoriei. Ce vorbeam de chimicalele pe care ni le prescriu medicii, cu efecte secundare care mai de care mai urâte.

Așadar, alegeți natura, cât timp o mai avem încă. Sănătate!

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Adio, Ebay!

Cu toate că am început cu stângul relația mea cu Ebay, de-a lungul timpului am avut o relație strânsă și...

Ai pus vreodată ceva “bine”?

În mod sigur da. Orice om s-a văzut nevoit sa aibă grija de ceva. Sa pună "bine" un lucru de...

Daca joci la pariuri sportive, ai grija sa nu-ti pierzi echilibrul

Jocurile de noroc sunt in general asociate cu pierderi consistente de bani, fiind considerate de unii un viciu puternic. Cele...

Close