Am fi în stare să ne omorâm pentru un loc de parcare!

În 2010 sau 2011 mi-am pierdut locul de parcare. Am scris pe larg despre asta. De atunci, am parcat mașima într-un loc unde o punea de obicei un taximetrist. Scandal cu ăla ce-am avut, numai eu știu. Că ăla e locul lui de 4 ani, că numai el parchează acolo, chit că nu e plătit. Mă rog, după o vreme s-a potolit. Mai cobora din când în când, când mai eram pe la mașină, să vadă dacă e în sfârșit plec. N-a fost să fie. Dacia mea a rămas acolo până-n ziua de azi.

Anul trecut am găsit anunț în geam să-mi iau rabla de pe spațiul public, altfel mi-o ridică primăria. Mă, plăteam să-l văd pe Onțanu cum venea el să dirijeze ridicarea Daciei. Am dus mașina la un service și după mulți bani cheltuiți, puteam merge iar cu ea. A mers vreo 2 săptămâni (adică o mai porneam o dată la 2-3 zile), apoi n-a mai vrut să pornească neam. A trebuit să apelez la asistenta rutiera ca s-o duc la un prieten mecanic. Apoi a funcționat iar fără probleme, mai o plimbam o dată pe săăptămână cu un prieten. Până într-o zi când am găsit-o cu capota desfăcută și fără baterie. Că s-a gândit careva că e mai bine să-mi ia ei bateria decât s-o țin pe Dacie. Ce oameni grijulii!

De atunci numai probleme am avut (iar) cu ea. Degeaba am schimbat pompa de frână, că tot după 4-5 zile nu aveam frâne. Nu se știe pe unde pierde lichid. Între timp mi-am luat și eu carnet de șofer și hai condu dacă ai ce. Am ieșit cu ea în jurul blocului, ba chiar și prin oraș. Nu intră îm marșarier decât când vrea, a treia nu i-o ghicesc neam (spre deosebire de mecanic), iar frânele țin de pe la jumatea cursei.

Musai îmi trebuia o mașină pe care să mă pot baza.
Așa că am strâns niște bănuți și m-am aruncat să-mi iau una mică, de oraș. Volkswagen Polo. Tot veche, tot cu unele probleme estetice, însă pe parte de mecanică nu am avut probleme cu ea. O am și de doar 2 luni, însă am mers aproape zilnic. Nu are rugină (are în 3 locuri, pe caroserie) dar nu în interior. Și unde era s-o parchez? I-am găsit loc în fața Daciei. Apoi am mutat Dacia mai în față, iar Polo îl bag în spate, au loc amândouă.

Toate bune și frumoase până au observat flăcăii că locul e gol ziua. Și se bagă toți în “locul meu“. Vezi avantajele de-a lucra până la ora 17, la ora 18 ești acasă. eu abia la ora 18 scap de la muncă și când ajung acasă văd locul ocupat. Și o parchez în interiorul parcării, unde e loc. O puneam inițial unde-și ținuse un vecin Dacia. Pe care acum a tras-o în celălalt loc al lui.

În seara asta era să mă iau la bătaie cu un flăcău pe tema parcării. Că să nu mai parchez acolo, că-l împiedic pe el să intre la locul lui plătit. Că cine sunt eu să vin la el în cartier să parchez unde vreau eu?
– Bă băiatule, i-am zis, eu stau aici de 30 de ani, de tu când nu erai născut!
– Cum adică “bă băiatule“? Ce, eu sunt bă cu tine? Vezi unde mai parchezi că eu chem poliția.

Numai gura era de el. Vorbea cu careva la telefon, căruia i-a zis la un moment dat “ia stai puțin, boss“. Clar, cocalaurus bucureșteanus. Nici nu i-au dat bine tuleele și face pe cocoșul. Ute așa ajungem să ne omorâm pentru un loc de parcare. L-am băgat în mă-sa și-am plecat. Și m-am dus și am parcat în fața blocului, pe trotuar. Au pietonii un metru și jumătate, ca să treacă. Să vedem dacă o găsesc zgâriată mâine.

Din păcate nu o pot parca în fața blocului prea des
, deoarece atunci când vreau să ies, lovesc bordura cu pompa de ulei. Avantajul unei mașini vechi? Că pompa e din tablă și se îndoaie. Cele noi sunt din aliminiu și se sparg.

Să vedem Cum îmi recapăt locul de parcare. Să nu mai dau de idiotul de azi, că tare mi-e teamă că dacă mă prinde într-o seară când vin de la muncă, îi dau câteva peste mufarină de-l scot din pantofi. Apoi poate-i tund coada/ cocul de-l avea pe cap.

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
CIFRA 7 SI MINUNILE EI. LE STIATI?

Daca nu, vi le voi spun eu. Le-am aflat la randu-mi intamplator, de ici, de colo, de pe la prieteni...

Așa parchezi mă porcule?

Dacă ai BMW sau Mercedes, poți parca unde vrei tu. Ești un ciumeg și absolut toată lumea se va pleca...

Câștigătorii I AM THE ROCKER!

Vă anunțam zilele trecute că am concurs. Dădeam 3 invitații duble la I am the rocker, un super festival de...

Close