A fost cel mai bun dintre noi!


O veche zicală spune: “Despre morți numai de bine. Și dacă e să stăm să ne gândim la asta, una e jelirea, alta e adevărul. Nu de puține ori am văzut asta cu “a fost cel mai bun dintre noi” într-un grup de prieteni unde un “tovarăș comun” a plecat dintre noi.

Mă, hai, înțeleg, a fost băiat bun, a ajutat, făcea niște sarmale extraordinare, însă undeva se termină calitățile lui. Pentru că n-a fost perfect. Nimeni nu e perfect. Nici mortul, nici ăștia de-au rămas să-l jelească și să-l ridice în slăvi.

Poți să folosești asta cu “cel/cea mai bun/ă dintre noi” când e vorba de vreo rudă apropiată. Un bunic, un părinte, cineva care să te fi crescut, care să-ți acorde o educație. Acolo nu prea ai termen de comparație, așa că persoana respectivă ți-a fost cel mai bun bunic/ părinte. Nu un prieten, oricât de bun ar fi fost el. Poatte doar dacă ăla ți-a salvat ție sau altuia viața, a ajuns pe lună, s-a realizat, pictează cu limba sau are Lamborghini și te lasă să o conduci când vrei tu.

Am văzut treaba asta de curând într-un grup de prieteni. Murise unul, de care nu mai știam nimic de ani buni. Și toată lumea îl ridica în slăvi că ce băiat bun a fost și cum viața e nedreaptă. Da, mor copii de 2 ani și criminalii de război trăiesc până la 100 și ceva de ani. Și-am stat și-am încercat să-mi aduc aminte despre cel ce plecase dintre noi. Inodor, incolor, insipid. Nu știa niciun banc, dar râdea cu poftă la unele spuse de alții. Dacă-l rugai, te ajuta cu ceva. Nu cu bani împrumut. Adică, nu mai mult decât un amic. Nu era genul de prieten pe care să-l chemi să vedeți meciul împreună sau “hai să bem“, “hai la curve“, “hai să mutăm frigiderul pe balcon“.

Și, ca să vedeți cât de adevărată e treaba cu “in vino veritas“, să treacă vreo 3-4 ani, să-l jelească cu toții îndeajuns, apoi să vedeți ce panaramă de om era mortul cu adevărat. Ba că se uita după puuștoaice de liceu, ba că era un bețiv notoriu ba că n-a vrut să te împrumute cu 50 de lei într-o zi. Dar ca să părem mărinimoși și băieți buni, să ne laude cercul de prieteni, imedat cum crapă ăla, o dăm pe “cel ma bun dintre noi” cu o lacrimă în colțul ochiului. Așa ipocrizie mai rar. Se învârte în mormânt bietul prieten de prefăcătoria voastră!

M-am apucat de acest articol în septembrie 2012. Scrisesem câteva rânduri, apoi am uitat de el. Acum l-a terminat, împins de un film englezesc. Dacă merită câteva cuvinte, vine articol nou. Deocamdată m-a apucat căscatul la el.

Comments

comments

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Cum e să fii pe LSD?

V-ați întrebat vreodată cum e să fii pe LSD? Că tot tineretul din ziua de azi tot a tras o...

Diferența dintre crimă și dreptate?

Când știi care e dreptate și care crimă? cum faci deosebirea dintre ele în unele cazuri. Pentru că, la fel...

Biciclete vechi, din copilărie

Îmi amintesc zilele de vară, când eram la bunici și mă plictiseam, groaznic (în zilele când eram la oraș). Toată...

Close