Fotografia, la indemana oricui
In vremurile actuale, o fotografie este ceva atat de banal ca drumul umed in timpul ploii. Imi amintesc vremurile din trecut, cand o fotografie nu se facea asa, “de amorul artei“, ci era facuta dupa multa chibzuiala. Deoarece pe vremuri nu existau aparate cu stocare digitala, ci pe film. Si un film avea doar 36 de pozitii. Ferice de cel care punea mana pe un Cmena cu 72 de pozitii (facea 2 fotografii in patratica de poza). Nu erau reusite imaginile, insa aveai posibilitatea sa strici cateva, din filmul de 72 de poze.
Si acum am vreo 2 filme inca nedevelopate, pe care, probabil, nu le voi developa niciodata. Citisem intr-o revista, acum 20 si ceva de ani, cum unii reusisera sa fotografieze fel de fel de ciudatenii in coroanele pomilor. Si m-am dus in mijlocul padurii (la mine la tara eram bolnav in ziua in care nu cutreieram padurile), “inarmat” cu aparatul de fotografiat, fiind convins ca voi prinde in poze cateva stafii ba chiar un monstru sau doi.
Ca o paranteza, si acum am o imaginatie debordanta cand vine vorba de pierdut vremea. De exemplu, cand merg cu metroul, unde degeaba te uiti pe geam, mai fixezi si podeaua. Ei bine, in glodul de pe podea, poti observa lesne (evident, daca ai minim de inteligenta si imaginatie), fel de fel de forme, care mai decare mai ciudate, sau, dupa caz, comice. Nu de putine ori am fotografiat aceste forme, insa cand am revazut fotografiile, nu am inteles nimic.
Am scris acestea deoarece mi-am dat seama ca cam cel putin 50 de giga de poze pe care nu le-am vazut niciodata. Adica le-am facut si apoi am uitat de ele. Le-am descarcat din telefon, cu grija, “sa nu le pierd“, apoi am uitat de ele. Desigur, daca as pierde din ele as fi foarte catranit, ca cine stie ce fotografie de premiu Pulitzer am fotografiat apoi aruncat eu din simpla prostie…
Am facut treaba asta cu mutatul pozelor, deoarece cel mai vechi HDD 1 tb pe care-l am (luat prin 2008), a inceput sa dea semne clare de “aratat vestul“. Adica de aruncat, deoarece are probleme, dintr-o data nu ti-l mai vede Windosul pana la restart.
Si daca am 50 de giga de poze pe care nu le-am vazut, la cca. 4 mega o poza, cam cate sunt aruncate? Mii, nu stau sa fac niciun calcul (peste 40.000 de poze). Asta in filme nedevelopate inseamna cateva averi.
Ma intreb daca mai exista de astia ca mine care tin cu dintii de pozele nevazute. Sau acum se pun pe facebook, instargam apoi se sterg?
Comments
Add a Comment
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Stocare în cloud pe Google Photos: gratuit și nelimitat. Adică fotografiile de pînă la 16 mega pixeli și filmele inclusiv Full HD pot fi stocate nelimitat pe Google Photos. Eu zic că e cea mai bună metodă să păstrezi fotografiile, în special pentru “…poze pe care nu le-am văzut“.
Da, de acord cu tine, insa… sunt poze, chestii personale. Parca nu le-as da asa lui google, free of will, ma intelegi?
Dar daca zici ca filmele le pot baga acolo, fara sa urle careva de copyright… maerita incercat cu niste seriale vechi.
Eu am și-acum sub pat un cufăr plin cu poze îngălbenite de vreme. Uneori, când m-apucă nostalgia, îmi pun ochelarii pe nas și mă uit la ele. Găsesc poze cu personaje pe care nu le cunosc, dar și poze cu bunicul rănit pe frontul de est, cu tata (copil fiind) desculț pe ulița satului și foarte multe poze din copilăria mea. Cu cravata de pionier la gât, desigur.
Tata avea un Smena 8 (așa îmi amintesc că se numea). și a făcut cu el grămada de poze din cufăr. În zilele noastre toți facem poze cu nemiluita, dar virtuale. Nimeni nu le mai tipărește, toți le păstrează pe un hard disk. Cufărul meu cu pozele familiei nu l-aș schimba cu nimic de pe lume…
Foarte frumos. Alea sunt amintiri, nu pozele astea făcute 50 pe minut, poate-poate, una o vom salva “de bună”. Pe care nu le vom revedea niciodată.
Am și eu niște albume vechi, cu bunicii. chiar că nu le-aș da pentru nimic în lume.