Hai că mai avem puțintel. Foarte puțintel!

little-bitV-am mai spus de câteva ori că mai avem puțintel. Adică ajungem la cele 10.000 de comentarii pe Spanac.
Și vă spun fraților că mai avem puțintel. Ba chiar foarte o țâră!
Și cel ce va avea comentariul cu numărul 10.000 va primi ceva.
Dacă numărul 10.000 va fi comentariul meu, că tare-mi place să mai comentez, mai ales la mine, atunci următorul comentariu va fi câștigător.

Și ajungem la partea frumoasă a lucrurilor. Vă las să alegeți între trei premii. Aflați mai târziu ce anume.

Și nu o pungă de semințe sau strângeri de mână, cum ați crede unii dintre voi. Va fi un premiu mișto. Adică funcțional. Aveți de ales între trei ceasuri.

1) Ceas militar

militar

2) Ceas sport

sport

3) Ceas office

office

Pentru început, premiul e relativ mititel. Am zis pentru început. Având în vedere că fac treaba asta singur și nesilit de nimeni.

Așadar, lăsați comentarii alegându-vă ceasul, iar câștigătorul îl va lua acasă. Adică îl pun la poștă, toate taxele suportate de mine. Evident, puteți ceda premiul mai departe. Dacă vreți.

Vă reamintesc pe această cale de celelalte concursuri.

Concursul cu banner – Va reporni mâine seară.
Top comentator – Merge în continuare fără probleme.
Concursul cu newsletterul. La 100 de înscriși, se va trage la sorți, iar câștigătorul va primi un mp3 player.

Momentan sunt 62 înscriși. La 1000 va fi un premiu mare. Mare și al naibii de folositor. Adică un laptop, o tabletă, un smartphone, ceva. Văd eu până atunci cum merge treaba.

Stați pe aproape, în maxim 2 săptămâni pornesc un alt concurs meseriaș. Cu ceva ce mi-am dori de când aveam 12-13 ani. Și acum am și-l voi oferi ca premiu.
Valoare totală a premiului va fi undeva pe la 500-600 lei. Încă nu știu dacă-l voi face cu vreo firmă anume sau îl voi ține de unul singur. Rămâne de văzut.

P.S. Ar fi frumos din partea câștigătorului să facă un post mititel în care să spună că a câștigat un ceas pe la Spanac. Cu link așa către blog. Așa ar fi frumos, na…

SUCCES!

L.E. SAVOIR FAIRE A BĂGAT COMENTARIUL CU NUMĂRUL 10.000! FELICITĂRI!

Comments

comments

44 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Furtul cu închiderea centralizată din anii 90

Mi-am adus aminte de-o întâmplare petrecută prin anii 90. În Severin apăruseră mașinile furate din Germania. Zilnic apăreau altele noi,...

Descopera cum poti alege compania perfecta de inchirieri auto

Poate fi incitant pentru tine, personal sa decizi cu privire la atractiile ce trebuie vazute imediat ce ai ajuns intr-o...

AMR 3 zile…

Au Mai Rămas 3 zile... până la... Vedeţi voi atunci. O să fie ceva nemaipomenit, ceva ce nu s-a mai...

Close