Hai cu ceasul ăla!

Am mai spus de câteva ori că sunt ahtiat după ceasuri. Bine, pe lângă plăci video și procesoare.
Dar acum am ocazia să urlu legal: “Hai bă cu ceasul ăla că mi se răcește ciorba”.

Amuzantul de MucRoz a pus-o iar de un concurs. De data asta cu și despre ceasuri oulm. Așa că am dat năvală să văd despre ce e vorba acoloșa.
O droaie de ceasuri, care mai de care mai fistichii. Mi-au făcut două cu ochii.

Ăsta roșu, dar și cel albastru. Ambele-s faine și mișto.
Mi-ar sta bine cu cel roșu, deoarece roșu e culoarea mea preferată. Așa că îl aleg pe cel roșu. Adică the pictured one.
rosu

Îmi aduc aminte de primul meu ceas… Dumnezeule mare, era albastru, cu limbi albe. Frumos foc. Nuș ce marcă rusească era, întorceam la el de-mi venea rău. Însă eram mândru nevoie mare. Pe vremea aia nu erau mulți copii cu ceasuri… nu ca acum, de au copilașii de grădiniță niște telefoane de mi se scurg ochii după ele. Și n-aș vrea mai știu eu ce iphone5, sau galaxy s4. Nu!
Mai mult de un S2 sau un HTC Sensation n-aș vrea. A, dacă e să-mi dea careva moka un s4 zic și sărut mâna. Dar să revenim la ceasurile noastre. Pronmit că după ce-l voi câștiga pe cel roșu, voi face un unboxing mișto. Unde îmi voi prezenta colecția actuală de ceasuri. Cam 20. Din care 3 funcționale…

Deci, cine mă ajută să fac 20% din ceasurile mele funcționale? Ziceți toți că vreți să câștige Spanacul și gata treaba!

Comments

comments

5 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
O firmă care face angajări tot timpul

Anul trecut, Charm Studios a doborât record după record, în final obținând râvnitul premiu Best Emerging Live Cam Studio, în...

Câștigătorii ediției a 4-a

Am ajuns și la finalul ediției a 4-a de concurs. Câștigătorii premiilor 1, 2 și 3 sunt: La Obiect -...

Puterea plantelor

Știm despre plante cam 50%. nu mai mult. Ca dovadă, găsim zilnic plante ascunse în junglă, care au proprietăți curative...

Close