Hai la ciolan!

Am fost joi la berăria germană Siegfried din strada Orhideelor nr. 19, invitat de Costin Staicu. Asta ca să bem o bere și să păpăm un ciolan.
– Coane, hai la ciolan!
– E bun?
– Nu, deloc! Vino mă când îți zic.

Știind că nu mă cheamă pe mine decât când e vorba de mâncare serioasă, am dat curs invitației. Cel mai dificil a fost până să ajungem acolo, deoarece cam nimeni nu știe unde e berăria. Ceea e ce mare păcat, căci e tare mișto acolo la ei și am impresia că le vom deveni clienți fideli. Până la urmă am nimerit, ne-a spus un bătân că e “pe drumul vechi”, drum ce duce la gara Basarab. Din cauza monstruozității de pod creat pentru fluidizarea traficului, nu vezi unde este berăria Siegfried.
Am coborât la stația de metrou Grozăvești, pe partea către Regie. De la stația de metrou, peste Dâmbovița, o iei pe drumul de lângă pod (ăla e drumul vechi). Și o ții drept înainte până dai de berărie. Dacă ieși de la metrou pe partea cu Carrefourul, o iei pe sub pod și ajungi la cealaltă gură de metrou.
Arată exact ca un han german. Albă, cu ferestre și ușă maron. Înăuntru e frumos, primitor, cu pereți pictați cu scene înfățișând ce altceva decât berării. N-am stat înăuntru, ci am ieșit la aer, pe terasă. Umbră, retras, n-am suferit de arșița de afară. O terasă care va fi parțial acoperită și se vor monta televizoare (au fost date jos pentru a se pune acoperișul).

– Hai mă, mai veneați azi?
– Lasă-mă coane că m-am rătăcit de vreo 3 ori. Niciunul nu știe unde e berăria, sau stația Lukoil, sau măcar Hotel Orhideea (care erau la 20 de metri de berărie).
– Ce să știe ăștia în afară de smartphone-uri? Bem o bere?

Mai încăpea vorbă? Ne-am comandat fiecare câte o bere și ne-am pus pe glume. Imediat a venit și aperitivul. Un covrig cald, probabil cel mai bun covrig pe care l-am mâncat vreodată. Pe lângă covrigel au venit și 3 tipuri de sos. Unul iute, altul cu maioneză și usturoi și unul picant din Dumnezeu știe ce. Excelente sosulețele alea, iar covrigul cald înmuiat în sos și cerea o bere rece, ca să alunece mai bine.

Și cu voioșie și bere s-a terminat aperitivul. Urma CIOLANUL!
Care ciolan nu s-a lăsat deloc așteptat și-a ajuns. Aranjat frumos, pe un fund de lemn, cu un cuțit înfipt în el, te trimitea cu gândul la un han de prin 1700. Îl mâncai din ochi. N-am apucat să pun mâna pe el că m-a oprit Costin:
– Stai băi așa. Trebuie să-i facem poze!
– Lasă prostiile, ești om în toată firea!
– Băi nene, tre să facem poze!
– Nu te juca cu mâncarea. Mie mi-e foame!

Și s-a pus omul pe făcut poze în timp ce eu mă uitam la ciolan, gândindu-mă cum se poate tăia. Nu era nicio șmecherie, cuțitul ăla era înfipt la mare artă, trebuia doar să tai în jos și gata, carnea era atât de bine făcută încât se dezlipea de pe os (e ora 05:24 și eu salivez la amintirea ciolanului).
Nu am cuvinte să descriu delicatesa asta, așa că vă las cu descrierea berăriei:

Ciolanul perfect e ciolanul învelit în sare de mare, ciolanul al cărui șorici crănțăne în dinți și care are miezul moale și aromat. Ciolanul care miroase de la o poștă și care ți se topește în gură. Dar perfecțiunea nu se atinge așa, de pe-o zi pe alta. După sute de încercări și sfârâieli strașnice, bucătarii noștri au ajuns la rețeta celui mai bun ciolan cu șorici crocant din România. Și zau ca le-am încercat pe toate.

Ciolanul a venit însoțit de două feluri de pâine și de felurite garnituri: varză acră, varză călită, cartofi germani (cu bacon și busuioc) și alte 3 garnituri de care am uitat. Toate au fost excelente. Bere s-a băut la țap, iar nevastă-mea a băut fără alcool, bere Clausthaler (dulce, bună, aduce parțial a Amstel).

La final am cerut dulceață de ardei iute. Da, există așa ceva. Nu mi-a venit să cred. Însă extraordinar de bună. Dulce, foarte puțin picantă. Mergea ciolanul înmuiat în dulceața aia… Stropit din belșug cu bere.

Per total a fost o experiență de neuitat și promit solemn că voi repeta năstrușnicia cât de curând!

Comments

comments