,,HAI SA DAM MANA CU MANA,CEI CU INIMA ROMANA”!…

 

În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859 – numită,gresit sau nu, şi „Mica Unire”, realizată sub conducerea domnitorului moldovean Alexandru Ioan Cuza. Un insemnat act de voinţă politică a celor două principate româneşti, Moldova şi Ţara Românească,o prima etapă în crearea statului unitar român modern.
Astazi,iata , se împlinesc 161 de ani de la acea zi istorica.,,Hai să dăm mână cu mână/Cei cu inima română/Să-nvârtim hora frăției/Pe pământul României”.De fapt,asta înseamnă, pentru aproape orice român, Unirea din ianuarie 1859. S-ar parea că toți moldovenii și toți muntenii, debordând de entuziasm si fratie, s-au repezit să se îmbrățișeze și să tragă un chef asezonat cu apa Milcovului.
Dar istoria cat si documentele existente,spun si altceva.Intre altele se spune bunaoara,ca in perioada 1856 și 1859 s-au dus lupte politico-diplomatice crâncene, atât interne, cât și externe, între unioniști și separatiști.Astfel,contraargumentul principal adus de separatiștii moldoveni era temerea că Iașiul și toată Moldova vor fi marginalizate după Unire, vor sărăci și vor decădea, toată puterea și bogăția fiind luate de București. Că drumurile și căile ferate din Moldova vor fi slab spre deloc finanțate. Că Iașiul, din capitală, va deveni un oraș de provincie.Sa recunoastem ca,in mare parte, contraargumentul principal adus de separatiștii moldoveni era temerea că Iașiul și toată Moldova vor fi marginalizate după Unire, vor sărăci și vor decădea, toată puterea și bogăția fiind luate de București. Că drumurile și căile ferate din Moldova vor fi slab spre deloc finanțate. Că Iașiul, din capitală, va deveni un oraș de provincie. Obiectivi fiind sa recunoastem ca,in buna parte,situația existenta atunci,nu e cu mult diferită de cea de astăzi.Reamintiti-va doar de faptul ca mult discutata si radiscutata Autostrada Unirii, Iași-Tg.Neamt-Tg. Mureș, cerută insistent de moldoveni, este, de ani si ani,doar o palavră. Vasluiul deține,se pare, un record al sărăciei din România iar multi moldoveni,tentati de occident, sunt recordmeni in asi parasi melegurile natale.Deasemenea,nu trebuie omisa nici intamplarea(oare?!)ca niciunul dintre președinții și premierii României de după 1989 nu este moldovean!!In completarea argumentelor,aflam ca recent,moldoveanca Gabriela Firea,primarul Capitalei,îl cam sictirește pe actualul ministru al Mediului că dacă nu-i place aerul din București, să se ducă… la Iași!Nu,nici vorba sa fie un indemn de participare la salba de manifestari ce s-au desfasurat si se desfasoara astazi in capitala Moldovei,ci doar o raca,un afront cu iz politic!
O intrebare totusi:oare daca cele doua provincii romanesti,Moldova si Muntenia, ar fi rămas despărțite până în zilele noastre, și dacă acum s-ar pune problema Unirii, sunteți siguri că ea s-ar mai înfăptui?!

Marc Ciubotaru

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
ULTIMA POEZIE SCRISA DE MIHAIL EMINESCU!….

In urma cu cateva zile, mai exact, luni, 15 Ianuarie, au avut loc in multe zone din tara, fel de...

Slăbitul prin… hipnoză!

Tentativa de a scrie a doamnei Spanac. O dimineață obișnuită la muncă, trezită de la ora 5 și un sfert...

Aveți genul ăsta de cunoștințe?

Vi s-a întâmplat vreodată să vă întâlniți în public cu cineva cunoscut? Bine, trecând peste cazul când acel cineva este...

Close