În sfârșit, Sansa Stark a primit ce-o aștepta!
|Cred că Sansa Stark din Game of Thrones e unul dintre cele mai idioate și fără rost personaje din istoria serialelor TV. După Lincoln Burrows din Prison Break.
În sfârșit, după 5 ani de serial, asta a primit ce-o aștepta. Un viol brutal, pe la spate, din partea soțului. Nu mă înțelegeți greșit, nu mă bucur de răul altuia, însă sunt câteva cazuri în care pot face excepție de la regula asta.
A, știați de un caz de acum o bucată de vreme, pe când era Familia Bundy la modă? Un telespectator a văzut-o pe actrița ce-o interpreta pe Marcy și-a rupt-o cu bătaia 🙂.
Așa și Sansa. N-a făcut nimic în 5 ani. Decât că Joffrey e un rege bun și ea-l iubește mult, era-n limbă după viermele ăla turbat. Na fată, viața nu-i numa așa mișto cu prințese și regine. Te mai măriți fără să vrei cu un alt dobitoc și te rupe ăla cu dragostea.
Ce idiotenie. Bine ca nu ma uit la Game of Thrones. E total Dumb daca doreste sa prezinte Evul Mediu ca fiind fost unul obscur din punct de vedere al temelor de interes contemporan prezentate la nivel analfabet. Zau, desi fara legatura, nu poti sa-ti dai seamace m-am atacat cand am citit chiar un articol preluat de pe revista Historia in care era scris negru pe alb ca pe podul Mogosoaiei(Calea Victoriei de azi) “femeile nu au avut voie (asa cu implicatie chiar pseudo-juridica) sa se plimbe singure si erau obligate sa fie insotite de un barbat gen sotul lor pana hat aproape de primul razboi mondial” de parca era vorba de a prezenta ca in Romania chiar si la vremea cand era sub influenta Imperiului otoman ar fi functionat sharia cum e acum in UAE, sau pe la talibanii aia din Afghanistan (care nici macar nu au legatura
asa de directa cu Imperiul Otoman decat poate una conflictuala). Zau, mi s-a facut efectiv negru in fata ochilor. Am scris nu stiu cate comentarii furibunde si off topic pe blogul care preluase acel articol, care e totusi un blog simpatic. Mi s-a facut rau fizic efectiv. Si nu e din cauza ca as fi eu un mare fan de istorie sau ca m-as pricepe, de fapt e materia la care am luat constant notele cele mai mici la scoala. Plus stiu si ca Game of Thrones e totala fantezie plus care se doreste marketabila cat mai larg, inteleg si importanta popularizarii materiei istorie la nivel de interes de public mai larg, inteleg si chestii gen de tabloid…dar efectiv TREBUIE ca cineva sa inceapa sa explice la tineret anumite chestii ca altfel e de rau…de fapt tot tineretul sufera pt ca va cadea mai usor prada unor cretini, zau, nu am putut rezista. Si acum am cosmare despre podul ala al Mogosoaiei. Articolul ala era o varza, efectiv facut copy-paste fiecare fragment luat asa de pe te miri unde, plus fara o idee principala, in paragraful imediat urmator despre sharia de tip UAE pe podul Mogosoaiei era prezentata lista de bordeluri din aceeasi zona, pe urma urma un paragraf mai romantic despre shopping sau naiba stie ce mai e pe acolo…zau, mi s-a facut rau. Adica inteleg sa fie si articole mai subcalitative si peHistoria, (ca sunt destule), dar chiar ca asta nu cred ca am vazut vreodata. Plus NU e ca sunt eu asa mai misogin sau ca nu-mi pasa mie de violente impotriva femeilor, inclusiv chiar si, Doamne fereste, viol sau oprimare bruta, sau ca nu stiu ca exista violenta domestica reala, dar trebuie totusi si un grad de educatie adecvata atunci cand se face un serial, chiar si din asta de fantezie medievala, adica trebuie sa existe totusi cineva acolo mai real expert, nu doar manageri de marketing idioti total pe puncte…efectiv sunt ff mahnit. Doresc o cenzura inteligenta si cu elemente educative. Vreau chiar sa se implice chiar si BOR si cultele religioase alaturi si mana in mana cu profesionistii seriosi de porno plus de sanatate publica plus de istorie si cultura plus toti prim-ministrii din UE si pres Obama (plus Iohannis), nu manageri amatori, sa faca educatie sexuala corecta la orele de religie la tineret pt ca nu se mai poate altfel. La orele de dirigentie e ok sa se continue cu educatia politica a societatii civile. Dixit ! Ii excomunic pe toti daca nu se gandesc la tineret cand scriu sau chiar fac seriale chiar si despre cele mai incitante si sexy subiecte de fantezii costumate medievale. Si americani si turcii laolalta. In plus, sa se termine o data si cu
amatorismul asta in porno. Ca distruge si
piata pt profesionistii seriosi. Zau, mai e putin si incep sa am eu o fantezie cum ca as fi Vlad Tepes sef al intregii culturi pe NATO ! Iar o sa zica Ardeleanu ca am innebunit !
Tocmai am scris un comentariu de infierare si excomunicare a amatorismului in industria porno dar mi-a intrat la Spam.
Era oricum off topic pt ca eu nu ma uit la Game of Thrones. Dar nici ca ma voi uita in viitor de acuma. Adica cu asa reclama, zau. Cine mai vrea sa se faca medievalist serios ? Tai de pe lista de Twitter pana si Muzeul Evului Mediu Cluny daca e cazul, ca oricum nu-l baga nimeni in seama, nici macar aia de scriu fantezii BDSM istorice pt delectarea unui popor vazut si inteles si perceput ca fiind total dobitoc. Si chiar asa o sa si devina daca i se mai servesc amatorisme porno de nivelul asta. Zau daca nu e o conspiratie sa taie piata la porno profesionist serios.
Unde naiba scrie că femeile nu aveau voie să meargă singure pe drum? Ce gogomănie e asta? Mergeau singure bine-merci, nu trebuiau să aibă vren mascul prin preajmă. Și uite așa au scăpat 99% dintre ele neviolate de-a lungul timpului.
Uite aici. Arata asa destul de inocent cand il vezi la primavedere, iti zici “Ce conteaza ca e cu barfe asa mai sic si mai sexy, e bun de reclama la shopping pe Calea Victoriei, etc,”, dar e TOTUSI un articol asa lipit de revista Historia, http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cinci-pove-ti-mai-pu-cunoscute-bucure-tiul-alt-dat
Zi mă că-n România. Credeam că world wide era treaba. La noi, ca la nimeni…