ÎNCHISOAREA-I, ÎNCHISOARE SAU LĂCAŞ DE RECICLARE (RECALIFICARE)?!

Trebuie să va mărturisesc un adevăr. Un adevăr, confirmat şi reconfirmat de practică, de tot ce s-a întâmplat şi se întâmplă-n ţara asta! În ţara în care bunul plac, e lege, legea nu e… lege, minciună-i adevăr, hoţul – e băiat cinstit, iar criminalul, un novice!

Dacă te încadrez în aceste “dogme”, om te faci! Asta-i de fapt, convingerea mea! Cum altfel ar putea fi alta, de moment ce, aproape toţi, fără excepţie, toţi infractorii condamnaţi, zice-se cu sentinţe definitive(!?), la câte 5 până la 25 de ani de puşcarie, stau acolo, la “casa de odihn㔺i recalificare, maximum 2-3 anişori şi-n condiţii cu mult peste cele ale bolnavilor din majoritatea spitalelor, după care, “pentru bună purtare”, strigă “hai liberare!”!

Odihnit şi, mai ales, instruit şi reciclat, hoţul, criminalul, coruptul şi toţi ceilalţi borfaşi, unii dintre ei scriitori de cărţi “ştiinţifice” (scrise “la foc automat”!), fie că se reocupa (nestingherit) de aceleaşi “talente”, fie că devin (sau revin!) membri de partid (aflat la putere) sau tind să înfiinţeze o nouă formaţiune cu iz politic, dar precis, devin aşa, peste noapte, că-n poveştile cu Făt Frumos, prosperi oameni de afaceri, cu potenţe econonico-financiare mult sporite că-nainte de “facultate”! Cum şi cu ce?, va întrebaţi. Păi, cum cu ce? Cu ce-a furat, cu ce-a falsificat etc., anterior! Cunoaşteţi dvs. vreunul din cei care au devalizat banii statului sau ai cetăţenilor cinstiţi, care mai apoi, după pedeapsă, să-i fi returnat?!

Mira-m-aş! Aşa că, pe rând, eliberaţi condiţionat sau, cum spuneam, pentru bună purtare “cinstitii” noştri sunt acum mai abitir de cum au fost! Că să-i mai nominalizez, e greu. Au fost şi sunt prea mulţi! Amintiţi-va doar de a tot ştiutorul Gigi Becali, de Relu Fenechiu, cel care nici nu părăsise bine penitenciarul şi, grăsuţ şi frumuşel, cu zâmbetul pe buze, începuse deja să ameninţe şi s-o facă pe nevinovatul(!?), cât şi de toţi ceilalţi (I.Becali, Copos, Voiculescu, G.Netoiu, Cocoş, Gheorghe Ştefan-alias Pinalti, Ontanu, Vlasov et compagny) “nevinovaţi”, cărora justiţia le-a făcut cadou peste cadou, injumatatindu-le pedepsile!

Mâine, poimane este aşteptat de la “reciclare” şi Cristi Borcea dar şi alţii de ţeapă lui, gata-gata să înceapă, eventual, o… nouă ofensivă! Patria le va fi recunoscătoare! Păi dacă şi un criminal notoriu, cu-n palmares bogat (în crime), cum am citit din presă, condamnat (definitiv) la 25 de ani de închisoare, este iertat şi eliberat, condiţionat, după nici 5 ani de detenţie, ce mai poţi să spui!?

Nu-ţi mai rămâne decât să reciteşti genericul articolului şi, răspunzând la întrebare, să mergi pe ultima variantă! Adică, închisoarea-i mai mult… lăcaş de reciclare! Altfel cum mai poţi să-i mai zici, cum poţi s-o mai consideri de moment ce, la noi, în România infracţiunile de tot felul, sunt la ordinea zilei, se comit cu o uşurinţă inimaginabila, demnă de o cauza mai bună, iar “răsplată”-i pe măsură! Şi-n fond, de ce n-am fi şi noi mai umanitari, mai inelegatori şi îngăduitori faţă de “bieţii ” infractori, cum prevedea, că prima urgenţă “grandiosul” Program al PSD-ului, cărora le promitea “condiţii de trăi mai bun”?!

Că nu prea le-a reuşit, cum îşi doreau, planurile, asta-i altă poveste. Cert este, cât s-ar părea de curios, că tot mai mulţi indivizi, în goană acerbă după înavuţire, nu mai au frică de nimic. Darămite de închisoare!…

Marc Ciubotaru

Comments

comments

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Nu luați bani de la cămătari!

Doru a făcut prostia să se împrumute de la cămătari. Voia să-ți ia nuș ce BMW, găsise el o combinație...

Lenea, boala românului?!

De câteva zile mă lupt cu lenea. Nu că nu m-aș fi luptat eu cu ea de obicei, însă în...

Cele mai iuți cipsuri din lume!

Dacă data trecută am prezentat mama iuțelolir, anume Krax echipa Iute, azi e rândul să-l prezint pe ta-su... Crusti Croc...

Close