Indiferent de Chester Bennington

Fix pe lângă mă lovește vestea că s-a sinucis ăsta. A, dacă murea de una sau de alta, îmi părea rău. Că nu mă pot bucura că moare careva. Hmm, nu vorbim de tătuca Ilici.
Însă când ăsta hotărăște să se sinucidă pentru că ar fi fost ziua unui prieten care s-a sinucis și-a urmat și el calea asta, a sinuciderii comemorative, du-te-n mă-ta de tâmpit. Dacă te doare fix în cur de cei 6 copii pe care-i lași cu ochii în soare, nu meriți niciun scuipat din partea mea. Toată stima pentru artist, însă ca om, fix zero.

Am încercat să-l înțeleg pe Robin Williams. Că era bolnav incurabil. Și na, n-a vrut să sufere. Cu toate că nu-l dorea nimic. Poate familia ar fi suferit mai mult să-l vadă că nu-i mai recunoaște după câțiva ani. Nu intru în detalii. Unii au trecut prin drame personale mai mari și nu și-au pus juvățul de gât.

Văzusem acum câțiva ani o știre dintr-un sat, unde veniseră apele și măturaseră tot. Și-i luau interviu unui sătean. Ud fleașcă, parcă cu 2 oi în spate, pe un petic de pământ.
– A venit apa. Mi-a luat casa, nevasta, nora, fiul și vitele. Nu mai am nimic…

Nu plângea. Nu își smulgea părul din cap. Nu știu dacă era resemnat sau încă nu realizase exact ce i se întâmplase. A fost unul dintre puținele momente în care știrile mi-au făcut rău efectiv. Și m-am pus pe plâns. Pentru că nu m-am putut abține.

Ei bine, pe ăla l-aș fi înțeles dacă și-ar fi făcut felul. Ăla a pierdut tot. Nevastă, copii, casă, agoniseală. Și pierdut adică murit, de negăsit în nuș ce căcat de râu. Nu dispărut în sensul de “nevasta m-a părăsit și-a luat copiii, că eram bețiv violent“.

Mi-a părut rău în 2014 când a murit Wayne Static. Ca un bou, pot adăuga, din cauza unor medicamente luate cu pumnul și băute cu alcool. N-a fost sinucidere, însă și p-ăla îl durea în dos de sănătatea proprie.

De fapt, cred că pe mine asta mă deranjează cel mai mult. Nu faptul că ăla s-a omorât și nu mai ajunge în rai. Ci de faptul că-i lasă pe cei dragi cu mii de întrebări, fără un sprijin, fără nimic. Și nu, milioanele lăsate moștenire nu ar trebui să suplinească moartea unui părinte.

Așadar, permiteți-mi să nu vărs vreo lacrimă c-a murit Chester Bennington. Mai ales că am libertatea de-a simți ce vreau eu, am dreptul la opinie, mai ales în pătrățica mea de internet.

Comments

comments

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Când vom scăpa de lene?

Se știe deja că lenea românilor este vestită. Nu toți sunt însă croiți după același calapod, nu mă înțelegeți greșit....

Am repornit Blogroll!

După ceva vreme, am repornit pagina de Blogroll. Îmi cer scuze de întârziere. Cei care nu vă regăsiți pe aici...

Second hand

Toţi am luat ceva de la second hand. Da, toţi. Că ţi-ai luat o cămasă, un nădrag, o botină (NU BOTINE,...

Close