Industria din România. Mai există?

Din păcate, după 1990, s-au închis toate fabricile, toate uzinele, doar pentru a se vinde pământul dedesubtul acestora pe bani puțini, unor investitori străini. Așa s-a înțeles DEMOCRAȚIA. Am zis toate fabricile și toate uzinele. Am greșit, au mai rămas câteva, pe care le numeri pe degete. Și acestea se zbat în datorii și nu știu cum să strângă mai bine cureaua.
M-am arătat indignat de distrugerea industriei românești. Pe de-o parte mi s-a dat dreptate, pe de altă parte mi se spunea că greșesc.
– Erau fabrici și uzine prea multe. Se făceau o sumedenie de produse care rămâneau pe stoc, deoarece nimeni nu le cumpăra.

Nu cumpăra. În perioada comunistă, tot ce era pe stoc, se scăpa de ele. Ori se topeau, se făceau alte piese trebuincioase, ori “se topeau” prin curțile unor veri de-ai directorilor. Astfel încât, la un control (căci erau controale dese pe atunci), totul să fie în ordine. Dacă erau 200 de piese pe stoc, trebuia să existe foaie că în 4 zile aceste piese se vor vinde Intreprinderii Avântul, cu 2 lei bucata. Evident, cei 400 de lei, contravaloarea acelei chitanțe se scoteau din altceva.
Se făceau multe mișmașuri ca totul să fie perfect pe hârtie.
Și tot nu era bine. Că acum umblă toți câinii Bucureștiului cu covrigi în coadă.

Însă mă bucur cînd văd că românii nu au uitat cu totul de meserii. Mă bucur să-i văd că încă mai construiesc ceva. Am avut nevoie pentru cineva, acum câțiva ani de o firmă pentru injectie mase plastice. Știu c-am căutat în van câteva zile la rând. Nu-i vorbă că nu găseam neapărat, era vorba că ori erau prețurile mult prea mari, ori calitatea produselor finite lăsa de dorit.
demag
Din vorbă în vorbă am aflat că echipa Chorusengineering.ro este exact ceea ce caut. Profesioniști, prețuri imbatabile și calitate superioară a produselor.

Le-am dat un telefon, m-am prezentat a doua zi la sediul lor și mi s-au prezentat produsele lor. Puteam comanda imediat ceea ce doream, anume o mașină care să construiască rapid capace pentru PET-uri. Am rămas uimit cum au dat drumul la mașină imediat, doar ca să-mi arate procesul de fabricație.
Am luat legătura cu persoana care dorea să achiziționeze aparatul, i-am dat datele, a plătit prin virament bancar și mașina i-a venit la adresă în câteva zile.
Pe viitor, dacă mai am nevoie de niscaiva mașini de construcție în plastic, știu unde să caut!

Comments

comments

No Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.