INTELEPCIUNEA JAPONEZA, DAR NU NUMAI!…

 

 

,, Înţelepciunea nici nu se împrumută,nici nu se cumpără ; şi dacă ar fi de vânzare,n-ar găsi cumpărători. , în schimb,se cumpără zilnic’’( Seneca – filozof roman )

 

Încă din antichitate, marii gânditori ai lumii au considerat că înţelepciunea este cea mai aleasă comoară a omului. Ea străluceşte şi nu se stinge niciodată. Îi caută pe cei care sunt demni de ea şi îi călăuzeşte spre bucuria nemuririi.De-a lungul anilor,Orientul Mijlociu şi-a adus o contribuţie de seamă în acest sens prin scrierile unor autori din Egipt, Mesopotamia şi Fenicia care percepeau înţelepciunea ca o capacitate intelectuală superioară de înţelegere şi cunoaştere a realităţii, atât dintr-o instrucţie şi educaţie la cel mai înalt grad, cât şi dintr-o îndelungată experienţă de viaţă.Dar inainte de orice, înţelepciunea avea(si are) un caracter utilitar, practic, vizând garantarea unor mari şanse de reuşită în viaţă şi ferirea celui ce o dobândea de insuccese, nenorociri, catastrofe. Ca termeni echivalenţi pot fi amintiţi : prudenţa, echilibrul, dreapta cumpănire, chibzuinţa, prevederea. Sa vedem insa ce spun japonezii(recunoscuti pentru corectitudinea lor) despre INTELEPCIUNE:

. Un obiect în plus e o grijă în plus.
. Fără oameni simpli nu există oameni mari.
. Aminteste-ti recunoștința, asa cum pastrezi supărarea.
. Nu s-a întâmplat vreodată ca cineva în pielea goală să piardă ceva.
. Când puterea are dreptate, dreptatea n-are putere.
. Fă ce poți, iar ceea ce nu poți, lasă în voia soartei.
. Dacă întrebi – ți-e rușine un minut, iar dacă nu ști – ți-e rușine
toată viața.
. Când vine nenorocirea, bizuie-te doar pe tine.
. După ce te-ai gândit bine – hotărăște, iar după ce ai hotărât – nu te mai gândi..
. Nu există dușman mai periculos decât prostul.
. Nu-l reține pe cel ce pleacă și nu-l alunga pe cel ce vine.
. Cazi de 7 ori dar ridică-te de 8 ori.
. În casa în care oamenii râd, vine fericirea.
. Dacă o problemă poate fi rezolvată, atunci nu trebuie să-ți faci
griji. Dacă problema nu are soluții, e inutil să-ți faci griji.
. Omul rău încearcă să se justifice, omul bun – să-și îndrepte greșeala.
. Fii învățătorul inimii tale – nu-i permite inimii să devină învățătorul tău.
. Repede înseamnă încet, dar fără întreruperi.
. Negustorul înțelept nu-și scoate chiar la început toată marfa.
. Uneori o clipă e mai de preț ca o comoară.
. Fii precaut cu cel ce tace.

Beneficiarii înţelepciunii erau socotiţi cei din mediile aristocrate, ale clasei conducătoare, respectiv oamenii de curte, miniştrii, consilierii regali şi nu în ultimul rând moştenitorii sau succesorii la tron. Această mentalitate se păstrează şi în zilele noastre,nu numai in Japonia,ci mai peste tot acolo unde-si are valabilitate expresia : ,, A ajuns om mare pentru înţelecpciunea sa’’. Se întâmplă însă ca tocmai acolo, spre exemplu,sus (în Parlament ) , să ajungă oameni care nu fac nici pe departe dovada unei asemenea virtuţi. Ce spuneti?Gresesc!?Sau poate ca despre acest subiect s-ar putea spune mult mai multe!Am(ati) auzit (si nu odata)vorbindu-se despre înţelepciune.Bunaoara :,, Le mulţumim românilor pentru răbdarea şi înţelepciunea de care au dat dovadă’’.Vorbindu-se doar!Pare ridicol,nu? Dar ce să facem, doar atâta înţelepciune au cerut de la Dumnezeu unor politicieni de-ai nostri şi atâta le-a dat!…

,,Unui om deștept îi place să învețe. Unui prost, să învețe pe alții.” – Anton Cehov

,, Înţeleptul, atent şi apărat împotriva oricarui atac, nu dă înapoi în faţa atacului sărăciei, al jalei, al infamiei, sau al durerii.” – Seneca

Marc Ciubotaru

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Jolla. Sau ce-mi doresc de ziua mea.

Voi ați auzit de Jolla? Spre rușinea mea, nici eu. Până azi. Așa că m-am hotărât să dau vestea mai...

O excursie a solidaritatii umane

Am discutat cu multi montaniarzi si mi-au spus ca prietenii cei mai de incredere se dobandesc pe traseele montane. Acolo,...

Doi polițiști dansează

A apărut acest filmuleț, cu doi polițiști care dansează. Aceștia sunt în uniforme, în timpul orelor de muncă, în birou....

Close