ISTORIA SECRETA – ULTIMUL EPISOD

Astazi vom depana impreuna ultimul episod dintr-o istorie plina de evenimente, unele traite iar altele aflate, toate inscrise in anii de dupa Revolutie cand, cum bine se cunoaste, haosul si dezordinea erau la ele acasa!

Trebuie aratat ca cetateanca israeliana Rachel Sargent nu a actionat singura în interiorul Bancorex, ci împreuna cu cel care chiar i-a semnat angajarea, vicepresedintele bancii, Dragos Andrei, care si el venea prin transfer tot de la banca ABN AMRO. Dragos Andrei a aprobat materiale si, totodata, a emis hotarîri ilegale (fiind presedintele Comitetului de Credite, ca urmas al lui Florin Andrei Ionescu, a dat multe/mari credite fara garantii sau, din contra, a sufocat firmele neprotejate politic); n-a recuperat nici unul din creditele neperformante; a stopat executarea unor creante neperformante; a încalcat normele Bancorex de angajare si promovare, laudîndu-se ca e prieten cu fiul presedintelui de atunci al României, Dragos Constantinescu, si cu seful SIE, Catalin Harnagea; a agreat ca Rachel Sargent sa angajeze straini pentru diverse expertize nefinalizate, cu tariful de 230 de lire sterline pe ora. A pierdut 40% din clientii bancii, inclusiv prin redirijare catre ABN AMRO BANK.

La schimbarea din functie, Razvan Temesan lasa Bancorexului un volum de afaceri de 14. 195 miliarde de lei, cu o pondere a creditelor restante de 7, 9 miliarde, cu provizioane specifice de risc de 1.168,6 miliarde de lei. Banca era cotata de catre Thompson Bank Watch INC cu rating pe termen lung BBB si pe termen scurt A2, iar conducerea bancii era „bine vazuta” (well regarded). Analiza activitatii lui Florin Andrei Ionescu atesta, în schimb, ca 74% din creditele aprobate de el au fost neperformante; 68% din creante date la particulari; finantarea importurilor de petrol a fost preluata de bancile straine, Bancorex pierzînd numai în acest caz cam 60 milioane de dolari pe an prin demolarea acestei afaceri; a fortat lichidarea datoriilor pe care le avea Compania Nationala de Petrol; a primit de la buget 4.500 miliarde de lei, cu care a cumparat datoriile lui George Constantin Paunescu, încerecînd sa-l bage în faliment si transformîndu-l dintr-un bun platnic într-un rau platnic; Florin Andrei Ionescu n- a platit cele 507 milioane de dolari la extern, ba, mai mult, Bancorex a ramas si fara cele 10 rafinarii românesti, pe care le putea vinde cu aproximativ 2 miliarde de dolari, sau le putea exploata, ca banca, în contul Statului Român.

Toate acestea s-au petrecut, evident, cu stirea si sub obladuirea lui Mugur Isarescu. Lovitura finala asupra Bancorex a fost data tot de Dragos Andrei, fostul angajat al bancii lui Rothsehild, el contribuind direct (împreuna cu Banca Mondiala si cu Fondul Monetar International) la închiderea bancii. În urma presiunilor emisarilor FMI si ai Bancii Mondiale, Statul a declarat falimentul celei mai mari banci românesti si l-a îndepartat pe Vlad Soare, noul presedinte numit între timp si care întocmise deja un plan de salvare a bancii. Banca Nationala a României l-a numit ca secretar general al Bancorex pe Alexandru Puscaciuc, al carui trecut esle legal de un alt evreu american, Gerald (Gerry) Guterman, cu care se combinase anterior, într-o tentativa de privatizare a Bancii Dacia Felix.

Prin diversele ramuri si rituri ale Masoneriei, au ajuns la varful statului roman si mai ales in zona de afaceri strategice niste personaje obediente altor interese decat cel national, ca de exemplu,  tandemul Dinu Patriciu si Calin Popescu-Tariceanu.

Pe Dinu Patriciu, anul 1990 îl gaseste ca arhitect, cu o experienta de 15 ani în materie, amplificata de proiectarea de palate în Emiratele Arabe Unite pentru magnatii petrolului din zona. Prima afacere pe care a pornit-o în primavara lui 1990, o firma de arhitectura si decoratiuni interioare, nu a avut nici un temei legal, dar avea în spate sprijinul masoneriei, prin socrul sau, ca si Calin Popescu- Tariceanu, al carui tata vitreg era Dan Amedeo Lazarescu. Ambii au fost sprijiniti sa acceada în sferele de vîrf ale afacerilor si politicii, cu alte cuvinte ale Puterii din România. Este evident astazi pentru toata lumea ca, în pofida esecurilor electorale repetate, cei doi liberali au cazut mereu în picioare din punct de vedere al afacerilor.

În sprijinul afirmatiilor referitoare la apropierea lui Dinu Patriciu de masoneria rusa vine si faptul ca la scurt timp de la întîlnirea româno-rusa, departamentul de Stat al SUA si- a dat acceptul pentru audierea unor martori în dosarul Rompetrol, redeschis în tromba, chiar pe teritoriul american, în interiorul Ambasadei României din Washington. Declaratiile acestora au fost folosite în probarea fraudarii Statului Român prin încasarea ilegala, de catre holdingul lui Patriciu, a creantei din Libia. Informatiile atesta faptul ca un al doilea scop al vizitelor repetate ale lui Alexandr Kondyakov în România, poate chiar mai important decît cel de natura economica, a fost cel de natura militara.

Generalul GRU urmarea sa ia pulsul vechii retele a spionajului militar rus, pentru ca România nu este numai o miza economica, ci si una militara de mare importanta strategica, deoarece bazele americane instalate în tara noastra vor închide o linie care va „îndigui” avanpostul rusesc. România poate fi comparata cu un portavion fix, de pe care vor putea fi lansate atacuri pe o raza care se întinde din Caucaz pîna la Muntii Iranului. De aceea GRU, cu o insertie mult mai puternica decît KGB în spatiul românesc, a vizat reactivarea cît mai multor cadre recrutate în perioada anilor ‘960 în timpul stagiilor de pregatire la Academiile sovietice, caci acestea au condus mari unitati si au avut în legatura un numar important de ofiteri din sistem.

Cate din cele scrise in “cocoon. ro – conspiratii indeplinite” si publicate mai apoi in “capitalism, politica” v-au fost sau va sunt acum cunoscute, e greu de stiut. Un lucru este cert: perioada de dupa ‘989 a fost una deosebit de grea pentru noi toti! Ce-am facut insa in cei aproape 30 de ani care-au trecut? Pe scurt, intr- un cuvant, (mai) nimic! Sau nu prea multe, din cele dorite. Doar ne-am eliberat de cele mai grele, mai ciudate si mai apasatoare frustrari acumulate in cei 50 de ani de comunism. Epoca dupa epoca traita pentru a suferi si apoi pentru a sterge suferintele acumulate anterior. Asta s- a petrecut in mare cu poporul roman! Dupa lipsurile si greutatile, cat si dupa dorintele neimplinite in comunism, au venit eliberarile, defularile si bucuria de a trai. Oricum, oriunde, numai sa fie, caci asta ne-a mai ramas!

Marc Ciubotaru

Comments

comments

3 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Cum să nu dansăm

Ca mine. Nu am (prea) dansat niciodată. Ştiu că eram mic, era muzică la TV şi mă bâţâiam p-acolo de...

Parfumul perfect

Și iată că am ajuns la nivelul 8 din SuperBlog. Aici e vorba de parfumul perfect. Și nu oricare, ci...

Nu se mai face muzică bună…

Am crescut cu muzica anilor 90. Roxette rupea difuzoarele. În 92 am dat de una din trupele mele preferate, Cypress...

Close