JALNICA PRESTATIE!…

De peste un an de zile asistam, vrem – nu vrem, la o brambureala politico-sociala provocata de PSD, de formatia politica pe care noi, cu mana noastra am pus (din traditionala naivitate) stampila pe “votat“! Si, nu numai ca sa rimeze, dar si sa reflecte crunta realitatea, iata ce s-a mai intamplat! Dupa ce “alesii neamului” si-au doborat propriul lor guvern, stabilind astfel un record in materie, ieri, intr-o sedinta-maraton, ca-n filmele cu cowboy, a venit randul celui de-al doilea Guvern, dupa demiterea (aproape fortata, dar si regizata) a pemierului Mihai Tudose!

Cel care a avut totusi “curajul” sa-l mai domolesca nitel pe mai marele Dragnea, din marsul sau triumfator spre dictatura si partid unic! Schimbarea, cu repetir, a Executivului provoaca desigur nu numai un nou record greu de egalat ci si o reactie internationala deloc favorabila Romaniei, dar, mai ales, o criza politica de amploare, cu efecte socio-economice pe masura pe care tot noi, alegatorii fideli, o suportam de ani si ani de zile. In fond, oricine poate sa spuna acum: asta ati dorit, asta ati gasit! Cum spuneam ceva mai sus, toata aceasta forfota politica, la care noi asistam neputinciosi, va avea efecte adanci in mai toate demeniile vietii noastre de zi cu zi.

Totul va stagna, se va degrada si ne vom trezi, daca bineinteles treburile nu vor limpezi si lua o alta turnura, total debusolati! Dar mereu tentati (nu chiar toata suflarea romaneasca), sa-i realegem din nou, pentru o alta runda de “spectacole” si jalnice prestari! Vom “benefecia” de aceleasi eterne promisiuni megalomanice in teorie, dar inexistene-n practica! Unde-s spitalele si ordinea din domeniul medico-sanitar, unde-s noile scoli si autostrazi, unde-s bazele sportive mult laudate, unde-i linistea si ordinea in societatea romaneasca, bunul simt si “raiul pe pamant” promise, cu atata nerusinare, prostilor, noua tuturor celor care i-am crezut?!

M-am uitat aseara, la transmisiile directe tv si am ramas uimit cu cata emfaza si ingamfare veneu sau plecau multi dintre fruntasii PSD-isti, cu cata lipsa de buna cuviinta defilau, intr-un cvazi permanent, du-te-vino, prin fata cohortelor de ziaristi ce incercau (unii, in zadar) sa-i intervieveze, solicitandu-le cuvenite amanunte! Dar dumnelor nu le pasa de nimic! Nu pot sa coboare, sub nicio forma, la nivelul gloatei, al “prostilor“! Cele cateva exceptii, nu pot combate sau nega, regula! In fine, asta-i situatia! O MERITAM DIN PLIN!

Dar pentru o oarecare indreptare si inlaturare a acestei realitati, a mai ramas acum palida speranta. Aceasta daca, in cazul demiterii lui Mihai Tudose (mult mai demn, parerea mea, si mai vertical ca predecesorul sau) prin votul din Parlament, tabara lui Sefu’. Dragnea, ar intra intr-o mare incurcatura, fiind nevoit sa stranga macar cca 223 de voturi, ceea ce nu-i tocmai prea usor. Sa speram si s-asteptam ca, cine stie, poate, poate se va intampla minunea!

Pana atunci, “admiram“, alaturi de intreaga lume, noul record al PSD-ului, greu de egalat si de aplaudat nici unde, si “stam la locurile noastre, dragi to’oarasi!“cum striga, va reamintiti probabil, cu disperare “marele impuscat“! Ce repede trec anii si ce “bucurii“ne tot aduc!

P.S.-Alaturi de imagini, am oferit pentru lectura dv si o ,zic eu, adecvata poezie a unui autor anonim…

ODA PROSTILOR
Motto:
Cu prostul care n-are şcoală
Te lupţi puţin şi-ai câştigat.
Dar duci o luptă colosală
Cu prostul care are şcoală!

De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,
Şi actualii, dar şi foştii,
Cei mai deştepţi de pe Pământ
Au fost întotdeauna… PROŞTII.

Nu te ruga la ursitoare
Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,
Mai bine urlă-n gura mare :
“Iubite Doamne, fă-mă… PROST!”

De ce să tragi ca la galeră,
Să-nveţi atâtea fără rost,
De vrei să faci o carieră,
Ajunge numai să fii… PROST.

În lumea asta cu de toate,
Unde se-nvaţă contra cost,
Păcat că nici o facultate
Nu dă şi diploma de… PROST.

Avem impozite cu carul,
Dar înotăm în sărăcie
şi ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe… PROSTIE…

Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Să nu-i jigneşti, să nu-i împroşti !
O, Doamne, de ne-ar creşte grâul
Cum cresc recoltele de… PROŞTI.

Si-n lumea asta răsturnată,
Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi,
Savanţii noştri mor de foame
Si numai PROŞTII sunt deştepţi.

Marc Ciubotaru

 

Comments

comments

5 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.