Jocul lui Ender

Ce-ai face dacă toată viața te-ai juca, pregătindu-te pentru un război?
Cu întrebarea asta rămânem, noi, privitorii, în minte, la vizionarea filmului Jocul lui Ender.

Un tânăr, de 15-16 ani, a fost în Flota Spațială de mic copil. Cum erau pe vremuri “copiii de trupă“. Însă acest copil, ca majoritatea de vârsta lui, au fost crescuți în spiritul patriotic “distruge inamicul cu orice preț” de mic.
2013_enders_game-wide

Invazia formicilor (niște extratereștii de semănau izbitor cu furnicile) făcuse prăpăd în lume. Lumea asta însemnând, evident, America. Însă un singur om, într-o ultimă încercare disperată de-a distruge nava mamă, a reușit să salveze pământul. Asta ca-n Independence Day, când nea Caisă ăla bețiv s-a năpustit cu avionul încărcat de bombe nucleare în punctul zero al armei cu fotoni translucenți de clasa a 7-a a navei mamă.
Și tipul ăsta, acum era erou național. Un erou pe care toți copiii îl avea în minte la culcare. Toți voiau să ajungă Mazer Rackham.

Așa și Ender al nostru. Al treilea copil în familie, fusese înrolat de mic în Flota Spațială pentru următoarea luptă cu formicii. Vă spun de la început, în film nu apare decât un extraterestru, la final. Asta ca să nu vă gândiți la cine știe ce tâmpenie.

Ender era un copil genial. Primul în clasa lui, bătuse pe alții mai mari la jocurile virtuale, cu nave de război. așa că, dragii lui colegi au zis să-l bată nițel. Însă Ender, perfect lucid, neavând mintea plină de răzbunare prostească, îl bate pe bătăuș până-l umple de sânge, cu toate că ăla era dublu cât el. Asta atrage admirația Comandantului, anume Harrison Ford.

Tot filmul arată încercările prin care trece Ender, fiind pregătit pentru războiul final. Care război îl va conduce din poziția de lider. Cel puțin așa credea Comandantul.
enders_game_2013_movie-wide

Filmul m-a surprins. Mă așteptam la lupte spațiale nesfârșite, drame emoționale care să mă facă să vărs lacrimi de crocozaur, situații de viață și de moarte. Însă nici vorbă de așa ceva. Arată viața acestui copil cu minte de războinic neînfricat. După părerea mea, un film mult mai bun decât majoritatea SF-urilor scoase anul acesta. Mult peste After Earth (la care acum văd ce notă execrabilă are pe Imdb… 4,9). Ba chiar și peste Oblivion. Film bun, de altfel. Însă să-i spună cineva lui Ton Cruise că nu mai are 20 de ani… A rămas cu aceeași mentalitate infantilă în filme. El super-eroul omorâtor de tâlhari…

Așadar, dacă vreți să vedeți un film cu adevărat bun, un SF fără multe arătări generate pe computer, fără multe scene de violență inutilă, Jocul lui ender vă va plăcea mult!

Jocul lui Ender a început de vineri în cinematografe și este adus în România de Mediapro Distribution.

L.E.: Vrei să vezi filmul? Poate ai noroc la concurs! Succes!

Comments

comments

10 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Ce botine purtam in 2019?

Sfarsitul de an e o perioada buna pentru a te gandi cu ce te vei imbraca si incalta in 2019....

Nisipul prins în chingi – explicație

De mai mult de-o lună circulă pe facebook poza cu un maldăr de nisip aflat pe platforma unui camion. Comentariile...

Mein Kampf – sau cum să râzi cu lacrimi

Am descărcat Mein Kampf de Adolf Hitler. Mi-a spus mie un amic mai demult că e alandala scrisă și pe...

Close