LA VATRA DORNEI: TRATAMENTE, DECONECTARE, DAR SI MULTA NEPASARE!

Din obisnuinta dar, mai ales, atras de frumusetea inegalabila a melegurilor bucovinene, de regula pe la sfarsit de Mai, plec impreuna cu sotia la Vatra Dornei. Asa am facut si de aceasta data cand, tentantele oferte cuprinse in asa zisa “decada balneara” pareau nu numai ademenitoare, dar chiar neobisnuit de darnice. Nu, nu ca pret (dimpotriva!) ci sub aspectul diversitatii intregului sejur, al confortului si al deconectarii de la stresul cotidian.

Aceasta cu atat mai mult cu cat Statiunea Vatra Dornei, supranumita si “Perla Bucovinei“, este situatala confluenta “Bistritei aurii” cu raul Dorna, la o altitudine de 802 m in renumita Regiune a Dornelor, ferita de vanturi, fiind aparata de Carpatii care o ocrotesc. Zona are un climat temperat continental de nuanta alpina, cu o temperatura medie anuala de cca. 4,5 grade C. Precipitatiile bogate (dar deloc sacaitoare) si relieful sub forma de terase au favorizat dezvoltarea unei intinse panze freatice, care iese la lumina sub forma de izvoare cu apa minerala. Se poate spune ca la Vatra Dornei te afli intr-o adevarata imparatie a apelor minerale, exploatate si industrial la Poiana Negri, Sarul Dornei si Floreni ,dar (paradoxal) mai putin (sau chiar deloc) in perimetrul Statiunii!

De asemenea, trebuie sa se mai stie ca Vatra Dornei este cunoscuta ca o statiune pentru toate varstele, adresandu-se atat persoanelor care doresc sa-si fortifice organismul prin ascensiunile montane sau prin sporturile de iarna, sau care, in sezonul cald, doresc sa se odihneasca intr-un bioclimat tonic stimulent cu influenta benefica asupra sistemului nervos. De fapt, pentru asta am si ales-o! Dar cum spune si proverbul ca “la pomul bogat (si laudat) sa nu te duci cu sacul“, noi l-am ignorat cu dezinvoltura, bazandu-ne pe cele promise de gazde. Recte, Complexul hotelier Bradul-Calimani, de 3 stele (cam…. ruginite, deci, in realitate, neconforme cu standerdele prevazute de legile turismunlui).

Mai putin ne interesau “Calatoriile cu bicicleta pe cararile muntilor fascineaza tinerii in special, dornici sa-si testeze calitatile fizice”, “river-rafting-ul si parapanta”; “Coborarile cu barca pneumatica pe apa Bistritei inseamna spectacol, curaj si indemanare. (n.n. poate prin alte parti sau meleaguri pt.ca la Vatra Dornei nici vorba de asa ceva!) Echipamentul prefesional si instructorii cu inalta pregatire confera maxima siguranta acestui sport.”(n.n. inexistent!) etc. In fapt, doar simple vorbe goale, fara nicio acoperire in realitate! Precum si unele, tot oferte: factorii naturali de cura cu:
– izvoarele cu apa minerala carbogazoase
– izvoarele termale, bicarbonatate, calcice, magnezice si sulfuroase
– mofete naturale de saruri de mare puritate si concentratie de CO2
– namolul de turba din zona Poiana Stampei

Am dorit in schimb o camera normala (pentru hotel de 3 stele, cum este “Bradul”) dotata corespunzator, cu tot ce prevede categoria de 3 stele, liniste si respectarea minima macar, a normelor prevazute de standerdele impuse de categoria aferenta. Ce am gasit? O camera (219)cu dusul si scurgerea apei total defecte, fara cuvenitele (prevazute in categoria 3Stele) halate, uscator de par si papuci; televizorul (de pe vremea copilariei noastre!)in stare de nefunctionare, frigiderul – asisderea, o veioza la fel samd…

Partial,cu ajutorul unie receptionere tinere, dar plina de solicitudine, am mai remediat cate ceva: dupa un periplu nocturn prin cateva etaje si camere am gasit pana la urma un arhaic si greu televizor pe care subsemnatul l-am tabarcit, iar ca totusi sa ne putem spala, o alta receptionera (la fel de plina de solicitudine) ne-a mijlocit accesul in alta camera (214)! La piscina, o alta surpriza! Neplacuta, fireste! Apa rece, rece de tot! Aceasta (retineti, va rog!) intr-o statiune cunoscuta si recunoscuta pentru afectiuni reumatismale!

Cei de pe acolo, motivau ca totusi apa nu-i tocmai rece, ca are 27 grade si ca nu pot sa o incalzeasca mai mult pentru ca “asa prevad normele“! Drept urmare la curiosele “norme“, n-am vazut vreun curajos care sa fi intrat catusi de putin la apa rece! Dar neajunsurile nu se opresc aici: pe culoare si holuri, la orice ora (mai ales in plina noapte) vorbe, tipate, comentarii si povesti de toate felurile, asezonate cu sonorul televizoarelor (dintre cele care mai si functionau!) dat la maximum!


La sfarsit de saptamana, vin grupuri de petrecareti care fie ca-si serbeaza ceva sau se reintalnesc dupa ani, cu muzica pana-n zori si cu tot alaiul devenit, se pare, traditional! Dar si eficient financiar pentru patronul stabilimentului balnear si pagubos pentru cei cazati acolo! Nu mai spun ca timp de doua zile, cam toate-s date peste cap: meniul zilnic e servit pe la colturi de mese si-n mare graba, iar holurile aglomerate de petrecareti sau participanti la diferite conferinte (de afaceri, schimburi de experienta sau de altceva), capata aspectul unei incaperi de gara aglomerata! Ce fac cei care pentru “decada” sa zic, au platit sume de bani destul de consistente si-n schimb li se ofera asemenea surprize?

Fie ca unii se complac, altii n-au ce face si accepta iar cativa (intre care si eu si sotia) renunta si pleaca, hotarati sa nu mai revina la un asemenea hotel de statiune!
Afland toate acestea, probabil ca unii dintre dvs., vor spune ca asa-i treaba, se mai intampla. Da, se intampla ca asa-i la noi. Din normal,facem anormal. Si invers. Cand vom intra in normalitatea fireasca,e mai greu de raspuns! Revenind insa la subiect, nu pot sa nu recunosc ca, in afara deficientelor amintite la hotelul cu pricina au fost si sunt si lucruri bune: tratamente diverse si aplicate constiincios de catre personalul medical, o alimentatie bogata si consistenta (mai ales pentru cei care am ales meniul “ca la carte“, lenjerie curata si schimbata la timp, solicitudine din partea receptionerilor si a personalului de la restaurant etc.


Toate insa, cu bune dar indeosebi cu rele, nu pot sa nu evidentieze un adevar confirmat de realitate: Hotelul “Bradul” nu-i de Trei stele! E cu mult sub ceea ce ar trebui sa fie. Asa ca, poate, cine stie, cei in masura sa constate deficientele, o vor face direct, la fata locului atribuindu-i respectivului hotel gradatia ce i se cuvine! Statiunea in ansamblul ei, excelenta! Orasul curat si civilizat, un parc central minunat iar imprejurimile, muntii si poienile, cursurile de apa – sunt, fara exagerare, UN VIS!

Marc Ciubotaru

Comments

comments

3 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Sfaturi băbeşti

Caut sfaturi băbeşti. Avem ceva băbuţe printre cititoare? Că eu degeaba am căutat pe gogu, că nu găsesc. Am mai...

Poza zilei

Știm cu toții că femeia e bună la casa omului. Mai face ceva de haleală, mai spală o rufă, mai...

Cele mai inutile invenții din lume!

Mintea umană poate naște genii sau monștri. Însă în cazul de față, nu prea a născut genii. Au rămas în...

Close