Lumină pentru Ursici – partea a doua

Prima parte

Pe drum, Roxana simte ceva de metal pe gât.
– Mă, ce aveți din metal prin genți, că e la mine pe gât?
– N-avem ce, stai calmă.
– Bun, atunci securea asta ce e?

A mea era, fraților. Mi-am luat securea cu mine. Una d-aia mică. A venit la țanc acolo sus!. Ajungem pe înnoptat sus la școală. Numai oameni necunoscuți, cu becuri în frunte, bâjbâiau peste tot. Am halipăpit ceva și ne-am făcut culcuș. Uite cum am dormit.

Dimineața, trezirea pe la 7 jumate. Nu m-am mai trezit la 7 jumate de vreo 5 ani… Echipele erau deja făcute, așa că au plecat majoritatea în sat să continue instalatul becurilor, prizelor, panourilor și a toate cele. La bază rămăsesem eu, Grigore (coleg cu Iulian) și cele 5 fete. Ba pe la 12 jumate când deja munca era în toi, se trezește și Alex, de-a cărat apă de vreo două ori, apoi s-a plimbat cu bicicleta.

Eu și Grigore am profitat din plin de vremea frumoasă și ne-am pus pe luat lemne. Am doborât un pom uscat și l-am cărat sus. Zic sus, deoarece pe acolo numai dealuri și coclauri. Toată ziua de marți am petrecut-o tăind lemne și cărându-le la școală.

Tot atunci am rebotezat-o pe Roxana. Deoarece fiind roșcată în păr, i-am zis Pippi! Că-și făcuse codițe împletite. Era clar Pippi Longstocking!

A doua zi am fost și eu pe teren. Ca să văd cu ce se mănâncă toată chestia asta. Să văd exact ce înseamnă lumină pentru Ursici.
S-au urcat oameni pe case. S-a dat țigla de-o parte. S-au dat găuri, s-au montat panourile, s-au pus siguranțe electrice, s-au tras zeci de metri de cabluri. Pus întrerupătoare și becuri. Ba chiar aveau și priză de 220! La care mergea un TV micuț sau un radio. Ca să consume puțin.

Tot în Ursici există și prima cocină de porci iluminată cu panouri solare! Nu e nimic de râs. Omul când se duce seara să mulgă vaca, nu mai stă la lumânare. Are bec!

A treia zi am stat iar la bază. N-am mai ieșit deloc pe teren. Adică la case. Nu prea aveam ce să fac, deoarece echipele erau formate din oameni care făcuseră asta deja și știau ce și cum. Și decât să fug de colo până colo cu “adu sficul“, “dă-mi șurubelniță cap cruce” etc, am zis că mai bine rămân la bază. Cu lemnele mi-am omorât timpul mai mult. De-am ajuns acasă cu toate hainele mirosindu-mi a afumătură. A jambon… Așa rău mi-a părut că trebuia să le spăl în loc să de halesc…

Apropos de halit. Echipele de pe teren au avut haleală asigurată. Le dădeau oamenii. Cică mâncare bună, ceva de speriat. Pe lângă păhărelele de palincă, evident.

Cum erau oamenii? Ce părere au avut ei despre inițiativa asta?
Nu vă așteptați ca oamenii să fi fost săraci lipiți pământului. Nu erau. Se descurcau. Ne aduceau în fiecare zi la școală brânză, caș și lapte proaspăt. Din asta trăiau. Le vindeau în Boșorod. Sau pur și simplu se hrăneau cu ce aveau în bătătură. Sunt oameni simpli, deschiși și enervanți de binevoitori. Zic enervanți, deoarece dacă nu stăteai la masă, la o ciorbiță de miel, la o palincă, se supărau. Și parcă nu-ți vine să superi niște ardeleni din creierii munților, nu?

Însă lumina a fost un dar ceresc. Până acum stăteau la lumânări. Sau la lampă cu petrol. Ca acum 200 de ani. Și petrolul ăla nu numai că făcea niște bani, însă de la Boșorod până sus, am zis că-s vreo 18 kilometri de drum forestier.

Zilele au trecut, băieții (și fetele lucrau), iar munca era aproape de final.
La bază eu făceam poze și căutam ciuperci. Niște ciuperci uriașe, cică pălăria șarpelui le zicea. Mircea a zis că-s bune, așa că le-am cules și le-am făcut pe plită. Cu cașcaval ras pe deasupra, o nebunie! Doamne și-acu mi-e o poftă de-aș da cu căciula după câini! Da, în sat e plin de câini. Numai corcituri cu ciobănești. Însă mari, mari de tot. Te latră de s-aude până-n Simeria. Și dacă vorbești cu ei, deja sunteți prieteni.

Cică acolo în sat, oamenii după ce mor, sunt îngropați de rude chiar în grădină. N-am văzut cimitir în sat. Nici biserică (școala avea o cameră unde era “biserica“), nu exista nicio CRÂȘMĂ!

Va urma!

Comments

comments

4 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Cum am slăbit eu 3 kilograme în 7 zile

Nu prea am ținut regimuri alimentare la viața mea. Îmi era foame mâncam. Îmi era poftă? Bagă în tine. Iar...

Cu Spanacul prin Olanda

Ei fraților, ce credeți c-a făcut Spanacul de data asta? S-a dus să se plimbe pe străzi. Și nu oriunde...

De câte ori are nevoie un cuplu de un fotograf?

De câte ori în viaţă are nevoie un cuplu de un fotograf? Sigur, măcar o dată, cu prilejul unirii oficiale...

Close