Lumină pentru Ursici.

M-am întors acasă fraților. V-am spus că mă voi duce la Ursici. Dacă îmi veți cere să vă spun într-un singur cuvânt cum a fot acolo, voi spune doar “EXTRAORDINAR, MAGNIFIC, ULUITOR“.

Luni dimineață la ora 10 am plecat. eu, Marcel și Roxana, ambii de la Unicredit. În afară de vreo 4 inși de acolo, toți au fost de la Unicredit. Și chiar am rămas plăcut surprins, așteptându-mă ca toți să fie niște încuiați, cu care nu ai ce vorbi. Și-am dat de oameni joviali, puși pe șotii și cu care am râs de m-am crăcănat.

Mașina a fost plină de bagaje, Roxana fiind înghiontită tot drumul de rucsacuri, genți, saci de dormit și toate cele!

Am plecat la 10 dimineața în loc de 6, pentru că nesimțitul ăla care a vândut panourile solare nu a dat niște șuruburi și sisteme de prindere. Și să vă spun de ce e nesimțit. Vorbiseră cu el pentru 14-15 panouri. Omul a zis OK, facem treaba, apoi în ziua precedentă ajungerii lui Iulian acolo, a dat-o la întors.
– Cum să vând numai 15 panouri nene? Eu dau numai de la 100 în sus! Că aduc en-gros, nu mă complic pentru o nimica toată!

Și-a plecat la mare mă! Știa că vin oamenii să facă o chestie, vorbiseră în prealabil și după aia se întoarce și pleacă la mare.

Până la urmă le-a dat în silă cele 15 panouri (vorba vine le-a dat, le-a vândut, pe bani buni, pramatia!), numai că “a uitat” de sistemele de prindere.

La ora 11 deja eram, în Pitești. La 12 trebuia să fim la ăla acasă/ la firmă. Am găsi strada, dar nu exista numărul 6. Nu aveam numărul lui de telefon. Sună-i p-ăia de erau deja la Ursici. Semnal ioc, după ce-am sunat vreo 5 inși am prins pe unul în aria de acoperire. Aflăm numărul ăstuia cu panourile. Eram în comuna Baba Novac parcă… Trebuia în partea ailaltă a orașului. Atunci am descoperit că Piteștiul e plin de sensuri giratorii. În drumul nostru am dat de vreo 6.
Ajungem la nea Caisă ăla. Luăm șuruburile, o cutie plină. Roxana cu foaia în mână voia să afle dacă ce-i pe foaie e și-n cutie.
– Sunt toate domne, nu le mai verificați atât! zice ăla iritat.
Le luăm, mă împiedic de pragul porții de era să mă întind pe jos cu toate șuruburile mă-sii, urcăm în mașină și plecăm. După ce am mai dat 730 lei pentru șuruburi!

După 10 minute ne sună careva. Asociatul sau angajatul ăluia.
– Veniți domne înapoi că n-ați lua conectorii!

ASTA DUPĂ CE ROXANA A VRUT SĂ VERIFICE DACĂ-S TOATE ȘI S-A LOVIT DE IRITAREA ĂLUIA!

Marcel zâmbea, eu și Roxana îl blestemam pe ăla de toate zodiile, neamurile, animalele și panourile lui. O mai trăi?

Ne oprim pe drum să luăm un mic, o înghețată, ceva crățănele și hai la drum. Și am început cu bancurile.

De la primul banc deja râdeam. Roxana și Marcel de bancuri, eu de râsul lui Marcel. Un râs de leșini când îl auzi și vezi cum face. Avem și filmare!

Pe drum îl luăm și pe Mircea. Care ni se spusese că e un om mic. Nici nu știam, o fi pitic, o fi copil? Și Mircea era un flăcău în toată firea, de 30 de ani! De stă-n Simeria! După amiaza pe la 6 parcă ajungem în comuna Boșorod. Unde tragem mașina la stația de captare a apei și-l sunăm pe Iulian să vină să ne ia cu mașina de teren. Un Mercedes de teren de te scoate și din groapă. Coboară cu doi reporteri de la Replica și începem să băgăm bagajul de la noi în Jeep (mașină de teren – E Merceds nuș cât).

Apoi vine drumul nene. S-a mers cred că 3-4 kilometri pe drum asfaltat. Iar de acolo până sus în sat, off road. Cu prăpăstii, cu dealuri, cu gropi, noroaie, tot ce se poate.

Va urma!

Comments

comments