Mai există vreun român consecvent?

În 89 ne-am lepădat de Ceaușescu ca de satana. După 20 de ani am început să-l plângem. Acum, unii îl plâng în liniște, că s-au dat niște legi care te leagă. Unde dracului e “dreptul la exprimare liberă“? La gunoi, acolo s-a dus.
Mă rog, trecem mai departe. Am scăpat de Băsescu acum un an. după 6 luni am început să-i ducem dorul și ăstuia. Cu toate nasolelile lui, parcă știa să se impună în fața altor conducători de stat. Iohannis ăsta e mut, zici că-i mort de 3 ani și-i trage careva de sus sforile…

Și mă întreb dacă mai e vreun român consecvent. Azi e cu unul, mâine cu altul. Suntem ca frunzele în vânt văd. Acum 2-3 ani s-a ieșit masiv în stradă, să-l aducem pe Arafat înapoi, că fusese demis sau nu știu exact ce. Acum, văd că Arafat e un nenorocit, un criminal cu sânge rece. Ba unii sunt dispuși să jure că el a pornit focul din Colectiv, cu bricheta.

Nu înțeleg de unde până unde s-a pornit campania asta de defăimare a lui? Nu-i iau apărarea, sunt de acord că are și el câțiva scheleți în dulap. Numai că nu înțeleg de ce se dă acum iar în el? Părerea mea e că el chiar vrea să facă ceva. că nu reușește la timp și pentru toți, nu-i vina lui. e unul singur. dacă ar fi 10 ca el, ar fi altfel situația. Cred că sistemul ar merge mai bine. Cel puțin pe linia de sănătate, salvări, profesionalism medical etc.
Însă, când e unul singur, evident că nu le poate face pe toate.
arafat

S-a ieșit în stradă să-l dăm jos pe Ponta. L-am dat. Și norodul s-a mulțumit cu “capul lui Moțoc“. S-a schimbat guvernul. Parlamentul l-a schimbat cineva? Sufletul. Ne-am mulțumit cu puțin. Ba i-am auzit pe unii urlând că cei de la sănătate primesc 25% în plus la salariu, iar toți cei ce lucrează la stat 10%.
E ușor pentru ăștia de stau în cubulețul lor în multinaționale să-și dea cu părerea. Mie personal îmi convine de minune cei 25% în plus la cei din sistemul medical. Beneficiez direct de asta.

Iar cei 10% la stat, uite că nu a fost chiar cum se credea. Se pare că parlamentarii, deputații sau alte lighioane care dau legi nu beneficiază de asta. Adică la 10.000 de euro salariu nu vor primi 1.000 în plus. Nu vor primi nimic. Cei 10% vin pentri toți ceilalți ce lucrează la stat. alea 3-4 companii care încă mai sunt de stat.

Comments

comments

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Intretinerea cantarului comercial

Cantarul reprezinta instrumentul fara de care comertul nu ar mai fi posibil in acest moment. Acest lucru se datoreaza faptului...

Al doilea miting

Ieri, pentru a doua oară, bloggerii au luat cu asalt Pizzeria de la Unirii. Nuş care pizzerie, că acolo nu...

MUNCA IN ROMANIA DE AZI!…

Astăzi va propun să vorbim (scriem) câte ceva şi despre MUNCĂ. Aceasta cu cât, cum bine se ştie, o spunea...

Close