Meseria mea e cea mai mișto!

Dacă faceți parte din generația maxim 90, veți ști despre ce vorbesc. Pe vremea aceea, profesorii puneau suflet în ceea ce făceau. Nu că acum n-ar exista profesori care să preia și rolul de părinte, tutore, prieten etc, însă nivelul educației a decăzut. Însă nu despre asta vreau să vorbesc. Ci despre cum orice profesor, indiferent de materia predată, se lăuda că acea materie este cea mai frumoasă din câte există.

Chimia?
Nu există materie mai frumoasă, domnule. Să vezi cum se combină apa chară cu nuș ce acid, cum a ajutat omenirea chimia, cum dacă nu era chimia li acum ne chinuiam cu roata pătrată.

Fizica?
La fel, fără fizică eram morți, nu evoluam, nu zburam, nu nimic.

La fel orice materie, matematică, istorie, geografie. Până și profesorul de sport o dădea că sportul este cel mai bun. Că dacă n-ar fi sportul am fi cu toții ca Stephen Hawking. Că degeaba “mens sana” dacă nu și “corpore sano“.

Desigur, toate materiile au făcut, fac și vor face ceva pentru evoluția omenirii. Însă nu poți spune că cea mai mișto meserie e aia. Degeaba mă pui pe mine să lucrez la Nasa, că nu-mi va plăcea. Probabil că, la început, nu mulți au fost atrași de meseriile lor. Pe vremuri credeți că era vreo mare scofală să tragi la pilă? Adică făceai meseria aia cu drag? Te apuca dragul de ea abia după ce deveneai expert.

De asemenea, cred că o meserie care nu-i place nimănui este aceea de măturător, gunoier sau spălător de morți la morgă. Dar nu și-ar schimba meseria pe care o au de 10-20 de ani, deoarece degeaba le dai un calculator să facă ceva, că-n afară de un install de Windows și programe aferente (pe care cam orice prostovan știe să le facă – se pare că există destui care nu au idee decât de unde se pornește), nu pot lucra altceva pe el.

Voiam să ajung cu discuția la medici. Că absolut orice medic, indiferent de ce tratează, va spune că meseria lui e cea mai frumoasă. Că dacă n-ar exista un doctor pentru anume parte a corpului, am fi vai și amar de noi. Nici n-am ști să respirăm sau să mergem în 2 picioare.

Am fost azi la ORL. Că nu mai aud bine și credeam că am dopuri în urechi. Nu am dopuri, cu toate că folosesc bețișoare de urechi de 2 ori pe zi. Însă am probleme la nas. Nasul foarte uscat și înfundat. De acolo problemele cu gâtul și cu auzul, că am secreții în spatele urechii. Cel puțin așa bănuiește doctorița. I-am spus că suflu nasul în fiecare dimineață și nu mi se pare normal, că doar nu-s răcit:
– Păi ce, nasul se suflă numai la răceală?
– Atunci am secreții, atunci îl suflu!
– Nasul e ca mâinile domnule! dacă te speli pe mâini de 8-10 ori pe zi, nasul trebuie suflat de minim 3 ori pe zi!
– Păi dacă n-am secreții?
– Imposibil. Există praf, există secreții, e ca spălatul pe mâini.

Clar deci, dacă nu sufli nasul de 3 ori pe zi, e vai de capul tău. D-aia ai probleme, că nu știi de câte ori să sufli nasul și că nu știi să respiri cum trebuie. Oare ce-ar zice medicul specialist în medicină internă sau chirurgul?

Comments

comments

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Cum sunt tratate femeile?

Mă uit de ceva vreme la un serial. Sons of anarchy. Mă așteptam să se fi terminat, dar începe un...

Cum falimentezi o firmă?

Ai boală pe careva? Vrei să ajungă la sapă de lemn? Nimic mai simplu. Prima dată îi dai foc la...

Discuție în autobuz. M-am scăpat pe mine de râs!

Foarte rar merg cu autobuzul. Și atunci când merg, trebuie neapărat să se întâmple ceva. De controlori v-am spus cum...

Close