Mi-am făcut abonament la bibliotecă!

Am trecut 15 ani pe lângă biblioteca de la metrou Costin Georgian și până săptămâna trecută nu am intrat deloc.
A avut treabă Pelky să înapoieze o carte pe care o împumutase unul dintre copii și cu ocazia asta mi-am făcut și eu abonament. Prețul pe lună este de fix… ZERO LEI!

Pe vremea mea“, se plâtea bani buni un abonament la bibliotecă. Acum e gratuit. Și culmea, cât am stat 20 de minute în bibliotecă, au intrat și-au luat/ înapoiat cărți 5 persoane. Mi-a zis femeia că minim 100 de persoană îți iau cărți numai din acea bibliotecă. Aceasta se numește Biblioteca Metropolitană București.

Am căutat niște cărți pe care, din păcate, nu le găsesc decât la sediul central, la sală (nu le poți împrumuta pentru acasă), dar, cel puțin, ÎNCĂ există. Altele, grămezi. timp și cfe să-ți faci, căci ai ce citi. Romane variate, de la celebrele “Război și pace“, la Rebreanu și Traian Tandin. Apropos, am toată colecția cărților scrise de dl. Tandin în ultimii 20 de ani, o adevărată comoară a romanelor polițiste inspirate din fapte reale.

Mâine mă duc să-mi împrumut o carte pe care-am pus ochii ala, în treacăt, și am să întreb și dacă pot dona cărți bibliotecii. Deoarece am pe balcon vreo 3 saci de cărți pe care nu mai am unde să le pun, biblioteca fiindu-mi plină. Tare mi-ar plăcea să le pot ceda pe toate, la diferitele sedii ale bibliotecii.

Apropos, care e ultima carte pe care ați citit-o?

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
X1 Soul. Plin de viață.

Cei de la Allview ne fac surprize plăcute zi de zi. Ce era ieri vârf de gamă, azi e depășit....

Primele plimbări cu Dacia 1310

Azi și ieri am făcut primele plimbări cu "bătrâna" mea Dacia 1310. Vă spun eu, până nu puteți controla un...

Ada Milea

Acum vreo 15-20 de ani, Costin îmi spunea ce mișto cântă o anume Ada Milea. Am încercat și eu să...

Close