MISTERUL ,,PIETRELOR VII” DIN ROMANIA!….

Trovantii din Costesti , arie protejata din 2005,reprezinta pietre cu forme stranii care s-au format în urma cu aproximativ 15 milioane de ani, în comuna vâlceana Costesti. Misterul “pietrelor vii” a aprins imaginatia multora dintre români. Multi au încercat sa explice cum au luat proportii aceste pietre ciudate la simplul contact cu apa.Cunoscuti în popor si sub denumirea de “dorobanti”, “balatruci”, “pietre vii” sau “pietre care cresc dupa ploaie”, trovantii au forme bizare, sferice sau elipsoidale, si marimi diferite, de la câtiva centimetri pâna la câtiva metri. Câmpul cu trovanti din Costesti este usor de reperat de catre toti cei care au drum spre Târgu Jiu, rezervatia naturala fiind situata la aproxiamtiv 40 de kilometri distanta de Râmnicu Vâlcea, pe marginea DN 67.Trovantii au început sa fie studiati imediat dupa Revolutie, dar au ajuns atractie turistica abia în 2005, dupa ce zona în care s-au format a fost declarata rezervatie naturala. Primele “pietre vii” s-au “nascut” însa în Miocenul superior, ca urmare a unor cimentari locale în masa nisipului. În urma cu mai bine de 10-15 milioane de ani, o mare parte din regiunea Oltenia era acoperita de Lacul Getic.Nisipul si pietrisul transportat de pâraie s-a depus într-o parte a lacului, în zona unde se gaseste astazi rezervatia naturala. Specialistii care au studiat fenomenul explica ca astfel de formatiuni geologice se formeaza de obicei în albia unui râu si ca mai poate fi întâlnit, dar la o scara redusa, si în alte localitati din Vâlcea.
Daca misterul aparitiei trovantilor a fost dezlegat de specialisti, vânatorii de senzational cauta si acum explicatii pentru marimea bolovanilor, cunoscut fiind faptul ca unele formatiuni geologice ating o înaltime de pâna la patru sau cinci metri!

“Specialistii” de pe internet au ajuns la concluzia ca fiecare ploaie abundenta face ca “pietrele vii” sa mai creasca în dimensiune cu câtiva milimetri si chiar sa se deplaseze dintr-un loc în altul.Potrivit acestora, trovantii au un continut mare de saruri minerale care, în conditii de umezeala, fac ca nisipul sa se umfle. Cercetatorul vâlcean Gheorghe Ploaie, cel care a studiat fenomenul, sustine ca ideea potrivit careia trovantii din Costesti au crescut în dimensiune nu contine nici macar un gram de adevar.
“Aceste formatiuni geologice cresc doar în momentul formarii si pot fi de marimea unui pumn sau pot atinge dimensiunea celor din Costesti. Au aparut tot felul de isterii pe aceasta tema, dar nimeni nu s-a dus sa masoare pietrele. Trovantii din Costesti au iesit la suprafata, probabil, în urma unui cutremur sau a unei alunecari de teren. Acestia se rostogolesc de fapt din acel perete nisipos de pe marginea drumului. Si acum sta unul sa cada”, declara cercetatorul.
În credinta populara, formatiunile geologice sunt considerate “pietre vii” cu o putere nebanuita, care îi protejeaza pe cei care le mângâie si le uda. Vâlcenii care locuiesc în zona si-au procurat deja câte un “talisman”, trovanti de dimensiuni mai mici putând fi admirati si în curtile sau gradinile acestora.

Localitatea Costesti este singurul loc din Europa unde exista o rezervatie naturala a formatiunilor geologice care sunt rezultatul unor cimentari produse în urma cu milioane de ani!In timpul dumneavostra liber,vizitati-o!Nu veti regreta…
(Sursa: Adevarul)

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Locuri de mister… din România

Cu toții am auzit de fel de fel de locuri misterioase de pe mapamond. De case bântuite celebre, de Triunghiul...

Controlori RATB

Dacă românii urăsc ceva mai mult decât sărăcia, Ponta, Iohannis sau Iliescu, ăia sunt controlorii RATB. Controlorii trăiesc în turme...

ADEVARURI CUNOSCUTE, ALTELE (INCA) NU! – partea a doua

Impresionanta si curioasa similitudine intre ceea ce a fost atunci, in urma cu zeci de ani si cu ce se...

Close