Momentul în care depui armele
Cu toții am trecut prin momente mai puțin bune sau de-a dreptul oribile. Însă doar de câteva ori am ajuns să depunem armele, cel puțin momentan. Unii o fac definitiv, la capătul unei sfori, sub roțile metroului sau împrăștiați pe caldarâm.
Pentru unii momentul ăla “când care cerul” pe ei este atunci când au picat BAC-ul, i-a părăsit iubita sau și-a pierdut toți banii la păcănele. Pentru alții, când le moare un părinte sau amândoi. Văzusem acum câțiva ani, un interviu cu un sătean dintr-o comună inundată de ploile torențiale. Omul vorbea rar, calm, fără nerv, fără emoție, c-o găină înecată în mână:
– A venit apa. S-a umflat râul și a ieșit în sat. Mi-a luat casa, nevasta, băiatul și nora. Nu i-am mai găsit. Nici vitele n-au scăpat. Mi-a luat apa tot.
Acum mi s-a pus nodul ăla de la plâns în gât. Nu ai nimic de comentat la așa ceva. Nici “îmi pare rău“, nici “Dumnezeu e mare“, nimic. Poți doar să taci și să te depărtezi în liniște. Aia a făcut și reporterița și cameramanul care suspina.
Și eu am avut câteva momente în care mi-am zis că “Gata, nu am niciun rost“, însă de fiecare datră mi-am revenit repede. Depresiile le poți depăși dacă ai pe cineva aproape de tine sau dacă ai un caracter puternic, îndeajuns să-ți zici singur “Fuck it. Vă ia mama dracului pe toți dacă nu jucați după cum vă cânt eu!“
Și da, de multe ori, amarul se îneacă în băutură. Sau se poate scufunda, căci de înecat mai greu. Se pare că știe să înoate foarte bine, din păcate. Nu-i cazul meu, nu am băut niciodată de tristețe. Și uite-așa, fiind eu liniștit, bucuros chiar, de noul monitor, am văzut sheruit un articol cu titlu incitant: Urăsc bărbații
– A, stai să vezi ce proastă e asta! mă gândeam. Și intru să citesc.
După ce-am citit articolul, mi-am dat seama că eu sunt prostul cu lacrimi în ochi, dezarmat în fața unui text scris de-o femeie.
Comments
Related Posts
-
Precis habar n-ai să te încalți!
2 Comments | Jun 30, 2015
-
Vom învinge moartea?
2 Comments | Feb 6, 2018
-
A ieșit poporu-n stradă!
2 Comments | Jan 23, 2017
-
LA VARATEC (JUD. NEAMT), ZIMBRUL SE PLIMBA-N VOIE PE ULITELE SATULUI!
No Comments | Mar 4, 2018
Add a Comment
Cancel reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.