“MOTIVATII”, DAR SI SCUZE CU ACUZE!

Într- o recenta declarație de presă la finalul căreia a plecat în grabă, fără a răspunde insa la întrebările jurnaliștilor, d-na ministru Carmen Dan, și- a cerut scuze “tuturor acelora care au avut de suferit în urma violențelor fie civili sau jandarmi” și a prezentat apoi cateva fragmente dintr-un raport de 90 de pagini, pe care l-a clasificat drept “secret de serviciu”.

Potrivit acestuia, în timpul mitingului diasporei, din 10 august a.c., sute de manifestanți, poate chiar o mie, au comis violențe. Însă de partea jandarmilor, până acum, în cadrul verificărilor interne, care presupun vizionarea a 2 TB de imagini filmate, s- au constatat doar cinci situaţii susceptibile de comitere de abuzuri împotriva unor„ persoane nevinovate”. Dupa care, ministrul M A I mai zice ca…,, Legea NU se aplică în mod egal (pauză) … se aplică în mod egal jandarmilor, persoanelor violente şi celor care au instigat la astfel de acţiuni”. Mica(n.n.-marea) greșeală de exprimare constând (cum prcizeaza si- un articol publicat pe platforma ,,Republica”), într- un cuvânt scurt, „ NU”, intercalat într- un enunț despre egalitatea în fața legii lasă să transpară, de fapt, felul în care autoritățile române percep relația cu cetățenii!…

Continuandu-si ,, sinceritatile” (precum in zicala: ,, gura pacatosului adevar graieste”!), d- na C Dan, mai… informeaza ca: „ Pentru ce s- a întâmplat în acea seară, au fost deschise 21 de dosare penale, trei cu autor necunoscut. Trei persoane au fost arestate, două sub control judiciar. Au fost aplicate 64 de amenzi. Poliţia şi Jandarmeria au lucrat în toate aceste zile petnru găsirea persoanelor violente. De mâine vom începe şi vom merge la parchetele civile şi cu alte sesizări, informaţii, date obţinute în aceste zile. Este un proces dificil să vizualizezi atâtea imagini, 2 TB de filmări în care au fost surprinse persoane violente”. Si tot ministrul de Interne a mai susținut , cu aceeasi ,, sinceritate”, că oamenii pașnici au îngreunat misiunea jandarmilor, întrucât nu s- au disociat de elementele agresive prezente la miting. „ La ora 21: 30 se conturează un grup de persoane cunoscut ca făcând parte din galeriile de fotbal, s- a dispus constituirea unui dispozitiv pentru izolarea grupului însă din cauza celor care nu s- au delimitat acţiunea nu a reuşit. Manifestanţii paşnici au fost reticenţi în a se disocia de elementele agresive. Nu există o lege care să dea dreptul protestatarilor să folosească pietre, bări (sic!) metalice sau obiecte contondente în timpul unui protest.” Însă a trecut cu vederea informațiile contradictorii sau chiar false transmise pe cale oficială, precum -noteaza autorul aceluiasi articolul postat pe ,,Republica”- referiririle la posibilitatea ca jandarmerița lovită să rămână paralizată sau la misterioasa mașină cu cocktailuri Molotov din care s- ar fi alimentat protestatarii. ,, Jandarmii simt ceva numit rușine?!, se intreaba, pe buna dreptate, cunoscutul gazetar si comentator , C.T. Popescu.

La randu- mi intreb si eu pe doamna ministru: dv, (ne)stimata doamna, ati uitat ca sunteti acolo, la ministerul ce- l conduceti, doar o persoana civila, fara nici- un grad de colonel sau general, si ca tocmai de aceea ati si fost pusa (numita) acolo , ca sa veghiati si sa aparati linistea si ordinea publica a cetatenilor si poporului din care proveniti , cat si libertatea si drepturile legitime ale acestora. Nu pentru a apara premeditat, cu argumente si ,, dovezi” false, inventate, vinovatia si salbatica violenta cu care cei imbracati in uniforma unei institutii a statului, au masacrat pur si simplu mii de concetateni pasnici, prezenti in acea ne uitata zi de vineri , 10 August, in perimetrul liber din PiataVictoriei! Iata , asadar, cum si- a plantat dl. Dragnea, slugile personale in posturi de conducere din guvern si administratie ?! Sa dispuna si sa minta, fara nerusinare, in interesul personal al lui ‘ mnealui si- al altora ca el! Practic, dl. Dragnea personal, nu a semnat pana- n prezent ceva, nu adispus nimic, deci nu va putea raspunde ,la o adica , in vreun fel. Amintiti- va ca la fel a procedat , cu ani in urma , si …. onorabilul Vantu, la FNI : el a ramas cu banii si Vlas …cu anii de inchisoare ! Oare, ma- ntreb: se va repeta istoria?! Deocamdata, nici- un jandarm cercetat, nici- un jandarm penalizat, nici- o părere de rău reală din partea… sinistrei de interne… Ce mai, hai s- o spunem pe de- a dreptu’ : protestatarii ăștia…violenți s- au auto- lovit de bastoane, și au tras pe nas cu nesaț din gazele pulverizate de jandarmi ! S- au si ,, scaldat” cu… tunrile de apa! Zau, ar trebui amendați ! Ce spuneti, doamna ministru?!…

P.S. In fond, ce s- ar mai putea spune?!

( sursa foto: Inquam Photos)

 

https://www.youtube.com/watch?v=ED6QGLHyOj8


https://www.youtube.com/watch?v=deV9xjzli9Q

Marc Ciubotaru

Comments

comments

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Recomandări săptămânale

Cum ieri Spanacul a avut așa multă treabă (lene cronică), abia azi apar recomandările săptămânii de-au trecut. S-a scris mult,...

Ceasurile sunt intotdeauna cadouri deosebite

Daca doriti sa le faceti celor dragi un cadou cu totul si cu totul deosebit, cumparati-le ceasuri de mana! Iar...

Incredibil! Ce mesaj de Paște am primit!

Sunt efectiv uluit. Am primit un mesaj de Paște care m-a lăsat mut pentru câteva clipe. "În noaptea învierii, când...

Close