Nadia vinde otravă!

De vreo câteva zile încoace văd peste tot mare scandal. Anume că Nadia ar vinde otravă.
De fapt Nadia Comăneci face reclamă la o margarină oarecare. Până aici nimic deplasat, nu?

Nu nene. Cum la noi e țara în care toți neica nimenii se nasc ziariști, hai să aruncă nițel cu rahat. Că deh, e la modă.
Și dacă Nadia a făcut reclamă la margarină, băgăm titlu mare că ne îndeasă otravă pe gât.
nadia
Căci, după cum bine știe orice prost, margarina e nocivă. Mai bine ai bea verde de Paris decât să mănânci margarină. Și s-au găsit extrem de multe “vedete” s-o atace dur pe Nadia. Nu zic de Nadia că ar fi zeu. E o fostă gimnastă și atât. O gimnastă de excepție, care a strălucit acum 30 de ani și care peste tot în lume se mândrește de faptul că e româncă. Și din privința asta măcar, nu mi se pare normal ca orice cretin s-o atace.
Dar, după cum am mai spus, noi acceptăm ca orice anomalie ca fiind perfect firească, hai să dăm cu rahat în Nadia.

Vai, cum poate Nadia, pe care o credeam femeie cu scaun la cap să spună că margarina aia e bună? Și mai zice c-o dă și la copii să mănânce. Ar trebui ucisă cu pietre pramatia, cum dă ea otravă la copii? Să sesizeze cineva autoritatea tutelară să-i ia criminalei bieții copii din grijă. Că aia e atât de netrebnică și apare la TV mândrindu-se că-și otrăvește zilnic copiii cu margarină! Așa ceva este de neconceput.

Chiar, n-a anunțat nimeni Protecția copilului? Că Nadia Comăneci e o mamă denaturată de le dă copiilor cocktailul Mădălina în pachețelele pentru școală?
Auziți, pachețele pentru școală! Pline cu otravă! Adică se poate răspândi acest flagel. Poate unul dintre copii face schimb de sanvișuri cu colegii, mai ceva de cum făceam noi schimb de surprize Turbo!

Și așa se împrăștie otrava în toată școala, în tot cartierul, vom muri pe capete, Bucureștiul în carantină, România ștearsă de pe hartă, sfârșitul lumii!
Totul din cauza unei nenorocite ca Nadia!
eod

Păi bine mă domnii “ziariști” și “vedetuțe” de care n-a auzit nici dracu, cum de mai trăim mă? Cum de n-am murit nici până acum? Cum de bag în mine otravă de margarină de peste 20 de ani și n-am crăpat? Sunt eu și celelalte miliarde de oameni de pe planetă excepțiile care confirmă regula!
Clar asta. Acum văd.

Mulțumim știriștilor din România. Fără ei ziua ar fi mult, dar mult mai tristă. Halal!

Comments

comments

7 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
De ce ne doare spatele?

Cu siguranta macar o data in viata ai avut dureri de spate. Nu stiu tu, dar eu, personal nu cunosc...

Cum scapi de virusul de pe Facebook?

De câteva zile văd că umblă pe Facebook un virus ciudățel. Aparent, ești etichetat laolaltă cu alți 50-100 de oameni...

Scandal între taximetriști și Uber!

De parcă ne mai lipsea un scandal acum în trafic. Taximetriștii care blochează tot traficul au blocat nuș ce străzi,...

Close