Nelson Mandela a murit la 95 de ani!

mandelaNelson Rolihlahla Mandela (n. 18 iulie 1918 – d. 5 decembrie 2013) a fost un om politic sud-african. Acesta a fost președinte al Africii de Sud între 1994 și 1999.
Într-o țară în care politica barbară a Apartheidului era în floare, Mandela a fost ales în funcție prin vot universal. În 1994, prezența la vot a fost covârșitoare, peste 98%.

Apartheidul (separare în afrikaans) e un sistem social, politic, economic și rasist impus de guvernele minorității albe din Africa de Sud de-a lungul secolului 20. Apartheidul prevedea interzicea, printre altele, a negrilor de-a vota și libera circulație. În anii 90, sclavia era politică!

Însă în 1994, Apartheidul a luat sfârșit. Noul președinte Mandela a încurajat reforma agrară, extinderea serviciilor de sănătate publică și combaterea sărăciei. A acționat ca mediator între Libia și Marea Britanie, pe fundalul procesului privitor la atentatul terorist asupra zborului Pan Am 103.
S-a retras din viața politică după primul mandat, concentrându-se asupra activităților caritative în combaterea sărăciei și a epidemiei SIDA, prin fundația ce-i poartă numele. A văzut că politica nu te eliberează, ci te încătușează mai mult. A primit premiul Nobel pentru pace în 1993.

Numele de Nelson l-a primit în școală. “Nimeni din familia mea nu mersese la școală. În prima zi de școală, domnișoara Mdingane, profesoara mea, ne-a dat fiecăruia dintre noi un nume englezesc. Acesta era obiceiul printre africani în acea vreme și se datora fără dubiu influenței britanice asupra educației noastre. În acea zi, domnișoara Mdingane mi-a spus că noul meu nume este Nelson. De ce anume Nelson, nu știu.

Dorind să-și ajute poporul, acesta a fost, de-a lungul timpului, a dus politici dure împotriva Apartheidului, fiind arestat de mai multe ori între 1948 și 1964. În cele din urmă, a fost închis pe viață în 1964. Sentința a fost schimbată după 26 de ani, deținutul 46664, fiind eliberat pe data de 11 februarie 1990, fotografiile alături de soția sa făcând înconjurul pământului, fiind adoptată ca imaginea eliberării de pretutindeni.
nelson-mandela

Ceremonia de inaugurare în funcția de președinte a avut loc la Pretoria, pe data de 10 mai 1994; a fost televizată, fiind urmărită de un public de cca. un miliard de telespectatori, la nivel global. La eveniment au participat 4000 de persoane, inclusiv lideri mondiali.
Însă miracolul a fost pe data de 27 aprilie 1994, ziua când lumea a fost la vot. Primul vot liber.

La vârsta de 94 de ani, Mandela s-a îmbolnăvit de plămâni. A fost internat în spital în septembrie anul curent, iar starea lui s-a deteriorat treptat.
O lume întreagă îl deplânge.
Nelson Mandela a murit. Raiul a mai primit un înger. Dumnezeu să-l ocrotească!

Comments

comments

10 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Securitatea blogului

De două zile asta e tema principală online. Anume securitatea blogului. Cât de sigur este blogul tău? Ce știi să...

Nu mă duc la doctor, că cine știe ce-mi găsește!

Nu-i nicio plăcere să mergi la doctor. Nu am văzut încă un pacient fericit că se duce la spital/ policlinică....

Sâni imenși

Ia să vedem odată cu articolul ăsta câți or să ajungă aici... Să caute sâni imenși. Bine, nu foarte imenși....

Close