NOSTALGIC PE STADIOANE CARE NU MAI SUNT! – EPISODUL 2

Dupa ce in precedentul articol am (re)cunoscut fostul ANEF (Republicii), sa incercam acum, tot in mediul virtual, sa ne reamintim si de altele, mai putin importante, dar care au marcat in felul lor,  o pagina insemnata in istoria fotbalului  romanesc. Pe o parte dintre acestea le-am ”prins”  (cum se spune) si eu, pe altele insa, nu! Eram (sau in cazul unora, nici nu eram!) prea mic, in acea vreme! Acum cu greu am mai gasit totusi cateva poze si documente (pe langa cele existente in arhiva personala) care, sper, sa ne ajute intrucatva la (re)cunoasterea lor.

Sa poposim (un fel a spune, desigur) pentru inceput, pe fostul stadion ”VOIVODUL MIHAI”, care-si avea amplasamentul in zona cimitirului Belu. Pe acesta arena si-a disputat meciurile prima echipa de fotbal din Capitala, Olimpia Bucuresti! Arena fost inaugurata în anul 1927, iar dupa cel de-al doilea razboi numele i-a fost schimbat în ACSA. Tot aici a evoluat si echipa industriasului Dumitru Mociornita, Carmen Bucuresti. Stadionul a fost demolat pe la sfârsitul anilor ‘960, odata cu amenajarea Parcului Tineretului. In prezent pe locul fostului stadion este un colt din Oraselul Copiilor.

Un alt stadion, o alta placuta amintire:  ”STADIONUL ELECTROMAGNETICA  ”.  Construit În zona Ferentari, acesta era în perioada interbelica, stadionul Ministerului Muncii de pe strada Veseliei.  Arena a ramas în istorie, mai putin pentru fotbal dar, paradoxal,  mai mult pentru… ziua de 13 august 1939!  Documentele arata ca la o serbare câmpeneasca organizata de breasla lucratorilor în industria de pielarie si încaltaminte la care au participat 1000 de oameni,  titlul de ,,  regina balului ” a fost câstigat de Elena Petrescu,  viitoarea  Elena Ceausescu,  muncitoare pe atunci la fabrica „  Jaquard  ” din Capitala .  Dupa razboi stadionul a fost preluat de Electromagnetica, aici evoluând echipa cu acelasi nume.  Tot pe „Electromagnetica” a ajuns si fosta tabela de marcaj de pe „ Republicii ” dupa ce acesta din urma a fost dotat cu tabela electronica,pe atunci noutate absoluta pentru stadioanele din Romania!Cum bine se stie,Stadionul Electromagnetica exista si astazi,fiind folosit , mai ales, de Rapid 2.

”STADIONUL BELVEDERE”,binecunoscut drept ”SPORTUL STUDENTESC” din cartierul Regie de unde i se trage si fostul nume „C.A.M.” ( Casa Autonoma a Monopolurilor ).  Afost construit în anul 1920  pentru lucratorii de la Fabrica de Tigarete.  Arena se afla în vecinatatea bisericii „ Sf. Petru si Pavel ” ( Belvedere ) construita între anii 1934-1940.  În  1955  stadionul trece în proprietatea Ministerului Învatamântului care îl pune la dispozitia clubului Politehnica ( Sportul Studentesc ). La inceputurile sale,  avea doar  o tribuna mica si pista de atletism.  În anul 1981 este modernizat si redenumit ,, Stadionul Sportul Studentesc. ” Actualele tribune sunt construite pe pamântul excavat de la tunelurile sapate pentru constructia metroului bucurestean….

Dar in afara de stadioanele prezentate pâna acum, Bucurestiul a mai avut si altele,  mai putin importante,  dar care totusi merita si ele sa fie amintite.  Locuri de pelerinaj ale primilor,,  microbist i” si considerate,  la acea vreme,  adevarate bijuterii arhitecturale ale anilor,  stadioanele se numara acum printre constructiile care nu au reusit sa tina pasul cu timpul. Din motive de ordin economic,  strategic sau pur si simplu din diverse capricii,  arene legendare,  pe care s-au scris începuturile istoriei fotbalului  nostru,  au fost, treptat,  cum am mai spus ,  scoase din uz si au ramas doar …în amintire!  Imediat dupa razboi,  în 1948,  se prabusea sub cupa escavatoarelor un alt stadion cu referinte simbolice. ”ARENA VENUS ”.  Amplasata în spatiul dintre Splaiul Dâmbovitei si Podul Eroilor ,,,  murea  “ si ea la vârsta de 24 de ani. Si acest teren avea nocturna. La celebrul cutremur din 1940,  unul dintre stâlpii nocturnei s-a prabusit,  iar la viscolul din iarna aceluiasi an,  a fost deteriorat acoperisul iar tribuna de lemn a cazut si a fost reparata ulterior.  ,, Venus ”,  cea mai titrata echipa de fotbal din perioada interbelica,  cu opt titluri de campioana,  ramânea însa fara stadion în 1948,  ca urmare a includerii zonei într-o arie militara,  astfel ca majoritatea cladirilor au fost demolate.  Stadionul Venus ramâne totusi în istorie   ca primul pe care s-a desfasurat un cuplaj ( 22 septembrie 1935 ),  cu ocazia partidelor Unirea Tricolor –  AMEFA si CFR Bucuresti –   Crisana Oradea.

Despre actuala echipa Dinamo se spune ca ar avea radacinile în fosta Unirea Tricolor. Dar, cum atesta documentele,  arena din Soseaua Stefan cel Mare nu are însa nici o legatura cu vechiul amplasament, situat undeva,  în zona Garii de Est.  Inaugurat în anul 1924 ,  ,, STADIONUL UNIREA “ a gazduit opt ani mai târziu primul meci al campionatului,  în sistemul divizionar valabil si acum ( Unirea Tricolor – AMEFA ).  În 1948, clubul a fost “confiscat” de Ministerul de Interne si botezat Dinamo ” B”  Bucuresti,  iar stadionul a fost lasat în paragina si, ulterior daramat,  pe locul lui ridicându-se mai multe blocuri…

Deocamdata atat. Atat cat am mai putut sa-mi  mai reamintesc din negura vremurilor,  cat si din anii copilariei si tineretii mele,  dar si din unele documente si fotografii inca existente in spatial virtual.  In urmatorul articol ( episod ) , vom continua incursiunea pe fostul mare Stadion, , 23 AUGUST ”, cat si pe unele foste sau actuale arene sportive din tara.Asa ca,pe curand!…

Marc  Ciubotaru

 

 

Comments

comments

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
SEO

SEO este o prescurtare in limba engleza de la Search Engine Optimization, semnifica optimizarea pentru motoarele de cautare. SEO a...

Nou concurs cu banner!

După cum știați, concursul cu banner a avut mulți adepți. Însă de data aceasta, voi face ceva și mai frumos....

Rau e sa fii prost!

M-am razgandit de vreo 3 ori, dar nu se mai poate. Trebuie sa scriu. Cand prostia te inconjoara, degeaba ai...

Close