Nu contează unde se duce, melteanul tot meltean rămâne!

În primul rând, pentru cei care nu cunosc, meltean = om neciolit, grosolan. Bădăran, aș adăuga. Să învățăm să folosim corect acest termen, nu să aruncăm cu “uite ce țăran e ăla“, făcându-le rău țăranilor. Așadar, oriunde se duce melteanul în lumea asta, tot meltean rămâne.

Mi-am exprimat nemulțumirea, în nenumărate rînduri, despre nesimțiții care folosesc telefoanele mobile în timpul filmelor la cinema, sau chiar în timpul pieselor de teatru. E la mintea cocoșului că oamenii au venit să vadă filmul, nu să-i orbească telefonul vreunui ahtiat(ă) de facebook. Sau că publicul se va deranja când, într-o piesă de teatru, începe să-i sune unuia telefonul, iar ăla începe convorbirea zgomotos.

În cazul de mai jos, o duduie plecată în Anglia a filmat un minut din filmul Tarzan, difuzat la cinema. Apoi s-a mândrit pe facebook cu transmisiunea ei în direct, de la cinema. Am apostrofat-o, fără pic de menajamente cu “mă, ce v-aș bate p-ăștia de folosiți telefonul în timpul filmului“.

Inițial am zis: “ce nu vă suport eu p-ăștia de stați cu telefoanele aprinse la cinema“. fiind extrem de deranjat de asemenea oameni, ce era să zic? “Stimată doamnă, mă scuzați, consider că ați deranjat ceilalți spectatori“?

Departe de mine gândul ăsta. Mi-a ajuns să fiu eu băiatul bun de fiecare dată când văd vreo neregulă care mă deranjează. Și aici nu era vorba că m-a deranjat pe mine, însă atitudinea de “uite ce șmecherie, sunt în direct la cinema, cine mai e ca mine” m-a enervat. Asta deoarece nu există film să-l văd la cinema fără să fiu nevoit să-l văd pe unul cu telefonul deschis în sală, conversându-se pe facebook. Înțeleg, îți faci selfie la film, cum fac și eu, dai tag, dai share etc.
nevasta
bitu
pelky

Dar, în momentul în care s-au stins toate luminile din sală și începe filmul, poți lăsa telefonul. Nu mori dacă o oră jumătate sau două stai fără facebook. Serios, nu mori! Eu fac asta de fiecare dată când văd un film la cinema. Ce-ar fi să încercați să vedeți? Și nu e vorba că o fac eu, care-s mai ciudat din fire. E vorba că majoritatea oamenilor vor să vadă filmul, cu lumina stinsă, nu să-i sară în ochi un ecran de telefon 1-2 rânduri în față. Chiar și cu luminozitatea lăsată la minim, tot deranjezi. Pe tine nu te deranjează lumina, că stai cu nasul în telefon și pe stradă și pe WC și la masă, însă pe cel din spatele tău îl va scoate din sărite!

În plus, ți se spune la începutul filmului, atât vizual (scris alb pe negru pe ecran), cât și auditiv (vine un angajat al cinematografului și spune la microfon cum se numește filmul, ce să facem în caz de incendiu și SĂ ÎNCHIDEM TELEFOANELE). Tare m-aș mira ca niciun avion să nu fi căzut pentru că s-a găsit dracului vreo țoapă să stea călare pe facebook, să dea like-uri sau să se filmeze că zboară în direct peste Atlantic! În plus, parcă educația aia, după cum noi, proștii de români îi zicem “cei 7 ani de acasă“, nu te lasă să deranjezi pe alții.

La cinema în plus de asta, e interzis să filmezi secvențe din film! Știți voi, copyright, drepturi de autor, prostii. Cu toate că, dacă filmezi 1 minut care nu apare în trailere, stimulezi câțiva oameni să se ducă să vadă filmul respectiv. Da, îmi dau seama și eu de chestia asta. Dacă făceai asta filmând cu un GoPro fără ecran luminat, nu mă deranja, ba chiar îți dădeam share la filmare, zicând “uite bă, ce mișto e filmul ăsta, secvențele nu apar în trailer, haideți și voi să-l vedeți!“.

Până la urmă am renunțat să încerc să-i explic femeii că a deranjat. Se pare că-n Anglia toată lumea stă călare pe telefoane în timpul filmului și tuturor li se pare normal. Să fiu eu ăla tâmpit, dar nu mi se pare normal așa ceva deoarece MĂ DERANJEAZĂ ȘI PE MINE ȘI PE CEI DIN JUR.

De aceea, de fiecare dată când voi vedea un telefon aprins prin sală, care să fie aproape de mine (nu la 10 rânduri distanță, că nu stau să urlu la ăla, devenind eu deranjantul), îi voi atrage atenția să închidă telefonul.

Pueți vedea toată discuția cu pricina aici:

Sau, după print screenurile de mai jos.
1

2

3

4

5

last

Comments

comments

4 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.