Overdrive. Mașini, pistoale și Eastwood

De vineri a apărut în cinematografele din țară filmul Overdrive. Pasionații de mașini pot vedea o mulțime de mașini unicat, pe care nici măcar nu le-au visat să le conducă vreodată.
Și aici nu vorbim de vreun Devel Sixteen de 5000 cai putere sau de vreun Lykan HyperSport.

Însă s-o luăm de la început. Frații Andrew (Scott Eastwood) și garret Foster sunt cei mai buni hoți de mașini. Iar abilitățile lor sunt achiziționate de un mare colecționar auto, Panahi.

Ținta fraților Foster este un Bugatti Atlantic, una din cele mai scumpe mașini din lume. Doar 5 modele au fost construite, iar acum doar 3 mai există în lume. Prețul uneia, în 2010 a fost de 35 de milioane de dolari.

Cei doi reușesc furtul, însă proprietarul de drept al mașini, un bogătaș, dă imediat de cei doi. Și de aici povestea se complică. Cei doi, ca să scape cu viață, îi promit acestuia întreaga colecție de mașini a unui neamț, Max Klemp. Iar “bomboana de pe tort” din colecția lui, este cea mai scumpă mașină din lume, un Ferrari 250 GTO.

Numai că cei doi fraí nu puteau duce la capăt treaba asta singuri și aveau nevoie de o echipă. Aici intră pe fir iubita lui Andrew, Stephanie. Care o ia în echipă pe Devin, o prietenă de-a ei, veșnic certată cu poliția. Și peste noapte, echipa se crează, devin adunându-și câțiva prieteni, care nu aveau altceva de făcut decât să conducă mașinile furate de la Max Klemp.

Însă, evident, că nu toata aranjamentele făcute dinainte de aceștia se adeveresc, pelicula având câteva răsturnări spectaculoase de situație. Filmul este bun, te ține în suspans, însă nu așa ca un Fast and Furious. Îi lipsesc scenele extrem de trase de păr, demne de filmele de la Bollywood. Este mai așezat, mai normal, după cum s-ar petrece în realitate faptele cu un șofer profesionist și-o mașină de milioane de dolari.

Așadar, dacă vă așteptați ca mașinile să scuipe flăcări sau să tracteze clădiri, nu-i pentru voi filmul.

Personajele principale sunt bine închegate, însă se poate observa că actorii sunt la început. Cel mai OK a fost Scott Eastwood, care-i calcă tatplui pe urme. Iar cea care n-a avut idee despre ce e în film este Stephanie (Ana de Armas). Nu știu de ce, însă nu mi-a plăcut deloc prestația ei. Parcă are prune în gură când vorbește, iar scenele cheie reușește să le evite cu eleganța unui hipopotam șchiop. Dacă rolul acesteia era dat oricărei alte actrițe, filmul prea mai multe puncte pozitive.

Nu știu dacă se va mai face o parte din film, s-au lăsat câteva portițe de scăpare, iar, personal, cred că o continuare ar fi binevenită. filmul este adus în țară de Vertical Entertainment, care primește toate mulțumirile pentru invitație.

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Nu cumpărați scule electrice din talcioc!

Mă bucur să văd că românul e inventiv și încearcă se se descurce. Asta înseamnă supraviețuire. În localitățile mari există...

Boeing Black, o inutilitate?

Compania americană Boeing, a declarat cu surle și trâmbițe că va produce un telefon... pentru spioni. Spun pentru spioni, deoarece...

Făt Frumos era un derbedeu!

Aproape orice poveste a copilăriei îl avea ca erou principal pe Făt Frumos. Acesta era rodul iubirii între un bătrânel...

Close