„PARASITE” IN PADURILE ROMANIEI!…

Intr-una din zilele trecute,…navigand(cum se spune, total impropriu!)pe internet,mi-a fost dat sa citesc pe un site(<stiri@libertatea.ro>)o poveste impresionanta,mai cu seama prin mesajul ei,aproape de ne imaginat intr-o tara europeana,bogata si indestulata,fie-n vorbe sau realitate,dar totusi… avand de toate.Inclusiv instabilitate!In fine.Revenind insa la povestea pe care o voi reda ad litteram(cu unele mici adnotari si comentarii),spune multe despre ce se petrece in arealul Romaniei de azi.Iat-o:
,,O familie trăiește într-un grajd și speră că într-o zi își va putea construi o casă doar pentru ea .Exact ca într-o versiune forestier-românească a deja celebrului film ,,Parasite”.In povestea Elenei și a soțului său, se vorbește despre stratificarea socială care are loc până și în miezul codrului, unde doi oameni de 50 de ani trăiesc acum precum niște hobbiți(n.n.hohiti) și muncesc pentru un pădurar milos, care are la rândul lui nevoie de ajutorul lor. Acesta le-a îngăduit să stea în grajd și le ofera un salariu mai mult simbolic. Ei au preluat o încăpere dintr-un grajd de la un ocol silvic și au transformat-o într-o cameră de locuit, în timp ce în celelalte(grajduri) trăiesc animalele de care au grijă. Soarta lor depinde de cea a pădurarului și singura lor problema e că în doi ani, când acesta,adica padurarul, ar trebui să iasă la pensie, cel care îi va succede în ocolul silvic ar putea avea deja “familia sa de ajutor”!Cei doi avuseseră o neînțelegere cu frații cu care împărțeau casa părintească primită de Elena, așa că și-au căutat un loc de muncă unde să primească și cazare…

Soțul Elenei, care uneori lucra pentru un pădurar, l-a întrebat dacă nu ar putea să-i ofere și un acoperiș, pentru el și soția lui, în schimbul muncii prestate. “Nu am decât un grajd, dacă îți convine, îl vezi și, dacă tu crezi că sunt condiții de locuit acolo și poți, vii la mine”, își amintește pădurarul că i-ar fi spus omului.In dialogul sau cu reporterul, pădurarul x a acceptat să spună povestea, doar cu condiția de a nu-i divulga numele și nici locația(n.n.locul) din sudul plin de păduri al României, de teamă să nu își piardă serviciul! El a mai spus că relația cu ajutoarele lui în grajd este, de fapt, o realitate replicată în diverse moduri, în codrii românești unde ,de regula, pădurarii au ,,ajutoare” oameni săraci dar buni la toate. Ei nu fac prostii, sunt foarte cuminți”, explică pădurarul normele de conduită în sihăstrie. Cerințele sunt completate și de lipsa de opțiuni. Pădurarul x a precizat ca el nu își permite să își angajeze legal ajutoare, iar pentru instituția la care lucrează, munca acestora e invizibilă. Pe de altă parte, oamenii n-au unde sta. În absența unor statistici care să aibă acuratețe, există doar estimări potrivit cărora numai în București,de pilda,peste 5.000 de oameni n-au adăpost! Unii dintre aceștia sunt transformați în argați de o situație care-i depășește, ca un altoi între bunătate și o exploatare simbolic răsplătită. Grajdul în care trăiesc Elena și soțul ei este format din mai multe încăperi, iar cea ocupată de ei a rămas goală de ani buni, după ce pădurarul a vândut o vacă, pentru că nu mai era rentabilă. Cei doi,,fericiti” nu au stat pe gânduri – “hai, mă, că facem noi ce putem din ea”, i-a spus Elena soțului , cu care-și împarte viața de peste 30 de ani. ,,Am mai lipit-o cu mâna, așa cum am știut eu s-o fac. Încolo e grajdul la cai, la porci, unde lucrez eu,care am grijă de animale.” Cei doi au zugrăvit pereții în verde, au așezat cap la cap cele două paturi primite de la oameni binevoitori, au mai pus și o noptieră fără uși, pe care altcineva a lăsat-o la gunoi, iar pe perete au prins un cuier primit de la pădurar cu tot cu avertismentul de a avea grijă de el, că e pe inventar. Au chiar și un frigider căruia i-au găsit loc în spațiul încă este folosit drept grajd pentru animale!Mai aflu din aceasta trista povestire ca atunci când Elena se duce să ia ceva din frigider, păsările se agită în cuibarul lor din dreapta acestuia. Iarna, se încălzesc la un godin din fier. Avantajul e că se încălzește imediat, dezavantajul, că se răcește repede. Iar pentru a găti, folosesc un aragaz pe care l-au primit. Măsoară lunile din viața lor în butelii de gaz consumate.“Altceva nu am nimic. N-am nimic de valoare, nu am nimic”, spune femeia. Viața lor e mai ușoară sau mai grea, în funcție de anotimp. “Aici e frumos vara, înfloresc pomii, e verdeață, e fără probleme” Femeia se bucură că nu plouă înăuntru, dar când ninge trebuie să curețe des, ca să nu se lase acoperișul și să pice grajdul pe ei. În același timp, indiferent de sezon, când se urcă găinile în pod, mai cad chirpici în casă, printre bucățile de pal, care țin loc de acoperiș.La începutul zilei are grijă de animale, apoi de oameni. Elena a început să lucreze si e tare bucuroasă că pădurarul, căruia soțul ei i se adresează cu “ticule”, nu le cere chirie și că în schimbul muncii lor primesc o sumă de bani în fiecare lună. “Primul an mi-a fost mai greu, că nu eram învățată cu plantatul, cu animalele, dar după aceea m-am obișnuit.” O zi din viața Elenei începe dimineața la 4:30, când se trezește ca să aprindă focul. Apoi trece la animale, le face curat și le dă de mâncare. Acum are în grijă patru cai, patru porci, câini, pisici, păsări. De păsări trebuie să aibă cea mai mare grijă, fiindcă uneori, dacă le lasă afară nesupravegheate, mai vine câte o vulpe și le fură, explică femeia. Bag trifoi la cai, apoi o iau cu porcii, le dau tărâțe, boabe de porumb, apă, paie. Merg la găini și la câini, le dau bobițe sau ce zice domnul pădurar. Elena: Repetă rutina de trei ori pe zi. După ce hrănește animalele, e rândul oamenilor să mănânce. Când e ora mesei, ia un scaun, pune un ziar pe el și îl transformă astfel într-o masă. Apoi, trece la spălat vase, rufe și alte treburi casnice. Dacă e vară, se ocupă și de solar. Alteori, plantează împreună cu soțul ei brazi sau ce li se mai spune să planteze. La 20:30, când închide animalele, se încheie si ziua.Pe Elena cel mai mult o supără varicele de pe piciorul stâng – “Îmi mai amorțește, când merg undeva mă mai opresc”. Până la cel mai apropiat magazin face cam o oră dus-întors. În lipsa unei asigurări medicale, se mai tratează cu ce știe sau cu medicamentele pe care și-a permis să le cumpere, din cele câteva vizite la doctor. Le are pe toate în ,,cutia cu minuni”, o cutie plină de medicamente de pe noptiera găsită la gunoi si pusă după ușă. E cutia clasică a satelor românești, în care se amestecă pilulele și recipientele de plastic, mânjite de culori pale ale unor boli nerezolvate.Ea spune că se simte de multe ori singură, nu are nici o prietenă și nu vorbește cu nici un vecin – “N-am cum să mă împrietenesc cu ei. Sunt toți oameni cu stare, cu carte, aici nu e nimeni, aici toți sunt cu bănuți, cu case din astea mari”, descrie sumar încă o realitate standard: ca la marginea oricărei păduri, și-au făcut case oameni cu bani! Cei doi au opt copii, iar fiecare dintre ei încearcă să-și găsească propriul rost în viață.Tot ea,Elena, povestește cum, într-una dintre vizitele veterinarului, acesta a venit cu băiatul lui de 6-7 ani. Copiii casei mâncau mămăligă cu ouă. Doctorul i-a folosit drept exemplu pentru fiul lui, despre care a spus că face mofturi la mâncare. Apoi, l-a îndemnat să se joace cu cei mici până când el își termină treaba la animale. Băiatul a refuzat, pe motiv că cei doi sunt ,,săraci”. Apariția celor mici nu l-a bucurat pe pădurar, care însă acceptă, temporar, situația. Oameni și animale trăiesc în același grajd. Viața lor se scurge lent, ca într-o clepsidră în care altcineva decide cât nisip să arunce și când să o întoarcă pe partea cealaltă.,, Aș vrea să mă mut, să ne cumpărăm si noi un teren undeva, să ne facem o căsuță-se destainuie cu jind, Elena. În timpul liber, când stau așa mai liniștită, mă gândesc – mâine, poimâine omul ăsta o să iasă la pensie ( pădurarul), eu unde o să mă duc, ce o să fac, mă gândesc în toate felurile că nu știu cum să fac.” Termenul lor de expirare este peste câțiva ani, când intr-adevar actualul pădurar va ieși la pensie. Pădurarul spune că viitorul lor depinde de cel care îi va lua lui locul.Omul care o să vină aici poate are si el… oamenii lui, are familia lui, care tot așa nu are unde să stea. Toți pădurarii au pe cineva care îi ajută”. Ieșim din casă. E frig, bate vântul, noroc că zilele sunt tot mai lungi, cât să încapă în ele familia care așteaptă soarele precum oamenii de altădată. ”

Cele povestite si inserate mai sus,nu sunt o raritate si nici un caz izolat.Asemenea situatii,unele si mai si,le poti intalni mai peste tot.Le vezi,poate ca si le traiesti,le auzi,te minunezi si te consolezi ca ,,iata,poate fi si mai rau”!Mai rau decat atat?!In loc de raspuns,pun acum si-o alta intrebare:dar binele,mereu promis,oare cand va mai fi?…

Marc Ciubotaru

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Ce are de-a face mătărânga cu prefectura?

Cam întrebarea din titlu mi-o pun și eu. Ce prefectura mamii ei de treabă să scriu azi pe bloc? Că...

Vreau o rulotă!

Altă belea acum. Vreau rulotă. Nu-i de ajuns că vreau destule prostii, acu o rulotă mi-aș dori. De fapt nu...

CEA MAI CURATA APA DIN LUME!

Stiti unde se afla? Chiar la noi, in Romania! Mai exact, in Muntii Bucegi, la 1.300 de metri altitudine. Acolo...

Close