Pescarul de duminică

După ce de nşpe mii de ori Jidanul mi-a promis că mă tot duce la pescuit, mă sună ieri, rămânand stabilit ca azi dimineaţă la 8 să ne vedem să mergem pe baltă. În parcul IOR.
Zis şi făcut.

Pun mâna de iau nişte bere (special pentru Adelina, să-i fac în ciudă), iau nişte crăţănele de la Forneti, şi hai pe baltă.

Acolo, lume luminată. Era oleacă răcoare, dar ce să-mi pese mie.
Jidanul în pantaloni scurţi şi tricou, mie îmi tremurau şuncile pe mine ca osânza pe focă!

Ne aşezăm lângă pod… Şi scoate ăsta din rucsac o cutie, o deschide şi… Dumnezeule mare! Viermuiau acolo suta de viermi, jumate albi, jumate roşii.
Mi s-a luat de pescuială…
Hai cu una cu alta, hai cu bere, hai cu suc, hai cu uite peştele, hai să dau şi eu.
Arunc momeala în apă şi aştept.
Un vecin de pescuială de lângă noi, după 3 minute a scoas un smotocel, şogotel, ciortănel sau cum pisici, giboni şi inorogi cu 4 aripi le zice.
D-ăla cât 3 sferturi de palmă.

După 5 minute trage şi la mine.
Avea 5 cm monstrul, de la bot la coadă.
Până să mă chinui cu el să-l trag la mal, scapă.
Peste 3 minute prind altul. Mai mic. Care şi ăla scapă.
Cred că n-avea gura atât de mare să muşte de vierme… Era oleacă mai răsărit decât un mormoloc!

După juma de oră în care stătea pluta ca-n piscină, ne hotărâm să mergem în altă parte.
Unde am petrtrecut 2 ore minunate, prinzând 2 degeţei de peştişori cărăra le-am dat drumul în apă.
Eu nu mai fac prostia să merg la peşte pe baltă d-asta.
Hai, ziceam că era o treabă dacă în astea 3 ore prindeam un peşte de minim 3 kile.
Atunci da, ziceam că am făcut o treabă.
Dar aşa… Zău n-are rost.

A fost exact ca-n bancul ăla:
Pe marginea lacului nişte pescari, dimineaţa, nici nu se luminase bine. Vine la ei un reporter.
– Bună ziua, de ce daţi la peşte?
– Păi domnule dragă, e aer curat aici, mai o bere, mai un vânticel, mai apă şi iarbă, natură, e minunat.
Altul zice:
– Domne azi e duminică, sunt şi eu liber. Decât să mă cicălească nevasta la cap că n-am făcut aia, că să mă duc să umplu sifoanele, că să mă duc să bat covoarele, vin şi dau la peşte, e aer curat, e frumos.
Al treilea răspunse sec:
– Domne eu am venit să prind peşte!

Cu ocazia asta particip la Elly la Happy Weekend!

Comments

comments

17 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Mii de piese

- Mii de tunete și fulgere! - Mărite Zeus... - Tăcere! Lăsați-mă! Toți se retrăseseră ușor. Zeus nu era în...

Mi-am luat fidget spinner!

După ce-am zis că asemenea porcărie n-am văzut de când sunt, să mă joc cu rulmenții, am pus mâna pe...

Smiley, această casnică a anului 2017

Șoc și groază! Smiley a devenit casnică! Cel puțin asta reiese din ultima lui ei melodie, "De unde vii la...

Close