Poșta română merită un trotil de dinamită?

Sunt o fire pacifistă de felul meu. Însă mă enervez repede și atunci fac urât. Mai întâi verbal, sunt în stare să înjur minute bune. Însă dacă mă ataci fizic, mor cu tine de gât.
Însă când stai o oră la poștă, ca să ridici un rahat de colet, pentru că ai în față o mulțime de oameni care-și ridică minunățiile de carduri de sănătate, parcă așa-mi vine să le arunc sediul în aer. Așa, noaptea, când nu-i nimeni acolo. Funcționarii n-au nicio vină, clienții nici atât. Nu-i vreau răniți. Însă instituția în sine vreau să sufere. Pentru că-și bate joc de oameni de prea multă vreme.
posta
Încă se lucrează cu pix și foaie, trebuie să completezi 2-3 formulare ca să poți trimite un colet. Pentru ce naiba trebuie să completezi atât?
Apoi, din 5 ghișee, mai mult de 3 nu funcționează niciodată.
– Nu avem personal!

Mai angajați oameni, nu-i dați afară! Asta că acum 2 ani, sau chiar anul trecut, au fost ușchiți niște mii de oameni din cadrul Poștei.

Era vorba că se privatizează și asta. Preiau alții frâiele. Când o fi treaba asta, nu se știe. Și pe bună dreptate, cine s-ar lega la cap să cumpere o instituție care merge foarte prost?

M-am săturat să stau la coadă la poștă. Să stau după jdemii de băbuțe care-și plătesc și câte 5 facturi în același timp. Stai o oră la coadă dacă vrei să-ți iei un timbru, sau să ridici colet. Nu poți intra în față, că-ți sar în cap ceilalți, pe bună dreptate.
Ce e de făcut în acest caz? Eu unul în afară de-a angaja mai mulți oameni, nu văd altă soluție. Cum naiba să scăpăm de cozile înfernale de la poștă?

Comments

comments

4 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Overdrive. Mașini, pistoale și Eastwood

De vineri a apărut în cinematografele din țară filmul Overdrive. Pasionații de mașini pot vedea o mulțime de mașini unicat,...

Schimbător e românul ăsta…

Ziceam mai demult că românul are mentalitate de curvă. Se întoarce după cum bate vântul, sau cere clientul. În cazul...

Fantoma seculară a pârciului sălbatic

Aveam vreo 8 ani. Anul de glorie 1988. Dacă pe vremea aia, când biletul de tren costa cât un cico,...

Close