Poșta română, în pragul falimentului?

Titlul nu este pus la mișto, din păcate. Am impresia că poșta română are zilele numărate.
Am spus în mai multe rânduri că-mi iau diverse produse din afară. De la o vreme, văd că produsele externe îmi vin la poșta de cartier, nu la poșta vamală. Asta se întâmpla doar când luam produse din Anglia. Le ridicam de la poșta de la colț, ca fiind scrisori voluminoase.
Acum, toate coletele de le primesc, vin la poșta de cartier, de la colț. Chiar și cele din China.

Văzând chestia asta cale de vreo 4-5 colete, am decis s-o întreb pe tanti ghișeistă ce se întâmplă.
– Doamnă, se întâmplă ceva cu poșta nr.3? Toate coletele îmi vin aici…
– Da, s-a închis!
– Cum s-a închis? Faliment?
– Nu se știe. S-a închis. Se va închide și poșta 57 și poșta nr…
– Păi ce se întâmplă? Se duce poșta română pe copcă?
– S-a dus demult. Nu vedeți că aici la 6 ghișeuri sunt doar eu și colega? Restul au plecat. Reduceri de personal!
– Și unde ajungem? Porumbei călători?
– Nu știu…

POSTA-ROMANA
Vestea nu este deloc bună. Nu poți, ca instituție de stat, fondată în 1862, să dai faliment. Efectiv nu se poate. Nu poți spune că nu-s fonduri, ar fi o prostie. Când sunt mii de oameni care au zilnic treabă la poștă. Ba plătești o factură, ba trimiți o scrisoare (da, mai există scrisori, nu numai e-mailuri), ba diverse.

Nu mă bucură situația de la poștă. Însă, în cazul meu, e și o parte bună. Nemaifiind poșta vamală nr. 3, TOATE coletele externe îmi vin la poșta de cartier.
Asta înseamnă că nu mai sunt supuse vămii. Știu pentru că am întrebat.
Deci pot să iau produse de sute de dolari, fără să plătesc taxele poștale, taxele vamale.
Adică cei 24% – TVA-ul, nu-l voi mai plăti. Și nici taxele vamale pentru produse electronice. De exemplu, la tabletă, laptop, PDA, plăteam TVA-ul plus taxele vamale. Care n-am idee cât erau. Între 10 și 20%. Dau o cifră din burtă.
La telefon mobil, nu plăteam aceste taxe vamale. În schimb, plăteam doar TVA-ul de mai sus.

Hot-UPS-GirlAm luat două telefoane din afară. Unul pe bani puțini, 50 de lire (am plătit TVA-ul), trimis din Irlanda, iar alt telefon din statele unite. Mi l-a adus la ușă UPS-ul. Și la ridicare am plătit prețul telefonului, plus cei 24%. Dacă aveam un laptop de ridicat, mai săream cu ceva bani pentru taxele vamale deci.

Cum nu prea fac comenzi din statele Unite, pentru mine e bună treaba. Pot face comenzi din Asia sau Europa, fără a mai trebui să plătesc vamă sau TVA-ul.
Pare-se că treaba mergea la produse de până în 40 de dolari. Însă nici la produs de 90 de dolari nu m-a întrebat nimeni de sănătate. culmea, coletul de 90 dolari era din… Texas, Statele Unite!

Mai multe detalii am găsit aici, despre acest subiect.

Așa că, dacă vreți să vă luați colete din afară, da-ți-mi de veste. Eu nu mai plătesc vamă. Deci în loc de 24% TVA (+ 10-20% taxe vamale), plătiți doar 10% spanacului, doar vă face un serviciu!

Comments

comments

7 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
O idee bună, pe care în România nu o vom vedea vreodată!

Shell Canada a împlinit 30 de ani de la înființare. Și cum credeți că au serbat ei evenimentul? Au pus...

Viteza in curierat rapid: livrare in ore, nu in zile

De ultimul Black Friday in Romania, s-au batut noi recorduri in comertul online, inclusiv in ceea ce priveste platile cu...

De inventat

Ar mai fi niște chestii utile de inventat. Pe lângă gadgeturi cu 15 camere, 8 nuclee și ecrane de 2 metri....

Close