Povestea din Bilgewater – continuare

Francisc | 09/08/2015 | Comic | No Comments | 3830 vizualizări

ACTUL I – PARTEA A II-A
Așteptarea, Reuniunea, Artificii

Sunt aici de câteva ore bune. Unii s-ar plictisi să stea degeaba atâta timp, dar furia mă ține pe loc. Nu plec de aici înainte să-mi închei socotelile.

La mult timp după miezul nopții, șarpele își face, în sfârșit, apariția. Apare brusc în depozit, cu același truc pe care-l folosește de când îl știu. Îmi pregătesc pușca, gata să-l rezolv scurt și definitiv. După ani de zile în care l-am tot căutat pe nemernicul ăsta alunecos, uite-l aici, în flagrant, de cealaltă parte a țevilor Destinului.
– T.F., zic. Nu ne-am mai văzut de mult.

Îmi pregătisem niște cuvinte mai bune pentru întâlnirea noastră. Ce să vezi, le-am uitat pe toate în clipa în care mi-au căzut ochii pe el. Cât despre Twisted Fate? Nu văd nicio emoție pe fața lui. Nici frică, nici regret, nici uimire. Nici măcar când e de celălalt capăt al unei puști încărcate. Să-l ia Vidul.
– Malcolm, de când stai acolo? mă întreabă. Îi aud zâmbetul din voce și vreau să dau cu el de pământ.

Îl țintesc. Aș putea să apăs pe trăgaci și să-l trimit în abisuri mai neiertătoare decât ale mării. Așa ar trebui să fac. Dar nu încă. Vreau să-mi spună un singur lucru. – De ce ai făcut-o? îl întreb, știind prea bine că o să-mi dea unul dintre răspunsurile lui deștepte și vagi.
– Chiar e nevoie de pușcă? Parcă eram prieteni.

Prieteni. Nenorocitul își bate joc de mine. Vreau să-l scurtez cu un cap – dar trebuie să fiu calm.
– Mă bucur să te văd la fel de șic ca întotdeauna, îmi spune.

Mă uit la hainele mele, pline de mușcături de diavoli de mare. A trebuit să înot ca să trec de gărzi. De când a strâns ceva bani, T.F. pune cam mult preț pe aparențe. De-abia aștept să-i bag eleganța pe gât. Dar înainte de asta, vreau niște răspunsuri.
– Zi-mi de ce m-ai lăsat să pic de fraier, sau mâine or să te recupereze bucată cu bucată de pe bârne. Așa trebuie să te porți cu T.F. Dacă-i lași loc de manevră, te învârte până nu mai știi care-i stânga și care-i dreapta.

Pe vremea când eram parteneri, prindea bine șiretenia asta a lui.
– Zece ani în nenorocita aia de Încuietoare! Știi ce-nseamnă să fii în iad?

Nu știe. Pentru prima oară, n-are nimic simpatic de zis. Știe că e vina lui.
– Alții în locul meu și-ar fi pierdut mințile. Eu am rezistat din cauza furiei. Și din cauză că în fiecare zi mă gândeam ce să-ți fac când pun mâna pe tine.

Acum vine răspunsul isteț:
– Se pare că ești bine sănătos din cauza mea. Poate c-ar fi cazul să-mi mulțumești.

Când îl aud, mi se suie sângele la cap. Sunt atât de nervos că nici nu mai văd bine. Încearcă să mă provoace. Ca pe urmă, când sunt orbit de furie, să dispară cum face de obicei. Trag aer în piept și nu mă las prins de momeala lui. Văd că e surprins că nu mai sunt așa de fraier. De data asta, o să aflu niște răspunsuri.
– Cât te-au plătit ca să mă trădezi? mârâi eu.

T.F. zâmbește și încearcă să mai tragă de timp.
– Malcolm, ar fi plăcerea mea să discut subiectul cu tine, dar chiar nu e nici locul, nici timpul pentru conversația asta.

Aproape prea târziu, văd cartea care-i dansează printre degete. Mă dezmeticesc și apăs pe trăgaci. BUM. Nu mai are cartea în mână. De fapt, încă câțiva milimetri și nu mai avea nici mână.
– Idiotule! îmi strigă. În sfârșit, s-a pierdut și el cu firea. Ai trezit toată nenorocita de insulă! Știi al cui e depozitul?

Nu-mi pasă. Pregătesc un al doilea glonț. Nici n-apuc să văd bine cum își mișcă mâinile, că deja explodează cărți peste tot în jurul meu. Trag și eu, fără să știu dacă vreau să-l omor cu totul, sau doar pe-aproape. Înainte să-l zăresc din nou prin fum, furie și așchii, cineva deschide o ușă cu un șut. Vreo zece brute intră urlând și se aruncă spre noi în haos.
– Deci, chiar vrei să ne luăm la harță acum? întreabă T.F., gata să arunce în mine cu alt pumn de cărți.

Dau din cap și-l țintesc fără ezitare. E timpul să terminăm povestea.