Primul job

Că tot acum stau pe bară, mi-am adus aminte de primele mele joburi.
Dar le voi lua în ordine inversă, de la ultimul, până voi ajunge la primul.
Ultimul fu ăsta de paznic. Povestea o ştie toată lumea, se pot citi episoade întregi în pagina serialelor spănăceşti.
Şi vor mai apărea vreo 2-3 episoade, căci mai am filmări şi aventuri nescrie…

Înainte am lucrat la o editură de carte, unde şi acum mă mai duc sporadic, când au nevoie de ceva grafică. Alde coperţi, afişe etc. Musai trebuie să-mi fac o pagină meseriaşă cu portofoliul… Căci voi avea nevoie.

Înainte de editura de carte, am lucrat ca grafician-redactor la CECCAR. Contabili pământului. De unde am plecat silit. Ori îmi dpdeam demisia, ori mă dădeau afară cu tinichele de coadă.
Căci pe postul ăla aşa erau oamenii angajaţi. Am mai vorbit cu vreo 2 care au avut aceeaşi şansă. Căci în firmă, ca şi-n tot CECCARUL oamenii erau angajaţi în funcţie de legăturile de rudenie cu sefii. Sau na, în urma unor favoruri sexuale. Care erau mai pe faţă. Şi ăsta e de explicat pe larg într-un viitor.

La libertatea, am dus cea mai mişto viaşă. Aveam salariul destul de măricel. Dar uneori şi delăsarea mea (recunosc!), combinată cu beleaua asta de criză economică, m-au silit să plec. La 2 săptămâni după mine s-a închis ziarul Compact. Iar după o lună tuturor din trustul Ringier le-au scăzut salariile cu 20% (fără legătură cu cei 25% luaţi în mod jecmănitor de stat – trustul de presă e particular). Atunci jumătate din oameni au plecat, iar peste 90% din cei rămaşi au plecat după 6 luni, deoarece le-au luat 50% din salariu.
La un salariu de 2.500 ron, faceţi socoteala cât înseamnă 70%.

Înainte de libertatea am fost angajat 3 uni la o editură de carte. Zic 3 luni căci am fugit cât am putut de repede de la nebuna aia. Ştişţi cum e, femeia unde nu se pricepe la ceva deloc deloc, acolo se bagă şi-şi etalează cunoştinţele în…. necunoştinţă! Plecasem de la primul job adevărat, cu carte de muncă, de la 7 la 10 milioane salariu. Eram prin 2007.

Până în 2007 am avut numai slujbe d-astea derizorii de administrator săli de internet. Aia viaşă de câine. Program în ture nasoale, pe aeroport era regeşte programul, la sălile de net lucram 12 cu 12, sau în cazul fericit 12 cu 24. Ba de la o sală am plecat înainte să mă violeze ţiganii. Căci nu eram cuminte şi mă luam de ei una două. Mă rog, am trecut prin vreo 4-5 săli de net între 2002-2005.

Şi am ajuns la primul job. Împărţitor de fluturaşi pe stradă. În 2002, vara.
Hei, nu e vorba de împărţit fluturaşe cum e acum. Nu tată, trebuia să-i facem pe oameni să-şi dorească fluturaşul de la noi.
Trebuia să-i amăgim cu fel şi fel de meniuri mcdonalds, pachete de şigpri şi alte bunătăţuri…
Ca de fapt când veneau la firmă erau întâmpinaţi de o echipă de băgători în suflet, care se chinuiau să-i convingă să semneze nişte contracte de plecare în concediu în străinătate, la nişte vacanţe de lux. Preţuri mari, ţi plecarea în concediu era când voia firma, nu când voia clientul.
Dacă nu putea să plece, bafta lui, pierdea banii.
Patron era un ţigan-macedonean, Dumnezeu ştie ce-o fi. Legături interlope cu patroni de cluburi pline de drogaţi, d-ăia de şi-au luat cluburi de noapte prin Ibiza şi alte staţiuni de lux.
Am lucrat la ăştia fix o lună.
Căci am fost dus cu zăhărelul că voi avea cam 10 milioane salariul.
După 2 săptămâni în care lucram 14 ore pe zi, căci eram promoter, supravegheam alte echipe să împartă corect fluturaşele, a venit şi ziua de salariu.
În care un copilaş, mai mare cu câţiva ani decât mine, era mâna dreaptă a patronului, mi-a zis că s-a hotărât împreună cu patronul ca simbria mea să fie de 400 de mii. Din care mi se iau 150 de mii ca garanţie a faptului că nu plec din firmă. Cu ăia 250 de mii, a mai pus mama 50 de mii şi mi-am luat o pereche de başkeţi meseriaşi de pe haine online, căci abia apăruseră site-urile astea online.
Scandal nu puteam face, căci o dată jegul ăla l-a bătut pe un copil de înrpznise să-i zică tu, în loc de dumneavoastră.
Pe mine mă înjura de morţi la 2 zile după ce-mi murise bunica…

Pe jegosul ăsta l-am revăzut acum câţiva ani, evident nu m-a recunoscut (câţi copii n-o fi sclavagit el…). Era în Mall, se întreţinea cu un cunoscut interlop, cu nişte bodyguarzi d-ăştia 3×4 pe lângă ei.
Mă gândeam că din păcate nu-l pot împuşca… Nu că mi-aş fi luat-o imediat, dar eu n-am pistol pe glonţ. Şi nu stăteam în baza faptului că moare javra de inimă, de la detunătură…

Comments

comments

11 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
De ce poliția e plină de sugători?

Aseară pe la ora 21, la Gara de Nord, o tânără stătea întinsă pe jos. O tânără drăguță de vreo...

Gândacul robot

Nu mi-e rușine s-o spun, însă am o frică teribilă de gândaci. Vorbesc de acei gandaci de bucătărie, de cei...

America, așa nu!

Atacul armat dintr-un club gay din Orlando s-a soldat cu 50 de morți - cel mai sângeros din istoria SUA...

Close