Problema pe care o ai la insula personală?

Treaba cu “vreau insula mea” e veche de câțiva ani. Să am insula mea, să stau cu burta la soare toată ziua și să închiriez hotelul turiștilor. Hotelul pe care se presupune că-l am pe insulă.
Însă, problema majoră a oricărei insule, e lipsa apei potabile. Deoarece se știe că apa de mare nu se poate folosi la nimic. Nici să te speli cu ea, nici să uzi florile, nimic… Problema asta am văzut-o și pe Insula lui Gilligan că tot m-am apucat să mă uit la serialul ăsta. Acolo, în timp ce puneau apă la cartofi și napi, ce plantaseră ăia, li s-a oprit apa. Pânza freatică secase. Până la urmă, ca-n orice film, evident, aceștia au găsit o peșteră subterană, plină de apă dulce (potabilă). Cam trasă de păr toată faza asta, cum s-a nimerit să dea ei de apă dulce într-o peșteră, pe o insulă, in mijlocul oceanului. Și când mai aveau vreo 2 litri de apă rămași…
insula personala

De fapt, nu e nevoie să fii doar pe-o insulă să ai nevoie de apă. Acum 2 ani, când am fost în Ursici, era o fântânmă la peste un kilometru distanță de școală (unde fusesem “cazați“). Iar apa aia era bună pentru mâncare, spălat etc., dar nu de băut, deoarece avea mătasea broaștei. Cine putea să bea, era liber s-o facă, însă cel mai apropiat doctor sau farmacie era la 40 de kilometri, pe drum de munte, plin de gropi. Necesarul de apă l-am avut de la o binecunoscută marcă de apă, care ne dăduse baxuri întregi de apă. Baxuri care fuseseră arhisuficiente, așa că, la plecare, am mai dat din ele celor din sat.

Îți dai seama, să fii pe-o insulă și să depinzi de apa potabilă adusă eventual cu elicopterul! Deși, pe orice scală se poate face desalinizarea apei de mare. E un procedeu simplu, care poate fi făcut de oricine. Într-un vas ermetic de metal (oțel, tablă, aluminiu etc) se pune apă de mare, cam jumătate de vas. În partea de sus, capacul vasului are o gaură în care se află o țeavă (tot de metal). La fierbere, apa de mare se evaporă în apă normală, potabilă. Vaporii aceia intră pe țeavî și ies pe partea cealaltă sub formă de apă potabilă. Dacă mai ține minte cineva alambicul de țuică… eu da, ce-mi plăcea să stau la cazan și să “încerc” țuica. După 2-3 pahare de încercare mă duceam către pat pe 17 cărări, nu pe 7.

Altă problemă întâlnită pe o insulă este dorul de casă, de continent. Se zice că cei care se mută de pe continent pe insulă încep să ducă dorul casei după câteva luni, ba chiar ani. LE e dor de blocuri, de zgomotul de mașini, de vacarmul civilizației. Mi-a povestit cineva care a fost în Norvegia și cedase psihic, deoarece ăia acolo nu claxonează, nu țipă unul la altul, nu urlă de nebuni pe stradă, nu nimic. Liniște și pace, care, de la o vreme, începe să te scoată din sărite.

Eu, atunci când îmi voi lua insula mea (evident, dacă se găsește careva să mă sponsorizeze sau câștig la loto), voi avea grijă ca aceasta să fie aproape de continent, la maxim un kilometru. Deoarece am rău de mare și mi-ar fi al naibii de greu să merg mult timp cu barca/ șalupa. Deși, când am fost în partea de jos a vasului (partea scufundată), răul de mare a dispărut. A reapărut atunci când a trebuit să stau deasupra nivelului mării. Deci mai am șanse să fac scufundări!

Comments

comments

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Oare atât de proști erau musulmanii?

Acest text nu este o încercare penibilă de-a înjosi musulmanii sau religia lor. Este pur și simpolu concluzia pe care...

M-a născut bunica!

Am citit fără să vreau o știre din țara minunilor horror, Amerika. Zicea în articol c-o gagică, Linda Sirois, 49...

M-am apucat de ascultat hip-hop vechi

După o vreme în care nu ascultam altceva în afară de death și black metal, mi-am zis să mai ascult...

Close