Protecția la locul de muncă, sau “paza bună trece primejdia rea”

Din păcate am auzit și văzut destule accidente la locul de muncă. De cele mai multe ori, să recunoaștem, din vina angajaților, cărăra nu le pasă de pericolele reale la care se supun. Îmi povestea taică-meu, că-n tinerețe, când fusese repartizat pe linie de partid (așa era pe vremea aia, terminai facultatea te băga în câmpul muncii automat) la Ișalnița, la combinatul chimic.

Fac aici o paranteză. Observ că s-a închis demult combinatul, în 2008. Nu știam, când am mers ultima dată acolo cu trenmul era în 2009 și nimic nu era schimbat. Același miros, aceleași geamuri sparte ca-n urmă cu 20 de ani. Și mai observ că-n cazul combinatelor (ca-n cazul tuturor fabricilor și uzinelor) de la 7000 de angajați în ’89 s-a ajuns acum la sub 100.

Și-mi povestea taică-meu cum muncitorii săreau pe pe o schelă pe alta, aflate la distanțe de 1-1.5 metri una de alta decât să coboare 5-6 metri, apoi să urce pe cealaltă schelă. Și pe vremea aia echipament de protectie nu era decat casca de plastic. Atât și nimic mai mult. Nu tu bocanci cu varf metalic, nu tu pantaloni ignifugi, nimic din “luxul” pe care-l avem acum.

Nu a avut parte de niciun incident cât a lucrat acolo. Și erau accidente destule. Oamenilor nu le păsa mai de nimic, deveneau neatenți șă făceau poc sau mai rău.

Un prieten a avut un acciodent nasol acum vreo 3 ani. Lucra pe un șantier ți i-a căzut în cap o bârnă de lemn de vreo 50 de kg. I-a dat sângele pe nas, i-a spart dantura, l-au dus la spital unde a stat vreo lună și ceva. Prima mea întrebare a fost dacă purta casca de protectie.
– Nu, că erau mulți care nu purtau.

Adică la noi pe șantiere există muncitori care nu poartă o cască de protecție. Care costă mai puțin ca un pachet de țigări. În mod normal, căștile ar trebui să fie împărțite, alături de mănuși și, de ce nu, bocanci de protecție, fiecărui muncitor. Și nu că așa e după normele europene, ci ca să potejeze viața acelui angajat.

Eu mi-am luat bocanci cu vârf metalic înainte ca aceștia să fie la modă. M-au ținut vreo 4 ani, până s-au rupt. sunt buni și acum, doar că nu pot călca în apă cu ei, că mă fac flerașcă. Dar dacă e să tai crăci în curticica blocului (că-n afară de administrator, președinte de bloc și mine, nimeni nu se încumetă la vreo muncă), îi iau în picioare, lar pe cap îmi pun o cască.

Au fost buni, am mers cu ei și pe munte de câteva ori. Ușori, nici nu-i simt în picioare și pot călca cu ei pe cuie fără să pățesc ceva. Și tot mă întreb cum naiba de nu sunt standard măsurile astea de protecție oricui care muncește cu scule. Cum pe noi ne-a instruit, ca pe copiii mici să nu atingem firele de la computere cu mâinile ude, să nu turnăm apă în priză, așa ar trebui să fie echipamentele astea de protecție ca făcând parte din uniforma standard a oricărui care muncește pe șantier.

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.