REPETĂM, REPETĂM DAR,MAI NIMIC NU ÎNVĂŢAM! …

De zile bune, mai ales la Pro.tv dar şi la alte posturi, ni se tot aminteşte de tragică întâmplare, de acum doi ani, de la clubul Colectiv! O reamintire a acelor clipe trăite acolo, în acel loc, parcă blestemat, cât şi de după, este mai mult decât firească! Normală şi creştinească. Omenească. Nimeni nu şi-ar mai dori, sau măcar imagina, astfel de clipe şi zile terifiante.

Dar de aici şi până la a prezenta zilnic, cu obstinaţie, pe micul ecran, aceleaşi şi aceleaşi imagini şi comentarii nesfârşite, de mult întipărite în memoria fiecărui telespectator (şi nu numai), e o mare şi nedorită diferenţă! Mereu, mereu pe fondul aceloraşi imagini de acum doi ani, comenatorii acuza la nesfârşit nu numai pe cei direct-vinovaţi dar şi pe factorii de răspundere din ministerul de resort cât şi de la alte organisme ale statului,că n-au făcut multe şi mărunte din ceea ce se cuvenea să facă, pentru a preveni accidentul cu pricină dar şi degringoladă şi lipsurile ce încă domnesc în domeniul medico-sanitar, cât şi-n alte sectoare vitale. Aşa-i de mai multă, multă vreme, de peste un sfert de secol, de când trăim într-o societate dezorganizată, dezbinată şi plină de lipsuri şi nevoi.

O societate, uneori, inumană, gata-gata parcă să între în colaps! Toate acestea le ştim şi, din nefericire, le trăim! Dar ce facem pentru a le îndepărta?! Arătăm la tv, cu repetir (cum spuneam) imagini învechite, depăşite de timp dar mai ales, stresante pentru orice trăitor al melegurilor româneşti!? Cui foloseşte oare?! Ce aduce nou, cu ce pot schimbă ele realitatea existenţa?! Această permanenţă tânguială şi rememorare a clipelor de groază, n-aduce nimic bun. Dimpotrivă! Sporeşte pesimismul şi neîncrederea unanimă a conationalilor, generând în acelaşi timp o deziluzie şi o stare de lehamete cvazi-generală! Aşa stând lucrurile, cred că a sosit totuşi momentul că unele televiziuni să-şi mai schimbe, pe cât posibil, grilă de programe cât şi paginaţia (tematică şi-n timp) a jurnalelor de ştiri, care (nu în puţine cazuri) nu prea au nimic comun adevăratele ŞTIRI sau informaţii de actualitate! Pe alocuri dar chiar şi falsă impresie a unor zile de doliu! Alteori (şi cam tot pe la Pro.tv) se merge în spre altă extremă, cea mult prea exuberantă, desucheata! Ba chiar şi vulgară, necivilizata! Aici îmi permit,cu aprobarea dvs., să fac o cuvenită digresiune, exemplificând (iarăşi!) Pro.tv-ul, mai exact, modul de comportare (afişare) în special a dl-ui Chirilă, unul dintre “antrenorii”de la Vocea României, care se pare că preferă cu încăpăţînare poziţiile total ne cuviinciose şi necivilizate, stând (un fel a spune) în văzul lumii, mai mereu, cu picioarele pe sus, exaltat şi agitat peste limitele impuse de o emisiune cu public, dar şi cu-n rating sporit de audienţa, aşa cum, tot mereu, precizează unii prezentatori de ştiri!

O fi, nu zic, nu mai ales dacă, nu prea demult, la o aceeaşi emisiune, un alt… antrenor (antrenoare!) şi-a permis să-şi manifeste uimirea şi extazul, apăsând butonul… cu tocul pantofului! Aşadar, extreme şi extreme, mereu repetate (în ambele exemplificări, total diferite că subiect dar, cred eu, permise de dvs.), din care mai nimic n-avem de învăţat sau măcar de remediat pentru moment! Rămân (aşa cum bănuiesc) pe mai departe doar simple subiecte de meditatie, nicidecum… de uitat! 

P.S. Poate că, din tot ce s-a întâmplat în trecut şi din ce se întâmplă în prezent, vom avea totuşi de învăţat pentru viitor!

Marc Ciubotaru

Comments

comments

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Bloggerul, acest veșnic nemulțumit!

Românii sunt greu de mulțumit. Degeaba le promiți ceva, că la final tot se vor uita ponciș la ceea ce-au...

Duminca-i muncitorească

Nu pricep o chestie. De ce duminica-i muncitorească? Adică toată săptămâna ba lucrezi, ba stai și-o freci la rece. E,...

N-avem lenjerii de calitate?

Nu sunt atent la aşternutul pe care mă culc. Dar apoi mă prind că unele lenjerii sunt de-a dreptul enervante....

Close