Review tabletă Vonino Druid L10

Odată cu telefonul Jax Q, al cărui review îl puteți vedea aici, cei de la Vonino mi-au trimis spre testare și tableta Druid L 10, un adevărat monstru de 10.1 inci. Și mă refer la aceasta folosind cuvântul “monstru” nu doar datorită dimensionilor sale impresionante, ci și datorită tehnologiei ce se ascunde “sub capotă“. Și cum nu credeam niciodată că-mi va plăcea o tabletă de 7 inci, darămite una mare, de 10, părerea mi-a fost schimbată după ce-am testat Druid L 10. Atât de schimbată, încât am de gând să-mi iau una în viitorul apropiat.

Specificații tehnice:
Procesor Quad-Core MediaTek 8735, Cortex A53 la 1,3 Ghz;
Memorie RAM 1 GB;
Stocare internă 16 GB, ce poate fi mărită cu ajutorul unui card micro SD de maxim 32 GB;
Cameră principală: 5 mpx, cameră frontală 2 mpx, ambele fără bliț;
Display IPS de 10.1 inch, cu rezoluția de 1280 x 800;
Conectare Wi-Fi 802.11b/g/n, Bluetooth 4.0, GPS;
Baterie Li-ion 3.7V, 6000 mAh.

Este foarte plăcută la atingere. Deși are o greutate considerabilă (530 de grame), nu-ți va scăpa din mâini decât dacă ai intenția asta. Spatele este confecționat dintr-un material cauciucat cu mici găurele care se comportă ca niște ventuze în contact cu pielea. Nu vă gândiți însă că veți ține în mână o caracatiță!

Fiind atât de mare (dimensiunile acesteia sunt de 261 x 161 x 9,82 mm), eu am avut oarecare dificultăți în a-mi da seama care e partea de sus și care cea de jos. Mă ghidam după poziția camerei foto din spate, cea frontală fiind de mici dimensiuni, în așa fel încât se pierdea în marginea neagră a tabletei, nefiind deloc un bun punct de reper.

Nu am testat tableta în jocuri, Antutu sau alte aplicații, nefolosind-o pentru așa ceva. În schimb mi-a fost excelentă pentru scris pe blog. Până în prezent, doar două tablete mi-au plăcut pentru publicarea articolelor: acest Vonino Druid L 10 și un iPad mini… Ambele la fel de bune. iPadul avea ecranul mai fin, mai plăcut la atingere, însă Druid L10 are ecranul mai mare, putând scrie pe ea și fără ochelari.

Per total o tabletă bună, nu excelentă (camerele foto-video au lăsat de dorit – însă tableta nu era construită special pentru a satisface tendințele fotografice ale utilizatorilor), însă care își merită bănuții.

Tableta Vonino Druid L 10 poate fi cumpărată de la producător, la prețul de 800 lei, la care veți primi cadou și un flip-case, atât pentru protejare cât și pentru susținere pe suprafețe plane.

Mai jos aveți câteva fotografii realizate cu tableta, precum și câteva mostre video, în reviewul video de la final. Vizionare plăcută!

Comments

comments

6 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Acana, mâncarea pe care animăluţul tău o va adora

Acana Puppy Large Breed este nouă formula de hrană pe care animăluţul tău o va adora de la prima înghiţitură....

Joia cu filme

Am ajuns la episodul 2 din Joia cu filme. A mai trecut o săptămână, iar filmele au curs unul după...

Mama iuțelilor

Puține lucruri iuți cu adevărat cunosc pe lumea asta. Pot spune că salata de roșii a mătușe-mii din Craiova e...

Close