ROMANIA, CHIAR TARA (RAIUL) INFRACTORILOR?

“Vrem să aducem România pe un drum normal. Ne-am săturat de abuzuri”, spunea hotarat dl. Florin Iordache, alias “alta intrebare”. Prin aceasta “motivau” ieri seara, in Camera Deputatilor, cei de la putere votarea, pe repede inainte, a mult discutatului si doritului (pentru ei!) a Proiectului legislativ (cu cca 320 de amendamente!), adoptat dupa cum era de asteptat cu 175 de voturi “pentru” si doar 78 impotriva!

A fost, se poate spune, o reeditare si-o reamintire jalnica a ordonantei 13, pe care tot ‘mnealor, conducatorii au lansat-o “noaptea ca hotii”! Asadar, apropo, inca o… dovada (nu intrebare!) ca totul in vita se repeta! Dar aceasta noua repetare, recte – Codul de procedura penala in varianta trecuta prin Comisia dl-ui Iordache si validata de ai sai colegi, este mult mai nociva pentru justitia romana decat precedenta! Ea vine sa ne spuna direct ca de acum “România este un rai al infractorilor!”

“De la ordonanţa 13, din februarie 2017 si până acum, vreme de 1 an şi jumătate, românii au fost amăgiţi şi minţiţi de toţi reprezentanţii PSD şi ALDE, o coaliţie unită de hoţie şi de preocuparea comună pentru salvarea hoţilor. Tot noaptea, tot prin abuz şi lipsă de dezbatere. Este o coaliţie toxică pentru România! Este o zi extem de tristă pentru România. Consecinţele vor fi greu de evaluat. Sunt create condiţii să scape nu doar corupții, ci şi violatorii sau criminalii”, a declarat public liderul deputaților PNL, Raluca Turcan. Altfel fie spus de astazi orice criminal, hot, talhar sau pedofil, toti netrebnicii periculosi, filmati (eventual) cu telefonul mobil sau cu orice camera, vor scapa nevatamati daca nu se vor gasi si alte probe, “legale”! Aflu ca totusi o parte a opozitiei (PNL şi USR ) a anunţat că vor ataca la Curtea Constituţională aceasta noua isprava a mai marilor puterii.

Trebuie stiut ca printre modificările cele mai controversate, care reduc extrem de mult posibilitatea de acțiune a procurorilor și îi avantajează pe infractori, inclusiv pe cei care comit fapte cu violență, se numara:

– Durata urmăririi penale este redusă la un an. Acest lucru înseamnă că dacă procurorii nu reușesc să trimită în judecată un inculpat în termen de un an, dosarul se clasează automat.

– Dacă inculpatul nu a fost condamnat în pima instanță, instanţa de apel nu poate dispune condamnarea în urma reaprecierii în fapt şi în drept, ci doar în urma apariţiei unor elemente noi.

– Denunţurile vor aduce reduceri de pedeapsă doar dacă sunt făcute în maximum 6 luni de la comiterea faptei.

– Pentru arestarea preventivă nu va mai fi necesară suspiciunea rezonabilă, ci va fi nevoie de indicii temeinice.

– Convorbirile interceptate care nu privesc fapta ce formează obiectul dosarului în cauză, nu pot fi folosite sau ataşate la dosarul de urmărire penală.

– Probelele referitoare la alte infracțiuni decât cea pentru care s-a emis mandatul nu vor avea nicio valoare, deoarece nu vor putea fi folosite în instanță.

– Dezvăluirile în timpul urmăririi penale referitoare la faptele şi persoanele care fac obiectul procedurii sunt interzise, cu excepția cazului în care se justifică interesul public “prevăzut de lege”

– Recursul în casaţie în favoarea inculpatului poate fi declarat oricând.

– Cererea de liberare condiționată poate fi făcută din 6 în 6 luni, nu la un interval de un an cât este în prezent.
– Este interzisă, în timpul urmăririi penale, comunicarea publică a oricărei informaţii referitoare la faptele şi persoanele care fac obiectul procedurii.

Uimit de cele stipulate, de modificarile Codului de procedura penala, fostul premier Dacian Cioloș, a precizat: “Au făcut (n.n – cei de la putere) din legislația penală o armă împotriva întregii populații a României” si, adaug eu: numai si numai in interesul celor (inclusiv, dl. Dragnea) aflati de multa vreme in vizorul justitiei!

“Majoritatea PSD-ALDE a abuzat de drepturile oferite de democratie, agresând Codul de procedură penală. Vor să ne convingă că tâlhăria și fărădelegea sunt parte a vieții noastre pentru că ei au ales să fie parte a vieții lor. Au făcut din legislația penală o armă împotriva întregii populații a României. PSD și ALDE ne-au transformat pe toți în victime colaterale ale infracționalității. Prin votul de azi, PSD și ALDE fac din fărădelege un plan de țară”, a scris aseara pe Facebook, fostul premier Dacian Cioloș. “Raportul privind proiectul de Lege pentru modificarea Codului de procedură penală a fost publicat de Comisia Iordache la ora 18:00, iar dezbaterile au început 15 minute mai târziu,spre nemulțumirea opoziției care a acuzat că nu a avut timp să citească documentul de 300 de pagini, scrie News. ro.

Si iata asa, conchizand, trebuie sa recunoastem ca este mai mult decat dureros să rabzi și să accepți că o mână de oameni disperați care se gândesc doar la propriile lor vieți – neînțelegând să-și asume greșelile trecutului – aruncă în aer echilibrul unei societăți întregi! Ce- o sa mai fie si ce se va mai intampla, vom trai (sper!) si vom afla!

Marc Ciubotaru

 

Comments

comments

One Comment

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Cel mai mișto banc cu Mahomed!

Un musulman fundamentalist moare si ajunge in rai. E extrem de excitat – o viata intreaga asteptase sa-l intalneasca pe...

La drum lung cu… calul!

Mi-ar plăcea să plec la drum lung călare. Adică, evident că am în minte o călătorie până la țară cu...

De ce nu vreau să plătesc bilet RATB?

Când am dat niște sfaturi cum să nu primești amendă în RATB, multe voci s-au revoltat. Că-s eu măgar, fur...

Close