Românii și patriotismul subit

De când au început să se serbeze zilele naționale, românii au devenit subit patrioți din cale-afară. Țin minte că începuseră cu fasole la cazan și țuică, la botul calului, pe lângă Arcul de Triumf, pe unde mărșăluiau soldații în termen.

Apoi, au început să se organizeze mai bine. Acum vreo 5 ani am stat de vorbă cu un soldat înarmat până în dinți despre armament și muniții. De se plictisise nevastă-mea stând și ascultându-mă cum turuiam cu omul ăla de parcă eram prieteni de mii de ani.

Nu-mi place cum românul devine patriot numai de ziua națională. Pac, mândru că e român, pune stegulețe pe mașină, să fluture în vânt, și-o ține danga cu “Hai România“. Nu de alta, dar în restul anului îl auzi numai cu “țară de rahat“, “m-a blestemat Dumnezeu să mă nasc în cocina asta“, precum și altele.

Vrei să fii patriot adevărat? Pune mâna și fă ceva pentru țară. Nu mă refer la tricolorul purtat tot timpul la tine, cum făcea Garibaldi. Ca să fii un bun român, în primul rând, dă dovadă de bun simț. Scuipatul cojilor de semințe pe jos și râgâitul cu gura deschisă nu înseamnă că ești un român adevărat.

Azi, de exemplu, i-am văzut pe destui cu tricolorul la mașină. Cică a fost ceva reducere la tricoloare la Lidl și românul a dat buzna la mici, bere și tricoloare. Că dacă nici de ziua națională nu fluturăm stegulețul tricolor, atunci când? Nasol e că ziua națională e abia mâine, azi a fost Sfântul Andrei. Și sunt convins că dacă-i întrebai pe proaspeții posesori de tricoloare de mașină ce zi e azi, spuneau că e sărbătoare mare, ziua națională. Și dacă erai și nesimțit să-i întrebi ce reprezintă ziua națională, nu era doar unul ăla care îți zicea ceva de-a bătrână. Aprigi la mânie românii ăștia! Se vede că se trag din daci! “Eu mă trag din Eminescu/ că i-am dat o bucă!

steagul-romaniei

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Cantare auto industriale – achizitionare si intretinere

Echipamentele de cantarire sunt necesare in mai multe domenii ale activitatii, nu doar in cel industrial, sfera agricola este un...

Dacă bârfesc bărbații, se ajunge la ceartă!

Vorbeam zilele trecute cu Vladimir, un vechi prieten. Se spune despre femei că ar vorbi mult prea mult. Cine crede...

Cele mai prost îmbrăcate vedete din lume!

Ai crede că dacă ești vedetă te poți îmbrăca numai în haine frumoase. Dar, după cum știm chiar din trecut...

Close