Românul se pricepe la orice, numai să-și facă viața mai bună nu!

Ciudate creaturi românii. Suntem vestiți în toată lumea. În unele părți ca hoți, în altele ca leneși. În puține cazuri suntem priviți cu admirație. Și, sincer, pe bună dreptate. Românul e un hoț leneș, oportunist care nu se gândește decât la bunăstarea personală, de moment.

Oare ce popor poate fi acela care e condus de hoți? Că e PSD, președinte, tot românul fură. Și asta o vedem cu toții zi de zi. De la tejghetarul care “nu are să dea rest 10 bani” la doctorul care așteaptă cu buzunarul lărgit de atâtea “cărămizi“, la “preafericitul” care a transformat religia și credința într-o mafie de milioane de euro, din cerșit “pentru cutia milei“. Că să nu zic de cei care ne conduc. Ei nu pun mâna lor personală să fure, au alți căței care semnează în locul lor tunuri de milioane de euro din fonduri europene și nu numai.

Iar noi, cei de rând, ce facem? Ne-am împărțit în 3 tabere. Cei cu președintele, că el conduce țara, cei cu opoziția că “a mărit pensiile și salariile” și majoritatea, formată din “miserupiști” ca și mine, de altfel. Care credem că nu avem ce să facem. Că pe oricine am pune să ne conducă, tot un drac va fi. Ne-am convins singuri că efectul de turmă este un succes personal și că totul va fi bine. #rezistăm în piețe, în frig și ploaie, în gaze lacrimogene că avem impresia că se schimbă ceva.

Ceilalți stau cu ochii priponiți (ca și oile – efectul de turmă de care ziceam) cu ochii pe canale obscure de televiziune care relatează știri fabricate, meșteșugite încât să creeze ură între păturile sociale, între frați, între bunici și nepoți.

Unii vor zice că asta e o teorie a conspirației, că nu e nimeni care vrea țara în haos. Alții sunt atât de convinși de asta încât sunt în stare să-ți dea în cap să-și arate punctul de vedere.

Și de ce am zis că românul se pricepe la orice? Că n-ai să vezi pe unul să zică “mă, la asta nu mă pricep, nu mă bag“. Nu, el știe tot. De la politică (ce-ar face el dacă ar fi președinte pentru un timp), la fotbal (că e greu să comentezi din fotoliu, cu berea în mână), la sex (cei mai centauri zei), la economie și câte-n lună și-n stele.

El e mulțumit că la sfârșit de săptămână are 20 lei de benzină și 30 lei de mici și bere, să iasă la marginea unei păduri din apropierea Bucureștilui. Sau, de ce nu, a oricărui alt oraș supra-aglomerat. Apoi e nemulțumit că sfârșitul se săptămână are doar 2 zile, iar luni trebuie să fie prezent la jobul ăla pe care-l urăște cu patimă, la ora 9, că altfel e bai.

Visează îmbogățiri peste noapte, joacă la pariuri sportive (doar se pricepe la economie și fotbal) și de fiecare dată crede că “aia e ziua în care dă lovitura“. Rupe site-urile porno crezându-se zeu al sexului, însă când e vorba să vorbească cu o femeie frumoasă, o dă lamentabil în bară. Apoi se rezemnează că “e toate curve și umblă dupe bani“.

Rar vezi vreunul care-ți fixează un țel, apoi să se țină de treaba aia până-i iese cum trebuie. Și aici nu vorbesc de chestii uzuale, cum ar fi carnetul de șofer (deci câtă putoarea am fost eu dacă l-am luat din a 8-a încercare?), pregătitul sanvișului pentru la jobul ăla infect sau cumpărarea unui smartphone de top cu vreo 2-3 salarii.

Românul nu e-n stare să-și recunoască propriile eșecuri, însă e primul la însușit meritele, chiar și pe ale altora. Doar cel care-a inventat roata și aerul condiționat era român, chiar rudă îndepărtată cu el.

Comments

comments

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Alta despre polițai

Iar vuiește lumea mare că Poliția a mai făcut o nefăcută. C-au luat pe sus o femeie de traversase pe...

Unii merită să fie bătuți doar pentru că există

Mă uit în jur și mi-e silă. Pe cuvânt, unele specimene de animale bipede, de SUBOAMENI ar merita bătuți doar...

Cum scoți text dintr-o poză?

Una din marile probleme ale omenirii, de când s-a inventat surfingul pe net a fost aceea a scoaterii textului dintr-o...

Close