Rusia va fi exclusă din G8?

Premierul britanic, David Cameron, a declarat iei în Camera Comunelor faptul că în convenția G7 de lunea viitoare de la Haga, convocată de Barack Obama, ar trebui să se discute “excluderea permanentă a Rusiei din G8“. Asta ca urmare a anexării Crimeei la Rusia, fapt contestat vehement de Ucraina.
Cred că este important ca noi să acţionăm împreună cu aliaţii şi partenerii noştri şi să discutăm dacă este convenabil sau nu ca Rusia să fie exclusă în mod permanent din G8, în cazul în care sunt adoptate alte măsuri. Acesta este modul bun de a proceda“, a declarat premierul britanic.

G8 este un forum internațional al guvernelor unor state dezvoltate din punct de vedere economic, tehnologic și militar. Membrele G8 sunt: Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Mariea Britanie, Rusia și Statele Unite ale Americii.

Pe de altă parte, președintele Barak Obama încearcă să liniștească populația Europei, declarând:
Nu ne vom lansa într-o intervenţie militară în Ucraina, dar vom mobiliza resursele noastre diplomatice pentru a asigura o coaliţie internaţională solidă, care va transmite un mesaj clar“.
putin

Și totuși, de unde și de ce acest scandal? Putin vrea iar URSS, asta e clar. Și se folosește de puterea pe care o are pentru a forța mâna NATO și UE, lovind în frații lor, în Ucraina. Crimeea a fost anexată Rusiei ărintr-un decret prezidențial rusesc, nu prin discuții diplomatice, acceptate de ambele țări. Or asta este o declarație de război!

E ca și cum aș veni eu și ți-aș lua telefonul. Că așa mi s-a pus mie pata, uite am semnat singur și un act prin care telefonul tău intră în posesia mea.
Angela Merkel, liderul Germaniei, prinsă și ea între ciocan și nicovală, se poartă în continuare cu mănuși față de Putin, în timp ce peste jumătate din planetă se uită urât către Rusia și, mai ales, către președintele acesteia.

Însă, într-un conflict militar, pare-se că ultimul cuvânt îl va avea China, care până acum s-a abținut în a comenta situația delicată din est. Aceeași situație am mai văzut-o în anii 60, în timpul războiului Rece. Deși sunt comuniști, ca și rușii să sperăm că nu-s de acord cu deciziile unui alienat care are prea multă putere.


Din păcate, jumătate din Europa este dependentă de gazul rusesc. 1/3 din gazul consumat de Germania, este furnizat de Rusia prin Nord Stream. Coloana “pompează” cca. 55 milioane de metri cubi de gaz anual.
Nord-Stream-Pipeline systems Route Corridor Options

Și ca încehere, am o întrebare pentru hipsteri: Vă place mă să purtați tricouri cu CCCP, secerea și ciocanul, Che Guevara? Credeți că-n cazul unui război armat, se va uita rusul cu drag la voi, sau vă va spinteca burdihanul cu baioneta, cum a făcut satana cu skaterul ăla în End of Days?

Comments

comments

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Allview a prezentat noua generatie de smartphone-uri din gama Viper in cadrul IM World 2015

Allview a lansat ieri, la IM World 2015, telefoanele V2 Viper si V2 Viper X, noua generatie de smartphone-uri din...

Am nevoie de mouse!

Fraților, e groasă treaba! Am nevoie de mouse. După ani buni în care m-a slujit cu credință, bătrânul meu mouse...

Oscar 2016

Leonardo DiCaprio a luat premiul Oscar 2016. Primul Oscar din viața sa. Deși a avut multe roluri bune (mie mi-a...

Close