Sârma crește în colon!

Tot românul, microbist din fașă, vorbește despre meciul de aseară, că a plâns Messi, că au luat ăia bătaie cu 4 la 0. Nu știu ce echipă, mă pasionează mai mult să ascult cum crește iarba decât un meci de fotbal din care nu am ce învăța.
Dar, ca-n “Wag the dog“, noi nu vedem știrea cu adevărat interesantă. Anumă că madamei primărițe i-a CRESCUT O SÂRMĂ ÎN COLON!

Bă băieți, nu i-a intrat sârma aia pe cale analo-bucală, cum e normal (un fisting cu vălușul de sârmă, ca la carte, să-l facă gelos pe Christian Grey), auziți voi, sârma a crescut acolo. Că i-a fost servită mâncare cu pilitură de fier (oameni răi, au vrut s-o omoare și n-au mai găsit geam să-l piseze în sarmale, ca-n “OZ“) și sârma, ajutată de organismul puternic, s-a dezvoltat și-a crescut până la 4 centimetri.

O MÂNĂ CRIMINALĂ. Oare pe unde a introdus mâna criminală sârma în interiorul domniei sale? “Mai am nevoie de o operație pentru sudarea colonului, care este în repaus”, a mai spus Firea. Are colonul în repaus. Repaus de ce anume? 🙂

Ce pot să zic, interesantă teorie, mai ales că madam primar a vorbit cu o droaie de cercetători în domeniu, fizicieni și chimiști care așa i-au declarat, că sârma poate crește singură în organism. Și eu, ca prostul, aveam 3 pe linie la materiile alea. Poate, dacă învățam, eram miliardar, mă cântăream direct fier vechi…

Și uite așa, dragii moșului, jumătate (dacă nu mai bine) din populație, e prostită de câțiva oameni care nu știu decât să mintă extrem de convingător (vezi cazul de pe OLX) și să fure cu nonșalanță și perna de sub capul nostru. 

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Insiguranța rutieră

Azi vă povestesc despre ceva ce va fi întotdeauna în prim plan, adică insiguranța rutieră. De ce zic insiguranță rutieră...

Creatura

Articol participant la Happy Weekend! Pe la ora 6 dimineața Gigel se trezi. Se obișnuise de la o vreme să...

Interviu-Suki-Makoto

Hai să vă povestesc cum de-am luat un interviu comic unei... japoneze. Am ieşit azi afară să ajung la medicul...

Close